Legi privind dreptatea şi mila
1Să nu răspândiţi minciuni. Să nu te alături celui rău pentru a fi un martor mincinos.
2 Să nu te iei după mulţime, când aceasta săvârşeşte răul; când depui mărturie la judecată, să nu treci de partea celor mulţi ca să perverteşti dreptatea 3 şi nici să nu-l favorizezi pe cel sărac la judecată.
4 Dacă întâlneşti boul sau măgarul rătăcit al duşmanului tău, să i-l duci înapoi. 5 Dacă vezi măgarul celui ce te urăşte căzut sub povară, să nu-l laşi acolo, ci să-l ajuţi să o ia de pe el.
6 Să nu calci în picioare dreptatea săracului la judecată. 7 Păzeşte-te de sentinţe greşite şi nu-l ucide pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci Eu oricum nu-l voi considera drept pe cel vinovat.
8 Să nu iei mită, pentru că mita orbeşte pe cei ce văd şi suceşte cuvintele celor drepţi.
9 Să nu-l asupreşti pe străin, căci voi înţelegeţi starea străinului, deoarece şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
10 Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i aduni rodul, 11 dar în al şaptelea an să-l laşi să se odihnească nesemănat, pentru ca săracul din poporul tău să poată mânca, iar ceea ce mai rămâne să fie mâncat de animalele sălbatice. Să faci la fel cu via şi cu măslinii.
12 Şase zile să lucrezi, iar în a şaptea zi să te odihneşti, pentru ca astfel şi boul, şi măgarul tău să se poată odihni, precum şi sclavul născut în casa ta, şi străinul.
13 Să păzeşti tot ceea ce ţi-am spus. Să nu invoci numele altor dumnezei: numele lor să nu fie auzite pe buzele tale.
Cele trei sărbători anuale
14 De trei ori pe an să ţii sărbători în cinstea Mea. 15 Să ţii Sărbătoarea Azimelor; aşa cum ţi-am poruncit, să mănânci azime timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, şi anume în luna Abib[a], pentru că atunci ai ieşit din Egipt. Nimeni să nu vină înaintea Mea cu mâinile goale. 16 Să ţii Sărbătoarea Recoltei[b], a primelor roade ale muncii tale, din ceea ce ai semănat în ogor. Să ţii Sărbătoarea Culesului[c] la sfârşitul anului, atunci când strângi de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Stăpânului Domn.
18 Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, nici să nu laşi ca grăsimea de la sărbătoarea Mea să rămână până dimineaţa.
19 Primele roade ale pământului să le aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău.
Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.[d]
Promisiunea ocupării Canaanului
20 Voi trimite un Înger[e] înaintea ta, ca să te păzească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21 Fii cu luare aminte la El şi ascultă-I glasul. Nu te răzvrăti împotriva Lui, pentru că nu îţi va ierta nelegiuirea, căci Numele Meu este în El. 22 Dacă Îl vei asculta şi vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi duşmanul duşmanilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Când Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va conduce la amoriţi, la hitiţi, la periziţi, la canaaniţi, la hiviţi şi la iebusiţi, Eu îi voi nimici, 24 dar tu să nu te pleci înaintea zeilor lor şi să nu li te închini. Să nu urmezi faptele lor, ci să-i nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi stâlpii sacri[f]. 25 Tu să te închini Domnului, Dumnezeul tău, iar Eu îţi voi binecuvânta pâinea şi apa şi voi îndepărta boala din mijlocul tău. 26 Nici o femeie din ţară nu va pierde sarcina şi nici una nu va fi stearpă. Voi face să fie deplin numărul zilelor tale.
27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi distruge toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi duşmanii tăi să fugă dinaintea ta. 28 Voi trimite viespi[g] înaintea ta care îi vor izgoni pe hiviţi, pe canaaniţi şi pe hitiţi. 29 Totuşi nu-i voi izgoni într-un singur an, pentru că ţara ar rămâne pustie şi vieţuitoarele de pe câmp s-ar înmulţi. 30 Puţin câte puţin, îi voi izgoni dinaintea ta până vei creşte la număr şi vei stăpâni ţara. 31 Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie[h] până la Marea Filistenilor[i] şi de la pustie până la râu[j], căci Eu îi voi da în mâinile tale pe locuitorii ţării şi tu îi vei izgoni dinaintea ta. 32 Tu însă să nu închei legământ cu ei şi cu zeii lor. 33 Să nu le dai voie să locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea, căci dacă te vei închina înaintea zeilor lor, aceasta va fi o cursă pentru tine.»“
Footnotes
- Exodul 23:15 Vezi nota de la 13:4
- Exodul 23:16 Sau: Sărbătoarea Săptămânilor (Ex. 34:22); numită în NT Sărbătoarea Cincizecimii
- Exodul 23:16 Sau: Sărbătoarea Corturilor (Lev. 23:34), în septembrie-octombrie, perioada culesului fructelor şi a viei; este vorba de sfârşitul anului agricol
- Exodul 23:19 Practică care făcea parte probabil dintr-un ritual canaanit
- Exodul 23:20 TM; LXX: Îngerul Meu
- Exodul 23:24 Stâlpi de piatră, care de obicei îl reprezentau pe Baal, zeul canaanit al fertilităţii
- Exodul 23:28 Sensul termenului ebraic este nesigur; probabil este o metaforă (vezi Is. 7:18)
- Exodul 23:31 Vezi nota de la 10:19; în cazul de faţă este vorba de Golful Aqaba
- Exodul 23:31 Marea Mediterană
- Exodul 23:31 Eufrat