Marcu 6

Necredinţa celor din Nazaret

¹Isus a ieşit de acolo şi a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. ²Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învăţătură în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, erau uimiţi şi ziceau: „De unde are Acest Om aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Cum de se fac aceste minuni prin mâinile Lui? ³Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei^[a] şi fratele lui Iacov, al lui Iosif^[b], al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile Lui, nu sunt oare aici, printre noi?“ Şi astfel, ei se poticneau în El.

⁴Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui.“ ⁵Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. ⁶Şi se mira de necredinţa lor.

Trimiterea celor doisprezece

Isus străbătea satele de jur-împrejur, dând învăţătură. ⁷El i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. ⁸Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, ⁹ci să se încalţe cu sandale, dar să nu-şi ia două tunici. ¹⁰El le-a mai zis: „În orice casă intraţi, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela. ¹¹Şi dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, scuturaţi-vă praful de sub picioare când ieşiţi de acolo, drept mărturie împotriva lor!“

¹²Ei au plecat şi au predicat că oamenii trebuie să se pocăiască. ¹³Au scos mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi i-au uns cu untdelemn şi i-au vindecat.

Ioan Botezătorul decapitat

¹⁴Regele^[c] Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau^[d]: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ ¹⁵Alţii ziceau: „Este Ilie!“, iar alţii ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeţi!“

¹⁶Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, cel pe care l-am decapitat, a fost înviat!“ ¹⁷Căci Irod însuşi trimisese să-l aresteze pe Ioan şi-l legase în închisoare din cauza Irodiadei^[e], soţia lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, ¹⁸iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău!“^{[f] 19}Irodiada îl duşmănea pe Ioan şi voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l un bărbat drept şi sfânt, şi îl proteja. Când îl asculta, de multe ori stătea în cumpănă^[g]; şi îl asculta cu plăcere.

²¹A venit însă o zi oportună, când Irod, la aniversarea zilei sale de naştere, a dat un ospăţ nobililor săi, ofiţerilor şi conducătorilor Galileii. ²²Fiica Irodiadei^[h] a venit şi a dansat, iar lui Irod şi invitaţilor săi le-a plăcut.

Regele i-a zis atunci fetei:

– Cere-mi orice doreşti şi-ţi voi da!

²³Apoi i-a jurat (solemn)^[i]:

– Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la o jumătate din regatul meu!

²⁴Fata a ieşit şi a întrebat-o pe mama ei:

– Ce să cer?

Aceasta i-a răspuns:

– Capul lui Ioan Botezătorul!

²⁵Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându-i:

– Doresc să-mi dai chiar acum, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!

²⁶Regele s-a întristat foarte tare, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, n-a putut s-o refuze. ²⁷Şi regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, ²⁸i-a adus capul pe o farfurie şi i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. ²⁹Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Isus hrăneşte peste cinci mii de oameni

³⁰Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au povestit tot ce făcuseră şi tot ce-i învăţaseră pe oameni. ³¹Isus le-a zis: „Veniţi cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, şi odihniţi-vă puţin!“ Căci erau mulţi care veneau şi plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce.

³²Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. ³³Dar mulţi i-au văzut plecând şi i-au recunoscut, aşa că oameni din toate cetăţile au alergat pe jos până acolo şi au sosit înaintea lor. ³⁴Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulţime de oameni şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-au păstor. Şi a început să-i înveţe multe lucruri.^[j]

³⁵Fiindcă ora era deja târzie, ucenicii Lui au venit la El şi I-au zis:

– Locul acesta este pustiu şi ora este deja târzie. ³⁶Dă-le drumul mulţimilor să meargă prin cătunele din împrejurimi şi prin sate ca să-şi cumpere ceva să mănânce!

³⁷Însă Isus le-a zis:

– Daţi-le voi să mănânce!

Ei L-au întrebat:

– De unde să luăm două sute de denari^[k] şi să ne ducem să cumpărăm pâine, ca să le dăm să mănânce?

³⁸Isus i-a întrebat:

– Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi!

După ce au văzut câte pâini aveau, ei I-au răspuns:

– Cinci, şi doi peşti.

³⁹Isus le-a poruncit să-i aşeze pe toţi pe iarba verde, în grupuri. ⁴⁰Ei s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci. ⁴¹Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor ca să le împartă mulţimilor. De asemenea, a împărţit tuturor şi cei doi peşti. ⁴²Au mâncat toţi şi s-au săturat; ⁴³şi au strâns douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase şi cu ceea ce rămăsese din peşti. ⁴⁴Cei ce mâncaseră (pâinile)^[l] erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare

⁴⁵Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenicii Săi să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, iar între timp El va da drumul mulţimii. ⁴⁶După ce Şi-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să se roage.

⁴⁷Era deja seară când barca a ajuns în mijlocul mării, iar El se afla singur pe ţărm. ⁴⁸A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă şi, cam în a patra strajă a nopţii^[m], Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă la ei^[n]. ⁴⁹Când L-au văzut umblând pe mare, au zis: „Este o stafie!“ şi au ţipat, ⁵⁰pentru că toţi s-au speriat când L-au văzut.

Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis: „Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!“ ⁵¹După ce S-a suit la ei în barcă, vântul a încetat. Ei s-au mirat foarte tare. ⁵²Căci nu înţeleseseră nici ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

⁵³Au traversat marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au ancorat acolo. ⁵⁴Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. ⁵⁵Ei au alergat prin toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe paturi pe cei bolnavi acolo unde auzeau că se află Isus. ⁵⁶Şi oriunde mergea El, în sate, în cetăţi sau în cătune, îi aşezau pe cei bolnavi în pieţe şi-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui; şi toţi cei care se atingeau de ea erau vindecaţi.