¹Iosif s-a dus şi i-a spus lui Faraon că tatăl său şi fraţii săi au venit din Canaan cu turmele, cirezile şi cu tot ceea ce au şi că se află în Goşen^[a]. ² Iosif i-a luat pe cinci dintre fraţii săi şi i-a dus la Faraon. ³ Faraon i-a întrebat:

– Cu ce vă ocupaţi?

– Slujitorii tăi sunt păstori, aşa cum au fost şi strămoşii noştri, au răspuns ei. ⁴ Am venit să locuim ca străini în ţară, pentru că foametea este grea în Canaan şi nu mai este păşune pentru turmele slujitorilor tăi. Permite-le deci slujitorilor tăi să locuiască în Goşen.

⁵ Atunci Faraon i-a zis lui Iosif:

– Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. ⁶ Ţara Egiptului este înaintea ta. Aşază-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în Goşen. Iar dacă tu ştii că între ei sunt oameni pricepuţi, pune-i responsabili peste turmele mele.

⁷ Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, l-a prezentat lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat^[b] pe Faraon. ⁸ Faraon l-a întrebat pe Iacov:

– Câţi ani ai?

⁹ – Anii călătoriei mele sunt o sută treizeci, a răspuns Iacov. Anii vieţii mele au fost puţini şi grei. Ei n-au ajuns anii vieţii strămoşilor mei în timpul călătoriei lor.

¹⁰ Apoi Iacov l-a binecuvântat pe Faraon şi a plecat de la el. ¹¹ Iosif i-a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi în ţara Egiptului şi le-a dat o moşie în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul Ramses^[c], aşa cum poruncise Faraon. ¹² Iosif s-a îngrijit de hrana tatălui său, a fraţilor săi şi a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.

Iosif şi foametea din Egipt

¹³ În toată ţara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte grea. Ţara Egiptului şi ţara Canaanului lâncezeau din cauza foametei. ¹⁴ Iosif a adunat tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, şi l-a adus în vistieria lui Faraon. ¹⁵ Când s-a terminat argintul din ţara Egiptului şi din Canaan, toţi egiptenii au venit la Iosif şi i-au zis:

– Dă-ne pâine! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?

¹⁶ Iosif a răspuns:

– Dacă nu mai aveţi argint, daţi-mi turmele voastre şi vă voi da pâine în schimbul lor.

¹⁷ Ei şi-au adus turmele la Iosif, iar Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite şi măgarilor. În acel an i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor turmelor lor. ¹⁸ Când s-a terminat acel an, ei au venit la el în anul următor şi i-au zis: „Nu putem ascunde de stăpânul nostru că nu mai avem argint şi că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile şi pământurile noastre. ¹⁹ De ce să murim noi şi pământurile noastre înaintea ta? Cumpără-ne pe noi şi pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi şi pământurile noastre vom deveni slujitorii lui Faraon. Dă-ne sămânţă ca să trăim şi să nu murim, iar ţara să nu rămână pustie.“

²⁰ Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toţi egiptenii şi-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea grea pentru ei; şi ţara a ajuns a lui Faraon. ²¹ După aceea, a mutat în cetăţi poporul^[d] de la o margine a Egiptului până la cealaltă. ²² Totuşi el n-a cumpărat pământurile preoţilor, pentru că preoţii aveau venit dat de Faraon şi trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon; de aceea ei nu şi-au vândut pământurile. ²³ Apoi Iosif a zis poporului:

– Pentru că astăzi v-am cumpărat împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, vă dau sămânţă să semănaţi pământul, ²⁴ dar la seceriş va trebui să-i daţi a cincea parte lui Faraon. Celelalte patru părţi vor fi ale voastre ca sămânţă pentru ogor şi ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre şi pentru copiii voştri.

²⁵ Ei au răspuns:

– Tu ne-ai salvat vieţile; să găsim bunăvoinţă la stăpânul nostru şi vom fi slujitorii lui Faraon.

²⁶ Astfel, Iosif a făcut o lege pentru Egipt, care a rămas valabilă până în ziua de azi, potrivit căreia a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământurile preoţilor nu au ajuns ale lui Faraon.

Ultimele zile ale lui Iacov

²⁷ Israeliţii s-au aşezat în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen; ei au dobândit proprietăţi acolo, au fost roditori şi s-au înmulţit foarte mult. ²⁸ Iacov a trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani; anii vieţii sale au fost o sută patruzeci şi şapte. ²⁹ Cu puţin înainte să moară, Iacov l-a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis:

– Dacă am găsit bunăvoinţă la tine, pune-ţi mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu mine cu bunătate şi credincioşie. Nu mă îngropa în Egipt, ³⁰ ci, atunci când voi muri, du-mă din Egipt şi îngroapă-mă în mormântul strămoşilor mei.

– Voi face aşa cum ai zis, a răspuns el.

³¹ – Jură-mi, i-a cerut Iacov.

Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a închinat pe căpătâiul patului său^[e].