1Iehoşafat s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.
Domnia lui Iehoram peste Iuda
2 Fraţii săi, fii ai lui Iehoşafat, erau: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Mihail şi Şefatia. Toţi aceştia erau fii ai lui Iehoşafat, regele lui Israel[a]. 3 Tatăl lor le dăduse numeroase daruri în aur, argint şi lucruri scumpe, precum şi cetăţi fortificate în Iuda, însă domnia i-o dăduse lui Iehoram, fiindcă el era întâiul născut. 4 Când a urcat pe tronul regatului tatălui său şi şi-a întărit domnia, Iehoram i-a ucis cu sabia pe toţi fraţii săi, precum şi pe unii dintre conducătorii lui Israel. 5 Iehoram avea treizeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de opt ani. 6 El a umblat în calea regilor lui Israel, făcând ce este rău înaintea Domnului, aşa cum a făcut familia lui Ahab, deoarece soţia sa era chiar o fiică a lui Ahab. 7 Totuşi Domnul nu a dorit să nimicească Casa lui David datorită legământului încheiat cu David, potrivit căruia El îi promisese că-i va da, pentru totdeauna, o lumină lui şi urmaşilor lui.
8 Pe vremea lui Iehoram, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda şi şi-a ales propriul său rege. 9 Iehoram a trecut hotarul împreună cu conducătorii săi şi cu carele sale. Edomiţii îl înconjuraseră pe el şi pe conducătorii carelor sale, dar el s-a sculat în toiul nopţii şi i-a învins. 10 Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. Tot în acea perioadă s-a răsculat şi Libna împotriva stăpânirii lui Iuda, din cauză că Iehoram L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor săi. 11 El a zidit înălţimi în munţii lui Iuda, i-a făcut pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze şi i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda.
12 I-a sosit o scrisoare de la profetul Ilie în care se spunea astfel:
„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul strămoşului tău David:
«Pentru că nu ai umblat în căile tatălui tău, Iehoşafat, nici în căile lui Asa, regele lui Iuda, 13 ci ai umblat în căile regilor lui Israel şi i-ai făcut pe cei din Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze, aşa cum a făcut familia lui Ahab, pentru că i-ai ucis pe fraţii tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine, 14 iată că Domnul va lovi cu o mare urgie poporul tău, fiii tăi, soţiile tale şi toate proprietăţile tale. 15 Iar pe tine te va lovi cu o boală cumplită, o boală de măruntaie. Boala se va agrava pe zi ce trece, până când măruntaiele îţi vor ieşi afară.»“
16 Domnul a stârnit împotriva lui Iehoram duhul filistenilor şi al arabilor care locuiau în vecinătatea cuşiţilor[b]. 17 Aceştia au înaintat împotriva lui Iuda, au pătruns în el, au jefuit toate bogăţiile găsite în palatul regelui şi i-au luat captivi pe fiii şi pe soţiile acestuia, nelăsându-i nici un fiu, în afară de Ahazia[c], cel mai mic dintre fiii săi. 18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie pentru care nu exista leac. 19 Ea s-a agravat pe zi ce trecea, până când, la sfârşitul a doi ani de suferinţă, i-au ieşit măruntaiele afară din cauza bolii şi a murit în chinuri cumplite. Poporul său nu a făcut foc în cinstea lui, aşa cum făcuseră strămoşilor lui.
20 Iehoram era în vârstă de treizeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de opt ani. El s-a dus fără ca cineva să-l regrete. L-au înmormântat în Cetatea lui David, dar nu în mormântul regilor.
Footnotes
- 2 Cronici 21:2 Adică Iuda; în multe locuri din 2 Cron.
- 2 Cronici 21:16 Vezi nota de la 12:3
- 2 Cronici 21:17 TM: Iehoahaz, variantă a numelui Ahazia