Alegerea suverană a lui Dumnezeu
1Spun adevărul în Cristos, nu mint: conştiinţa mea, prin Duhul Sfânt, îmi este martoră 2că am o mare întristare şi o durere permanentă în inimă, 3întrucât aş vrea, mai degrabă, ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul fraţilor mei, al rudelor mele după trup 4şi anume israeliţii! Ale lor sunt înfierea[a], slava[b], legămintele, darea Legii, închinarea şi promisiunile. 5Ai lor sunt patriarhii şi din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci[c]! Amin.
6Dar aceasta nu înseamnă că a fost fără efect Cuvântul[d] lui Dumnezeu. Pentru că nu toţi care sunt din Israel sunt Israel. 7Şi deşi sunt sămânţa lui Avraam nu toţi sunt copiii săi, ci, aşa cum este scris: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa[e] ta.“[f] 8Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviţi ca sămânţă. 9Căci iată care a fost cuvântul promisiunii: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, iar Sara va avea un fiu.“[g] 10Ba mai mult, Rebeca a rămas însărcinată de la un singur om[h], strămoşul nostru Isaac. 11Şi chiar înainte ca cei doi gemeni să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, – pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă, – 12i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic.“[i] 13Aşa cum este scris:
„Pe Iacov l-am iubit,
dar pe Esau l-am urât.“[j]
14Deci ce vom spune: nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În nici un caz! 15Căci lui Moise i-a spus:
„Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur
şi am milă de cine vreau să am milă.“[k]
16Deci nu este ceva care ţine de cel care doreşte sau de cel care se străduieşte, ci ţine de Dumnezeu, Care arată îndurare, 17pentru că, în Scripturi, Dumnezeu îi spune lui Faraon:
„Te-am ridicat ca să-Mi arăt în tine puterea Mea
şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.“[l]
18Astfel, El are milă de cine doreşte şi împietreşte pe cine doreşte.
19Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“ 20Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“?[m] 21Oare nu are olarul dreptul ca, din acelaşi bulgăre de lut, să facă şi un vas pentru întrebuinţări deosebite, dar şi unul pentru folosinţă obişnuită? 22Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere? 23Şi ce dacă El a procedat astfel ca să-Şi facă cunoscută bogăţia slavei Sale faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă, 24incluzându-ne şi pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri? 25Aşa cum spune în Osea:
„Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu»,
şi pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubită».[n]
26Şi în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteţi poporul Meu!»,
acolo vor fi numiţi «Fii ai Dumnezeului celui Viu».“[o]
27Iar Isaia strigă despre Israel:
„Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul mării,
totuşi numai rămăşiţa va fi mântuită,
28căci Domnul va duce la îndeplinire repede şi pe deplin sentinţa hotărâtă asupra pământului.“[p]
29Aşa cum a prezis Isaia:
„Dacă Domnul Oştirilor[q] nu ne-ar fi lăsat câţiva urmaşi[r],
am fi ajuns ca Sodoma
şi ne-am fi asemănat cu Gomora.“[s]
Necredinţa lui Israel
30Şi atunci ce vom spune? Neamurile, care n-au urmărit dreptatea, totuşi au primit-o, – şi anume o dreptate care este prin credinţă –, 31însă Israel, care urmărea dreptatea printr-o Lege, n-a reuşit s-o obţină. 32De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru prin credinţă, ci, ca şi cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s-au împiedicat de Piatra de poticnire, 33aşa cum este scris:
„Iată, pun în Sion o Piatră de poticnire
şi o Stâncă de cădere!
Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[t]