Iosif şi fraţii săi

¹Iacov s-a aşezat în ţara în care a locuit tatăl său, în Canaan.

² Aceasta este istoria^[a] lui Iacov.

La vârsta de şaptesprezece ani, Iosif păştea turma împreună cu fraţii săi, fiii Bilhei şi ai Zilpei, soţiile tatălui său; el îi spunea tatălui lor lucrurile rele pe care aceştia le făceau. ³ Israel îl îndrăgea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrâneţe şi i-a făcut o tunică decorată^[b]. ⁴ Când fraţii săi au văzut că tatăl lor îl îndrăgea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif şi n-au putut să-i vorbească prieteneşte. ⁵ Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraţilor săi, dar aceştia l-au urât şi mai mult. ⁶ El le-a zis:

– Ascultaţi visul pe care l-am avut! ⁷ Se făcea că eram la legatul snopilor pe câmp. Deodată, snopul meu s-a ridicat în picioare, iar snopii voştri s-au adunat în jurul lui şi s-au plecat înaintea snopului meu.

⁸ Fraţii săi i-au răspuns:

– Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?!

Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor şi a cuvintelor sale. ⁹ Iosif a mai avut un vis şi l-a istorisit şi pe acesta fraţilor săi:

– Am mai avut un vis, a spus el. Se făcea că soarele, luna şi unsprezece stele se plecau înaintea mea.

¹⁰ Dar când le-a istorisit acest vis tatălui şi fraţilor săi, tatăl său l-a mustrat zicându-i:

– Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi ca să ne prosternăm înaintea ta?

¹¹ Fraţii săi l-au invidiat, dar tatăl său a ţinut minte acest vis.

¹² Fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Şehem. ¹³ Israel i-a zis lui Iosif:

– Ştii că fraţii tăi pasc oile lângă Şehem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.

– Sunt gata, a răspuns el.

¹⁴ – Du-te, vezi dacă fraţii tăi şi turma sunt bine şi adu-mi veşti! i-a zis Israel.

Apoi l-a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Şehem, ¹⁵ un om l-a găsit rătăcind pe câmp şi l-a întrebat:

– Ce cauţi?

¹⁶ – Îi caut pe fraţii mei, a răspuns el; spune-mi, te rog, unde pasc ei turma?

¹⁷ Omul acela i-a răspuns:

– Au plecat de aici. I-am auzit sfătuindu-se să meargă la Dotan.

Iosif s-a dus pe urma fraţilor săi şi i-a găsit la Dotan. ¹⁸ Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. ¹⁹ Ei s-au sfătuit astfel:

– Vine „visătorul“! ²⁰ Haideţi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a mâncat un animal sălbatic şi vom vedea ce se va alege de visele lui.

²¹ Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:

– Să nu-i luăm viaţa! ²² Fără vărsare de sânge! a continuat el. Aruncaţi-l în această fântână din pustie, fără să vă întindeţi mâna asupra lui.

Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. ²³ Când Iosif a ajuns la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, ²⁴ l-au luat şi l-au aruncat într-o fântână; fântâna era goală, fără pic de apă în ea. ²⁵ Apoi s-au aşezat să mănânce. Dintr-odată au observat apropiindu-se o caravană de-a ismaeliţilor venind din Ghilad şi ducând în Egipt, pe cămilele lor, condimente, balsam şi smirnă. ²⁶ Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce câştigăm dacă ne omorâm fratele şi-i ascundem sângele? ²⁷ Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne întindem mâna asupra lui, căci totuşi este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Fraţii săi au fost de acord. ²⁸ Când s-au apropiat negustorii midianiţi, fraţii săi l-au scos pe Iosif afară din fântână şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de şecheli^[c] de argint. Aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt. ²⁹ Când Ruben s-a întors la fântână şi a văzut că Iosif nu mai era acolo, şi-a sfâşiat hainele. ³⁰ Apoi s-a dus la fraţii săi şi le-a zis: „Copilul a dispărut; ce mă fac?“ ³¹ Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un ţap şi au înmuiat tunica în sânge. ³² I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta; vezi dacă nu este tunica fiului tău.“ ³³ El a recunoscut-o şi a zis: „Este tunica fiului meu! L-a mâncat un animal sălbatic; fără îndoială, Iosif a fost sfâşiat în bucăţi.“ ³⁴ Atunci Iacov şi-a sfâşiat hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi l-a jelit pe fiul său multe zile. ³⁵ Toţi fiii şi fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, ci l-a bocit zicând: „Jelind voi coborî la fiul meu în Locuinţa Morţilor^[d].“ ³⁶ Midianiţii^[e] l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, unul dintre demnitarii lui Faraon şi conducător al gărzii^[f].