1Fraţilor, dorinţa inimii mele, rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi, este ca ei să fie mântuiţi. 2 Căci pot mărturisi despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, însă fără a fi întemeiată pe cunoaştere. 3 Căci, întrucât n-au cunoscut dreptatea pe care o oferă Dumnezeu, au căutat să-şi stabilească o dreptate a lor înşişi şi nu s-au supus astfel dreptăţii pe care o oferă Dumnezeu. 4 Căci Cristos este sfârşitul[a] Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.
Mântuirea este pentru toţi cei care cred
5 Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“[b] 6 Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“[c] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – 7 „sau: «Cine va coborî în Adânc[d]?»“[e] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! 8 Şi atunci, ce spune ea?
„Cuvântul este aproape de tine;
este în gura ta şi în inima ta.“[f]
Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. 9 Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn[g] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10 Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; 11 întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[h] 12 Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, 13 fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“[i]
14 Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără ca cineva să le predice? 15 Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc veşti bune!“[j] 16 Însă nu toţi au acceptat veştile bune[k], pentru că Isaia spune: „Doamne, cine a crezut mesajul nostru?“[l] 17 Astfel, credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. 18 Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da! Căci:
„Glasul lor a străbătut întreg pământul
şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.“[m]
19 Însă eu întreb: oare n-a înţeles Israel? Mai întâi, Moise spune:
„Eu vă voi provoca la gelozie prin ceea ce nu este un neam;
vă voi mânia printr-un neam fără pricepere.“[n]
20 Iar Isaia este atât de îndrăzneţ, încât spune:
„Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau;
M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.“[o]
21 Însă, despre Israel, spune:
„Toată ziua Mi-am întins mâinile
către un popor neascultător şi împotrivitor.“[p]
Footnotes
- Romani 10:4 Gr.: telos, care se traduce şi cu: scopul, împlinirea
- Romani 10:5 Vezi Lev. 18:5
- Romani 10:6 Vezi Deut. 30:12
- Romani 10:7 Lit.: Abis, loc de detenţie pentru duhurile rele şi pentru Satan; în LXX însă, termenul grecesc abyssos traduce ebraicul tehom (adânc, vezi Gen. 1:2; 7:11)
- Romani 10:7 Vezi Deut. 30:13
- Romani 10:8 Vezi Deut. 30:14
- Romani 10:9 Sau: ca Domnul; vezi v. 13; termenul grecesc pentru Domn (kurios) apare de peste 6000 de ori în LXX, traducându-l pe ebraicul YHWH (Domnul – vezi nota de la Ex. 3:14)
- Romani 10:11 Vezi Is. 28:16
- Romani 10:13 Vezi Ioel 2:32
- Romani 10:15 Vezi Is. 52:7; Naum 1:15
- Romani 10:16 Sau: Evanghelia
- Romani 10:16 Vezi Is. 53:2
- Romani 10:18 Vezi Ps. 19:4
- Romani 10:19 Vezi Deut. 32:21
- Romani 10:20 Vezi Is. 65:1
- Romani 10:21 Vezi Is. 65:2