Plângeri 4

² Cum fiii preţioşi ai Sionului,
    altădată preţuiţi ca aurul pur,
sunt consideraţi acum ca ulcioarele de lut,
    lucrate de mâinile olarului.

³ Până şi şacalii îşi scot sânul
    ca să-şi alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
    ca struţii pustiei^[a].

⁴ Limba celui alăptat se lipeşte de cerul gurii,
    fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
    însă nimeni nu le-o dă.

⁵ Cei ce se hrăneau cu delicatese
    zac acum părăsiţi pe străzi.
Cei crescuţi în purpură
    se lipesc acum de un morman de cenuşă.

⁶ Vina^[b] fiicei poporului meu
    este mai mare decât păcatul Sodomei
care a fost distrusă într-o clipă,
    fără a pune mâna cineva pe ea^[c].

⁷ Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada
    şi mai albi decât laptele.
Trupurile le erau mai roşii decât coralii,
    iar feţele^[d] le erau ca safirul^[e].

⁸ Acum însă sunt mai negri la înfăţişare decât funinginea,
    astfel că nu-i mai recunoşti pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
    şi a devenit uscată ca lemnul.

⁹ Cei ucişi de sabie sunt mai fericiţi
    decât cei ucişi de foamete;
lihniţi de foame, aceştia se sting
    din lipsa roadelor câmpului!

¹⁰ Femeile, care odată erau pline de milă,
    şi-au fiert copiii cu mâinile lor;
ei le-au slujit drept hrană
    când fiica poporului meu era zdrobită.

¹¹ Domnul Şi-a dezlănţuit toată furia,
    Şi-a revărsat mânia Lui aprigă!
A aprins un foc în Sion,
    care i-a mistuit temeliile.

¹² Regii pământului n-ar fi crezut
    şi nici unul din locuitorii lumii nu s-ar fi gândit
că duşmanul şi vrăjmaşul
    vor intra pe porţile Ierusalimului.

¹³ S-a întâmplat din pricina păcatelor profeţilor lui
    şi a nelegiuirilor preoţilor lui
care au vărsat în mijlocul lui
    sângele celor drepţi.

¹⁴ Ei rătăcesc acum ca orbii pe străzi,
    atât de mânjiţi de sânge,
încât nimeni nu îndrăzneşte să se atingă
    de veşmintele lor.

¹⁵ „Plecaţi, necuraţilor!“ se strigă la ei;
    „Plecaţi! Plecaţi! Nu ne atingeţi!“
Fugind şi rătăcind printre neamuri, acestea spun:
    „Nu vor mai locui aici!“

¹⁶ Domnul Însuşi i-a împrăştiat,
    nemaiveghind asupra lor^[f].
Astfel, preoţilor nu li se mai arată respect,
    iar bătrânilor nu li se mai acordă cinste.

¹⁷ Ochii noştri obosiseră,
    aşteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
    după un neam care nu ne putea izbăvi.

¹⁸ Duşmanii ne luau urma,
    astfel că nu puteam ieşi în pieţe.
Sfârşitul se apropia, zilele se împliniseră,
    căci ne venise sfârşitul.

¹⁹ Prigonitorii noştri au fost mai iuţi
    decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munţi
    şi ne-au pândit în pustie.

²⁰ Unsul Domnului, suflarea vieţii noastre,
    a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
    „Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“

²¹ Bucură-te şi saltă de veselie, fiică a Edomului,
    tu, care locuieşti în ţara Uţ!
Să ştii însă că potirul va trece şi pe la tine;
    te vei îmbăta şi te vei dezbrăca!

²² Fiică a Sionului, pedeapsa ta s-a sfârşit.
    El nu-ţi va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
    şi îţi va scoate la iveală păcatele.