Exodul 24

Confirmarea legământului

1Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Suiţi-vă la Domnul, tu, Aaron, Nadab, Abihu şi şaptezeci de bărbaţi din sfatul bătrânilor lui Israel, şi închinaţi-vă de departe. Doar Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.“

Moise s-a întors şi a zis poporului toate cuvintele şi toate poruncile Domnului. Întreg poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat doisprezece stâlpi după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimis nişte tineri israeliţi care au adus arderi de tot şi au înjunghiat boi ca jertfe de pace[a] în cinstea Domnului. Moise a luat jumătate din cantitatea de sânge şi a turnat-o într-un vas, jumătatea cealaltă stropind-o pe altar. Apoi Moise a luat Cartea Legământului şi a citit-o în auzul întregului popor. Israeliţii au zis: „Vom face tot ce a spus Domnul şi-L vom asculta!“ Atunci Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Acesta este sângele legământului pe care Domnul l-a încheiat cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.“

Moise pe muntele Sinai

După aceea, Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab, Abihu şi cei şaptezeci de bărbaţi din sfatul bătrânilor lui Israel; 10 ei L-au văzut pe Dumnezeul lui Israel. Sub picioarele Lui era ceva ca un fel de lucrare de piatră de safir[b], ca cerul senin. 11 Dumnezeu nu Şi-a întins mâna împotriva conducătorilor israeliţilor; ei L-au văzut pe Dumnezeu şi totuşi au mâncat şi au băut. 12 Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi aşteaptă acolo; îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru ca ei să poată fi învăţaţi.“ 13 Moise, împreună cu Iosua care-i slujea, s-a ridicat şi s-a urcat pe muntele lui Dumnezeu. 14 Moise le-a zis celor din sfatul bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici până ne vom întoarce. Aaron şi Hur vor rămâne cu voi, aşa că, dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.“ 15 Moise s-a suit pe munte şi norul a acoperit muntele. 16 Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit pentru şase zile; în ziua a şaptea, Domnul l-a chemat pe Moise din nor. 17 Înfăţişarea slavei Domnului le apărea israeliţilor ca un foc mistuitor pe vârful muntelui. 18 Moise a intrat în nor şi s-a suit pe munte. El a rămas acolo timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Footnotes

  1. Exodul 24:5 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulţumire, deoarece poartă şi aceste sensuri
  2. Exodul 24:10 Sau: lapislazuli