Reglementări cu privire la ţinerea unui jurământ
1Moise a zis căpeteniilor seminţiilor lui Israel: „Iată ce porunceşte Domnul: 2 «Când un om face o promisiune Domnului sau un jurământ, legându-se printr-o obligaţie, să nu-şi calce cuvântul, ci să împlinească tot ceea ce a spus.
3 Când o femeie tânără, care încă mai locuieşte în casa tatălui ei, face o promisiune Domnului şi se leagă printr-o obligaţie, 4 iar tatăl ei află de promisiunea şi de obligaţia ei şi nu-i spune nimic, atunci toate promisiunile şi obligaţiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile. 5 Dar dacă tatăl ei îi interzice în ziua când află de promisiunea ei, atunci nici una din promisiunile sau obligaţiile prin care ea s-a legat nu mai sunt valabile. Domnul o va ierta, căci tatăl ei i-a interzis. 6 Dar dacă ea se va mărita, după ce a făcut promisiunea sau buzele ei au legat-o într-o obligaţie, 7 şi soţul ei află despre acestea, dar nu-i spune nimic, atunci promisiunile şi obligaţiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile. 8 Dacă soţul ei însă îi interzice când aude de promisiunea ei, prin aceasta el desfiinţează promisiunea pe care ea a făcut-o sau obligaţia prin care s-a legat cu buzele ei, iar Domnul o va ierta.
9 Orice promisiune sau obligaţie făcută de o femeie văduvă sau divorţată o va ţine legată.
10 Dacă o femeie, care locuieşte cu soţul ei, face promisiuni sau jurăminte, legându-se printr-o obligaţie, 11 iar soţul ei află de lucrul acesta, dar nu-i spune nimic şi nu-i interzice, atunci toate promisiunile pe care le-a făcut vor rămâne valabile şi toate obligaţiile prin care s-a legat vor rămâne valabile. 12 Dar dacă soţul ei le desfiinţează în ziua când aude despre ele, atunci nici una din promisiunile sau obligaţiile prin care buzele ei au legat-o nu va mai fi valabilă. 13 Soţul ei poate întări sau desfiinţa orice promisiune sau orice obligaţie prin care ea se leagă ca să-şi smerească sufletul. 14 Dar dacă soţul ei nu-i spune nimic despre acestea timp de mai multe zile după ce a aflat, atunci el confirmă că toate promisiunile şi obligaţiile ei rămân valabile; le confirmă pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a auzit despre ele. 15 Dacă totuşi le va desfiinţa mai târziu, atunci el va fi responsabil pentru vina ei.»“
16 Acestea sunt poruncile pe care Domnul i le-a dat lui Moise cu privire la relaţiile dintre un soţ şi soţia lui şi dintre un tată şi fiica lui care, tânără fiind, încă mai locuieşte în casa tatălui ei.