¹Atunci Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, a plâns şi l-a sărutat. ² Apoi le-a poruncit doctorilor aflaţi în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său, Israel, iar aceştia au făcut întocmai. ³ Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile, căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare. Egiptenii l-au jelit şaptezeci de zile. ⁴ După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor de la curtea lui Faraon: „Dacă am găsit bunăvoinţă la voi, vorbiţi-i lui Faraon astfel: ⁵ «Tatăl meu m-a pus să jur cerându-mi ca, atunci când va muri, să-l îngrop în mormântul pe care şi l-a săpat în Canaan. De aceea dă-mi voie să mă duc să-l îngrop acolo pe tatăl meu, după care mă voi întoarce.»“ ⁶ Faraon a răspuns: „Du-te şi îngroapă-l pe tatăl tău, aşa cum te-a pus să juri.“ ⁷ Iosif s-a dus să-şi îngroape tatăl şi împreună cu el au mers toţi slujitorii lui Faraon, sfetnicii săi şi toţi bătrânii ţării Egiptului, ⁸ toată familia lui Iosif, fraţii săi şi familia tatălui său. Doar copiii, turmele şi cirezile lor au rămas în Goşen^[a]. ⁹ Împreună cu el au mers care şi călăreţi, formând o mulţime foarte mare. ¹⁰ Când au ajuns la Aria lui Atad^[b], care se află dincolo de Iordan, au ţinut acolo un bocet mare şi solemn. Iosif a ţinut un bocet de şapte zile pentru tatăl său. ¹¹ Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Miţrayim^[c]; el se află dincolo de Iordan. ¹² Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el aşa cum le-a poruncit acesta. ¹³ Ei l-au dus în Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. ¹⁴ După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei care se duseseră cu el să-şi îngroape tatăl.

Bunătatea lui Iosif faţă de fraţii săi

¹⁵ Când fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî şi se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut. ¹⁶ De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă: ¹⁷ „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea şi păcatul fraţilor tăi, pentru că ei ţi-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri. ¹⁸ Fraţii lui au venit, s-au plecat înaintea lui şi i-au zis:

– Suntem sclavii tăi.

¹⁹ – Nu vă temeţi! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu? ²⁰ Chiar dacă voi aţi intenţionat să-mi faceţi rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susţine viaţa unui popor numeros, aşa cum face astăzi. ²¹ Deci nu vă temeţi! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră şi a copiilor voştri.

Apoi i-a mângâiat şi le-a vorbit cu bunătate.

Moartea lui Iosif

²² Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani. ²³ Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generaţie, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuţi pe genunchii săi^[d]. ²⁴ Apoi Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru şi vă va duce din această ţară în ţara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.“ ²⁵ Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“ ²⁶ Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.