Cartea Legământului – legi privind sclavia
1„Acestea sunt legile pe care trebuie să le pui înaintea lor: 2 «Dacă vei cumpăra un sclav evreu, el să te slujească timp de şase ani, iar în al şaptelea an să iasă liber, fără să plătească nimic. 3 Dacă a intrat singur, va putea să plece singur. Dacă era căsătorit, să plece şi soţia lui împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i-a dat o soţie şi ea i-a născut fii sau fiice, soţia şi copiii ei să rămână ai stăpânului, iar el să plece singur. 5 Dar dacă sclavul va zice: ‘Îmi iubesc stăpânul, soţia şi copiii, şi nu doresc să plec ca să fiu liber’, 6 atunci stăpânul să-l apropie de uşă sau de uşori şi, în prezenţa judecătorilor[a], să-i străpungă lobul urechii cu o andrea. Astfel, el îi va sluji toată viaţa.
7 Dacă cineva îşi vinde fata ca slujitoare, ea nu va fi eliberată asemenea sclavilor[b]. 8 De asemenea, dacă ea nu-i va plăcea stăpânului ei, care şi-a luat-o pentru el[c], acesta trebuie să permită a fi răscumpărată. Nu va avea dreptul s-o vândă unui străin, pentru că a fost nedrept cu ea. 9 Dacă o va da fiului său, va trebui să se poarte cu ea ca şi cu o fiică. 10 Dacă îşi va lua altă soţie, nu va avea voie să-i scadă nimic din hrana, îmbrăcămintea şi drepturile ei de soţie[d]. 11 Dacă-i va scădea din aceste trei lucruri, atunci ea va putea să plece de la el fără nici o despăgubire, fără să plătească argint.
Legi privind violenţa fizică
12 Oricine loveşte mortal un om trebuie să fie pedepsit cu moartea. 13 Dacă n-a făcut-o intenţionat, ci Dumnezeu a îngăduit să se întâmple asta, îi voi pregăti un loc unde să poată fugi. 14 Dacă cineva va merge până acolo încât să-l ucidă pe semenul său folosindu-se de vicleşug, chiar şi de la altarul Meu să-l iei şi să-l omori!
15 Oricine îşi loveşte tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.
16 Cine răpeşte un om şi-l vinde – sau chiar dacă omul este găsit în mâna răpitorului – trebuie să fie pedepsit cu moartea.
17 Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.
18 În cazul în care doi oameni se vor certa şi unul îl va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul[e], iar acesta din urmă nu va muri, ci va fi nevoit să stea la pat, 19 cel care l-a lovit să nu fie pedepsit, deoarece rănitul va putea să se ridice după o vreme şi să umble afară cu ajutorul toiagului lui; va trebui însă să-l despăgubească pe cel rănit pentru tot timpul pierdut şi să-l îngrijească până când acesta se va vindeca.
20 Dacă un stăpân va lovi cu băţul un sclav sau o sclavă, iar unul din aceştia va muri pe loc, stăpânul va trebui să fie pedepsit, 21 dar dacă sclavul îşi revine după o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit, căci este argintul său.
22 Dacă se vor lupta doi oameni şi vor lovi o femeie însărcinată, făcând-o să nască înainte de vreme[f], fără nici o altă nenorocire, cel responsabil trebuie să fie pedepsit aşa cum cere soţul femeii, plătind atât cât au hotărât judecătorii. 23 Dar, dacă se va întâmpla vreo nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană şi vânătaie pentru vânătaie.
26 Dacă un stăpân va lovi ochiul vreunui sclav sau al vreunei sclave şi-l face pe acesta sau pe aceasta să-şi piardă ochiul, sclavul, respectiv sclava, să fie lăsaţi să plece liberi ca despăgubire pentru ochi. 27 Dacă stăpânul va face să cadă un dinte de-al vreunui sclav sau de-al vreunei sclave, sclavul, respectiv sclava, să fie eliberaţi ca despăgubire pentru dinte.
28 Dacă un bou va împunge şi va omorî un bărbat sau o femeie, boul să fie omorât cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar proprietarul boului să nu fie pedepsit. 29 Dar, dacă se ştia că boul obişnuieşte să împungă şi proprietarul său a fost avertizat, însă nu l-a închis, atunci, în momentul în care boul va omorî un bărbat sau o femeie, acesta să fie omorât cu pietre, iar proprietarul său să fie pedepsit cu moartea. 30 Dacă proprietarului i se va cere un preţ de răscumpărare, el să plătească tot ce i se va cere pentru răscumpărarea vieţii lui.
31 Dacă boul va împunge un băiat sau o fată, proprietarului i se va cere după aceeaşi lege. 32 Dacă boul va împunge un sclav sau o sclavă, proprietarul să plătească stăpânului sclavilor treizeci de şecheli[g] de argint, iar boul să fie omorât cu pietre.
33 Dacă un om va face o groapă şi nu o va acoperi, iar un bou sau un măgar va cădea în ea, 34 cel ce a făcut groapa va trebui să-l despăgubească cu argint pe proprietarul animalelor moarte, iar acestea să-i rămână celui dintâi.
35 Dacă boul unui om va împunge boul altuia şi cel din urmă moare, atunci proprietarii lor vor trebui să vândă boul viu, să împartă argintul şi să împartă şi boul mort. 36 Dar, dacă se ştia că boul obişnuieşte să împungă şi proprietarul său nu l-a închis, atunci proprietarul să dea un bou viu în schimbul boului mort, iar boul mort să-i rămână lui.
Footnotes
- Exodul 21:6 Sau: înaintea lui Dumnezeu
- Exodul 21:7 Este vorba despre o situaţie în care părintele sărac îşi proteja fiica de lipsuri şi de moarte şi asigura familiei sale o resursă temporară de venit printr-un aranjament cu o familie mai înstărită, fata urmând să se mărite cu stăpânul sau fiul acestuia
- Exodul 21:8 Sau: stăpânului ei, astfel că acesta n-o va mai lua pentru el
- Exodul 21:10 În ideea că o păstrează şi pe prima ca soţie. Astfel: Dacă se căsătoreşte însă cu ea şi apoi îşi va lua o altă soţie, nu va avea voie să-i scadă nimic din hrana, îmbrăcămintea şi drepturile ei de soţie.
- Exodul 21:18 Sau: cu o unealtă
- Exodul 21:22 Sau: să piardă sarcina
- Exodul 21:32 Sau: sicli, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone; aproximativ 0,36 kg