Complotul lui Iehoiada
1În cel de-al şaptelea an, Iehoiada a prins curaj şi a făcut un legământ cu căpeteniile peste sute: cu Azaria, fiul lui Ieroham, cu Ismael, fiul lui Iehohanan, cu Azaria, fiul lui Obed, cu Maaseia, fiul lui Adaia, şi cu Elişafat, fiul lui Zicri. 2 Ei au străbătut ţara lui Iuda, i-au strâns pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe căpeteniile familiilor lui Israel şi au venit la Ierusalim. 3 Întreaga adunare a încheiat un legământ cu regele în Casa lui Dumnezeu. Iehoiada le-a zis: „Iată-l pe fiul regelui! El va domni, aşa cum a promis Domnul cu privire la urmaşii lui David. 4 Prin urmare, iată care este lucrul pe care trebuie să-l faceţi: o treime din preoţii şi leviţii care vor intra în slujbă în ziua de Sabat să stea de pază la intrări, 5 o treime la palatul regelui şi o altă treime la Poarta Temeliei, iar tot poporul să vină în curţile Casei Domnului. 6 Nimeni să nu intre în Casa Domnului, în afară de preoţii şi leviţii care trebuie să slujească. Ei vor putea să intre pentru că sunt sfinţi. Toţi ceilalţi din popor însă să păzească porunca Domnului. 7 Leviţii vor trebui să stea împrejurul regelui, fiecare om cu arma în mână. Oricine va intra în Casă, să fie omorât. Staţi aproape de rege când va ieşi şi când va intra[a].“
8 Leviţii şi toţi cei din Iuda au făcut întocmai cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Prin urmare, şi-au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau în slujbă în ziua de Sabat, cât şi pe cei care ieşeau de la slujbă în ziua de Sabat, căci preotul Iehoiada nu dăduse drumul nici unei cete. 9 Apoi preotul Iehoiada le-a dat căpeteniilor peste sute suliţele şi scuturile cele mari şi cele mici, care aparţinuseră regelui David şi care erau în Casa lui Dumnezeu. 10 Toţi cei din popor, fiecare cu arma în mână, s-au aşezat de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei, până în partea stângă a Casei, aproape de altar şi de Casă. 11 Atunci Iehoiada l-a adus pe fiul regelui, i-a pus coroana pe cap şi i-a înmânat Mărturia[b]. Iehoiada şi fiii lui l-au numit rege şi l-au uns strigând: „Trăiască regele!“
12 Când a auzit Atalia vuietul poporului care alerga şi îl lăuda pe rege, a venit spre mulţimea de la Casa Domnului. 13 S-a uitat şi iată că regele stătea lângă stâlpul său, la intrare. Căpeteniile şi trâmbiţaşii erau lângă rege şi tot poporul se bucura şi suna din trâmbiţe, iar cântăreţii cântau cântări de laudă cu instrumentele lor muzicale. Atunci Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a strigat: „Trădare! Trădare!“ 14 Preotul Iehoiada le-a trimis pe căpeteniile peste sute, care conduceau oştirea, zicându-le: „Scoateţi-o afară dintre rânduri şi oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“ Căci preotul zisese: „Să nu o omorâţi în Casa Domnului!“ 15 Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin intrarea în palatul regelui, intrarea de la Poarta Cailor, şi au omorât-o acolo.
16 Iehoiada a încheiat un legământ între el, pe de o parte, şi popor şi rege, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul Domnului. 17 Tot poporul s-a dus la templul lui Baal şi l-a dărâmat. Ei au sfărâmat altarele şi chipurile, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-au omorât în faţa altarelor. 18 Apoi Iehoiada a încredinţat supravegherea Casei Domnului în mâna preoţilor leviţi pe care-i repartizase David la Casa Domnului, ca să aducă Domnului arderile de tot, potrivit cu ceea ce este scris în Legea lui Moise, în mijlocul bucuriei şi a cântării, după rânduiala lui David. 19 El a pus portari la porţile Casei Domnului, astfel încât să nu intre nimeni necurat din vreo pricină. 20 După aceea, Iehoiada a luat cu el pe căpeteniile peste sute, pe nobili, pe conducătorii poporului şi tot poporul ţării. Aceştia l-au coborât împreună pe rege de la Casa Domnului, au venit la palatul regelui prin Poarta de Sus şi l-au aşezat pe rege pe tronul regal. 21 Şi tot poporul ţării s-a bucurat, iar cetatea s-a liniştit pentru că Atalia fusese omorâtă cu sabia.
Footnotes
- 2 Cronici 23:7 Sau: Supravegheaţi orice mişcare a regelui!
- 2 Cronici 23:11 Copia Legii