Rugăciunea poporului
1Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-te şi vezi ruşinea noastră!
2Moştenirea noastră s-a dus la necunoscuţi,
iar casele noastre – la străini.
3Am ajuns orfani de tată,
iar mamele noastre sunt ca nişte văduve.
4Apa noastră o bem pe bani,
iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
5Prigonitorii noştri sunt pe urmele noastre.
Suntem obosiţi, dar nu suntem lăsaţi să ne odihnim.
6Ne-am aliat cu Egiptul şi cu Asiria,
ca să ne săturăm cu pâine.
7Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt,
iar noi purtăm pedeapsa lor.
8Sclavii stăpânesc peste noi
şi nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
9Ne câştigăm pâinea riscându-ne viaţa
din cauza sabiei din pustie.
10Ne arde pielea ca un cuptor
de febra pricinuită de foame.
11Au necinstit pe femei în Sion,
pe fecioare – în cetăţile lui Iuda.
12Prinţii au fost spânzuraţi de mâinile lor,
iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13Tinerii trudesc la piatra de moară,
iar copiii cad sub poverile de lemne.
14Bătrânii nu mai vin la poarta cetăţii,
iar tinerii au încetat să mai cânte.
15S-a dus bucuria din inimile noastre,
iar dansul nostru s-a prefăcut în jale.
16A căzut coroana de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17Iată de ce ne leşină inima,
iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18muntele Sion a ajuns pustiit
şi pe el se plimbă şacalii[a].
19Doamne, Tu împărăţeşti veşnic.
Tronul Tău dăinuie din generaţie în generaţie.
20De ce să ne uiţi pentru totdeauna?
De ce să ne părăseşti pentru mult timp?[b]
21Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem!
Dă-ne iarăşi zile ca cele din trecut!
22Să ne fi respins Tu oare de tot
şi să te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!