Romani 13

Supunere în faţa autorităţilor civile

1Orice persoană trebuie să se supună autorităţilor, pentru că nu există nici o autoritate care să nu fi fost instituită de Dumnezeu. Autorităţile care există au fost instituite de Dumnezeu. Prin urmare, oricine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc îşi vor primi condamnarea. Deoarece conducătorii nu le inspiră teamă celor ce fac binele, ci celor ce fac răul. Vrei deci să nu-ţi fie frică de autoritate? Fă ce este bine şi vei fi lăudat de ea! Căci ea este un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci ceea ce este rău, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este în slujba lui Dumnezeu, pentru a aduce mânia peste cel ce înfăptuieşte răul. Aşadar, trebuie să le fii supus nu doar din cauza mâniei, ci şi datorită conştiinţei. Din acelaşi motiv trebuie să plătiţi şi taxele[a], pentru că autorităţile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă cu acest lucru. Daţi fiecăruia ceea ce-i datoraţi: taxe – cui datoraţi taxe, vamă – cui datoraţi vamă, respect – cui datoraţi respect, onoare – cui datoraţi onoare!

Dragostea faţă de semen

Să nu datoraţi nimănui nimic, în afară de dragoste, pentru că acela care-şi iubeşte semenul a împlinit Legea, întrucât „Să nu comiţi adulter“; „Să nu ucizi“; „Să nu furi“; „Să nu pofteşti“[b], şi orice altă poruncă, sunt cuprinse în această afirmaţie: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi!“[c] 10 Dragostea nu-i face rău semenului, deci dragostea este împlinirea Legii.

Ziua este aproape

11 Faceţi lucrul acesta[d], ştiind ce vremuri sunt: este ceasul să vă treziţi din somn, pentru că mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am devenit credincioşi; 12 noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape, deci să lăsăm la o parte faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armura luminii! 13 Să ne comportăm aşa cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în orgii şi în beţii, nu în desfrânare şi în depravare, nu în ceartă şi în invidie, 14 ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii[e] voastre!

Footnotes

  1. Romani 13:6 În Imperiul Roman existau mai multe tipuri de încasări publice: (1) venituri ale domeniilor publice; (2) impozite directe, percepute din provincii: capitaţia (impozitul pe persoane, foarte rar) şi impozitul asupra proprietăţii funciare; (3) impozite indirecte: portorium, impozitul pe circulaţia mărfurilor sau vama; (4) impozite asupra vânzărilor, mutărilor, eliberărilor de sclavi, succesiunilor; (5) monopolurile: monopolul sării, monopolul asupra baterii monedei; (6) resursele extraordinare: tributul, prada de război, bunurile confiscate
  2. Romani 13:9 Vezi Ex. 20:13-15, 17; Deut. 5:17-19, 21
  3. Romani 13:9 Vezi Lev. 19:18
  4. Romani 13:11 Lit.: Şi acesta; unele traduceri optează pentru: Pe lângă aceasta, ştiţi
  5. Romani 13:14 Lit.: cărnii