2 Cronici 22

Domnia lui Ahazia peste Iuda

1În locul lui Iehoram, locuitorii Ierusalimului l-au pus rege pe Ahazia, fiul său mai mic, căci toţi fiii săi mai mari fuseseră ucişi de hoarda care năvălise în tabără împreună cu arabii. Aşa a început să domnească Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda. Ahazia era în vârstă de douăzeci şi doi de ani[a] când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de un an. Numele mamei sale era Atalia, o nepoată[b] a lui Omri. Şi el a trăit asemenea familiei lui Ahab, fiindcă mama lui îl îndemna să facă rău. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai ca cei din familia lui Ahab, căci, după moartea tatălui său, aceştia i-au fost sfetnici spre pierzarea sa. El s-a luat după sfatul acestora şi s-a dus cu Ioram[c], fiul lui Ahab, regele lui Israel, ca să lupte împotriva lui Hazael, regele Aramului, la Ramot-Ghilad. Acolo însă arameii l-au rănit pe Ioram, astfel că el s-a întors la Izreel ca să se vindece de rănile pricinuite la Rama în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia[d], fiul lui Iehoram, regele lui Iuda, s-a dus la Izreel ca să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, fiindcă acesta era rănit. Prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui Ahazia a venit acesta la Ioram. Căci după ce a sosit la Ioram, el a ieşit împreună cu acesta ca să-l întâmpine pe Iehu, fiul lui Nimşi, cel care fusese uns de Domnul ca să nimicească familia lui Ahab. În timp ce Iehu îndeplinea judecata asupra familiei lui Ahab, a dat peste conducătorii lui Iuda şi peste fiii fraţilor[e] lui Ahazia aflaţi în slujba acestuia şi i-a omorât. După aceea a pornit în căutarea lui Ahazia. Oamenii lui l-au capturat în Samaria, în timp ce acesta se ascundea. Ei l-au adus la Iehu şi l-au omorât. Apoi l-au înmormântat, căci îşi ziceau: „Este totuşi nepotul[f] lui Iehoşafat, cel care L-a căutat pe Domnul din toată inima!“ Astfel, nu a mai rămas nimeni în familia lui Ahazia care să aibă putere să conducă regatul.

Uzurparea tronului de către Atalia

10 Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, a uneltit să-i omoare pe toţi urmaşii familiei regale a Casei lui Iuda. 11 Dar Iehoşeba[g], fiica regelui Iehoram, l-a luat pe ascuns pe Ioaş, fiul lui Ahazia, din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fi fost ucişi şi l-a pus împreună cu doica lui într-un dormitor[h]. Astfel Iehoşeba l-a ascuns de Atalia şi aceasta nu l-a omorât. Iehoşeba era fiica regelui Iehoram, soţia preotului Iehoiada şi sora lui Ahazia. 12 Vreme de şase ani, Ioaş a rămas ascuns împreună cu ei în Casa lui Dumnezeu, timp în care Atalia a domnit peste ţară.

Footnotes

  1. 2 Cronici 22:2 Câteva mss LXX, Siriacă (vezi şi 2 Regi 8:26); TM: patruzeci şi doi
  2. 2 Cronici 22:2 Lit.: o fiică
  3. 2 Cronici 22:5 TM: Iehoram, o variantă a lui Ioram; şi în vs. 6, 7
  4. 2 Cronici 22:6 Cîteva mss TM, LXX, VUL, Siriacă (vezi şi 2 Regi 8:29); cele mai multe mss TM: Azaria
  5. 2 Cronici 22:8 Sau: fiii rudelor
  6. 2 Cronici 22:9 Lit.: fiul
  7. 2 Cronici 22:11 TM: Iehoşabat, o variantă a lui Iehoşeba
  8. 2 Cronici 22:11 Lit.: în odaia paturilor; expresia ebraică se poate referi la odaia unde erau ţinute lenjeriile de pat, nu neapărat la un dormitor