Exodul 30

Instrucţiuni privind altarul tămâierii

1Să faci apoi un altar din lemn de salcâm pe care să arzi tămâie. Atât lungimea, cât şi lăţimea lui să fie de un cot[a], având o suprafaţă pătrată. Înălţimea să-i fie de doi coţi[b], iar coarnele să fie dintr-o bucată cu el. Să poleieşti cu aur curat atât partea superioară şi părţile laterale ale altarului, cât şi coarnele sale. Să-i faci un chenar de aur de jur împrejur şi două inele de aur pe care să le fixezi sub chenar, pe ambele părţi. Ele vor ţine drugii cu care-l vei duce. Să faci drugii din lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur. Să aşezi altarul în faţa draperiei care este înaintea Chivotului Mărturiei – în faţa Capacului Ispăşirii care este deasupra Mărturiei – unde mă voi întâlni cu tine.

Aaron să ardă tămâie pe el în fiecare dimineaţă când pregăteşte candelele. De asemenea să ardă tămâie pe el şi între cele două seri[c], când va aprinde candelele. Astfel, va fi tot timpul tămâie din partea voastră înaintea Domnului, din neam în neam. Să nu arzi tămâie străină pe el, să nu aduci pe el nici ardere de tot, nici dar de mâncare şi să nu torni nici o jertfă de băutură pe el. 10 Doar o dată pe an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Această ispăşire anuală va trebui făcută cu sângele jertfei pentru ispăşirea păcatului; de asemenea, ea va trebui făcută din neam în neam. Acesta este un lucru preasfânt înaintea Domnului.

Instrucţiuni privind preţul răscumpărării

11 Domnul i-a mai zis lui Moise: 12 „Când vei face numărătoarea israeliţilor, fiecare va trebui să plătească Domnului, atunci când va fi numărat, un preţ de răscumpărare pentru viaţa lui, pentru ca atunci când vei face numărătoarea nici o nenorocire să nu vină peste ei. 13 Fiecare dintre cei ce sunt număraţi să dea o jumătate de şechel[d], după şechelul Lăcaşului (un şechel este douăzeci de ghere); această jumătate de şechel va fi o jertfă pentru Domnul. 14 Fiecare dintre cei număraţi, cei având vârsta de la douăzeci de ani în sus, să ofere această jertfă Domnului. 15 Când vei aduce Domnu lui această jertfă ca să faci ispăşire pentru sufletele voastre, cel bogat să nu dea mai mult de o jumătate de şechel, iar cel sărac să nu dea mai puţin. 16 Să primeşti de la israeliţi argintul pentru ispăşire şi să-l foloseşti pentru slujirea din Cortul Întâlnirii; aceasta va fi pentru israeliţi o aducere-aminte înaintea Domnului a preţului de răscumpărare pentru sufletele lor.“

Instrucţiuni privind vasul pentru spălare

17 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: 18 „Să faci un lighean din bronz pentru spălat, al cărui piedestal să fie făcut tot din bronz. Să-l aşezi între Cortul Întâlnirii şi altar şi să pui apă în el. 19 Aaron şi fiii lui vor trebui să-şi spele mâinile şi picioarele cu apa din el. 20 Atunci când vor intra în Cortul Întâlnirii, să se spele cu apa aceasta ca să nu moară; vor trebui să facă acest lucru atunci când se vor apropia de altar ca să slujească sau când vor aduce Domnului jertfe mistuite de foc. 21 Aşadar, să-şi spele mâinile şi picioarele ca să nu moară. Aceasta să fie o poruncă veşnică pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru urmaşii lor.“

Instrucţiuni privind untdelemnul pentru ungere şi tămâia sacră

22 Domnul i-a mai zis lui Moise: 23 „Ia cele mai fine mirodenii: ia cinci sute de şecheli[e] de smirnă lichidă, apoi ia jumătate de cantitate, adică două sute cincizeci de şecheli de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de şecheli de trestie mirositoare, 24 cinci sute de şecheli de cassia măsuraţi după şechelul Lăcaşului şi un hin[f] de ulei de măsline. 25 Să faci din acestea un untdelemn sfânt pentru ungere, un amestec preparat la fel cum se face parfumul; să fie un untdelemn sfânt pentru ungere. 26 Cu el să ungi Cortul Întâlnirii, Chivotul Mărturiei, 27 masa şi uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămâierii, 28 altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piedestalul său. 29 Să sfinţeşti aceste lucruri ca ele să fie preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.

30 Să-i ungi pe Aaron şi pe fiii săi şi să-i sfinţeşti, pentru ca ei să fie în slujba Mea ca preoţi. 31 Iar israeliţilor să le spui: «Acesta va fi untdelemnul Meu sfânt pentru ungere, pentru toate generaţiile de acum încolo. 32 Să nu fie turnat pe trupul vreunui om şi să nu faceţi altul ca el, după aceeaşi întocmire. El este sfânt, deci să fie sfânt şi pentru voi. 33 Oricine va face un untdelemn ca acesta şi oricine va unge cu el pe cineva care nu este preot, să fie nimicit din poporul său.»“

34 Domnul i-a zis lui Moise: „Ia nişte mirodenii plăcut mirositoare, precum stactele, onicele şi galbanul; amestecă câte o parte din fiecare cu tămâie curată 35 şi prepară un amestec de tămâie, la fel cum se face parfumul: să fie sărată, curată şi sfântă. 36 O parte din ea s-o pisezi mărunt şi s-o pui înaintea Mărturiei, în Cortul Întâlnirii unde mă voi întâlni cu tine. Ea să fie preasfântă pentru voi. 37 Când vei face tămâie după întocmirea aceasta, să n-o faci pentru voi înşivă, ci s-o priveşti ca sfântă pentru Domnul. 38 Oricine va face tămâie ca aceasta pentru a o folosi ca parfum, să fie nimicit din poporul său.“

Footnotes

  1. Exodul 30:2 Vezi nota de la 25:10; aproximativ 0,5 m
  2. Exodul 30:2 Aproximativ 1 m
  3. Exodul 30:8 Vezi nota de la 12:6
  4. Exodul 30:13 Vezi nota de la 21:32; aproximativ 5 gr; şi în v. 15
  5. Exodul 30:23 Vezi nota de la 21:32; aproximativ 5 kg
  6. Exodul 30:24 Vezi nota de la 29:40