Plângeri 1

¹Cum stă singură cetatea
    care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
    ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prinţesa ţinuturilor,
    a devenit o sclavă.

² Plânge amarnic în noapte
    şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
    nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
    devenindu-i duşmani.

³ După multă asuprire şi muncă grea,
    Iuda s-a dus în captivitate.
Locuieşte printre neamuri
    şi nu găseşte un loc de odihnă.
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns
    chiar în toiul strâmtorării lui.

⁴ Drumurile Sionului jelesc,
    căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porţile lui^[a] sunt distruse,
    iar preoţii săi suspină;
fecioarele lui sunt mâhnite
    şi el însuşi este plin de amărăciune.

⁵ Duşmanii lui au devenit stăpâni
    şi vrăjmaşii lui au parte de bine,
căci Domnul l-a făcut să sufere
    din cauza mulţimii nelegiuirilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
    captivi înaintea duşmanului.

⁶ S-a dus de la fiica Sionului^[b]
    toată splendoarea ei!
Prinţii săi au ajuns ca cerbii
    care nu găsesc păşune,
care fug, dar fără putere,
    dinaintea urmăritorului.

⁷ În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
    Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
    pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
    nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
    pe seama prăbuşirii lui.

⁸ Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
    şi de aceea a ajuns murdară^[c].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
    fiindcă i-au văzut goliciunea^[d].
Ea însuşi suspină
    şi îşi întoarce faţa.

⁹ Necurăţia era pe rochia ei
    şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
    şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
    căci vrăjmaşul a triumfat!”

¹⁰ Duşmanul a întins mâna
    peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
    intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
    să nu intre în adunarea Ta.

¹¹ Toţi cei din popor suspină,
    căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
    ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
    la cât sunt de dispreţuită!

¹² Nu înseamnă nimic pentru voi,
    cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
    dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
    în ziua aprigei Lui mânii!

¹³ Din înălţimi a trimis un foc
    care mi-a pătruns în oase.
A întins o plasă sub picioarele mele
    şi m-a răsturnat.
M-a pustiit
    şi m-a ostenit în tot timpul zilei.

¹⁴ Nelegiuirile mele au fost prinse^[e] într-un jug^[f]
    şi împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
    frângându-mi puterea.
Stăpânul m-a dat în mâinile duşmanilor,
    fără ca eu să mă pot împotrivi.

¹⁵ Stăpânul i-a tratat cu dispreţ
    pe toţi vitejii din mijlocul meu,
El a chemat o armată împotriva mea,
    ca să-mi zdrobească tinerii.^[g]
Stăpânul a călcat-o ca în teasc
    pe fiica fecioară a lui Iuda^[h].

¹⁶ De aceea plâng,
    iar ochii îmi sunt plini de lacrimi,
căci Mângâietorul meu S-a îndepărtat de mine,
    El, Care îmi înviora viaţa.
Fiii mei sunt îngroziţi,
    deoarece vrăjmaşul a învins.

¹⁷ Sionul îşi întinde mâinile rugător,
    dar nu este nimeni să-l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
    ca vecinii lui să-i fie duşmani,
iar Ierusalimul a ajuns
    ca ceva murdar printre ei.

¹⁸ Domnul este drept,
    căci m-am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultaţi-mă, vă rog, toate popoarele!
    Priviţi la durerea mea!
Fecioarele şi tinerii mei
    au mers în captivitate.

¹⁹ Mi-am chemat aliaţii,
    însă ei m-au trădat.
Preoţii şi bătrânii mei
    au pierit în cetate,
căutând de mâncare
    pentru a putea trăi.

²⁰ Priveşte, Doamne, cât sunt de nenorocit!
    Măruntaiele-mi fierb,
inima mi se zvârcoleşte înăuntrul meu,
    căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m-a lăsat fără copii,
    iar în casă, ea este precum moartea.

²¹ Oamenii m-au auzit suspinând,
    dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toţi duşmanii mei au aflat de nenorocirea mea
    şi s-au bucurat de ce ai făcut.
Adu însă ziua pe care ai vestit-o
    pentru ca şi ei să ajungă ca mine!

²² Fie ca toată răutatea lor să vină înaintea Ta
    şi poartă-te cu ei
la fel cum te-ai purtat cu mine
    din cauza tuturor nelegiuirilor mele,
căci suspinele mele sunt multe,
    iar inima-mi este sleită!