Deuteronom 7

Porunca de a-i nimici pe canaaniţi şi pe idolii lor

1Când Domnul, Dumnezeul tău, te va duce în ţara înspre care mergi ca să o iei în stăpânire şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri – pe hitiţi, pe ghirgaşiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai numeroase şi mai puternice decât tine – când Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da şi le vei învinge, să le nimiceşti[a] cu totul. Să nu închei legământ cu ele şi nici să nu-ţi fie milă de ele. Să nu te înrudeşti cu ele, dându-ţi fetele fiilor lor sau luând pe fetele lor pentru fiii tăi, pentru că i-ar întoarce pe fiii tăi de la Mine şi ar sluji altor dumnezei. Atunci mânia Domnului s-ar aprinde împotriva ta şi te-ar nimici îndată. Iată însă ce să le faci: să le dărâmi altarele, să le zdrobeşti stâlpii sacri, să le tai aşerele[b] şi să le arzi idolii în foc. Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui, comoara Lui[c].

Domnul nu s-a ataşat de voi şi nu v-a ales pentru că sunteţi mai numeroşi decât celelalte popoare, – căci voi sunteţi cei mai neînsemnaţi dintre toate popoarele, – ci pentru că Domnul vă iubeşte şi Şi-a respectat jurământul pe care l-a făcut strămoşilor voştri; de aceea v-a scos Domnul cu mână puternică şi v-a eliberat din casa sclaviei, din mâna lui Faraon, monarhul Egiptului. Acum dar să ştiţi că Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios, Care Îşi păstrează legământul şi îndurarea până[d] la a mia generaţie faţă de cei ce Îl iubesc şi păzesc poruncile Lui. 10 Dar răsplăteşte îndată celor care Îl urăsc, nimicindu-i. El nu întârzie să-i răsplătească celui care-L urăşte. 11 De aceea păziţi poruncile, legile şi hotărârile pe care vi le dau astăzi să le împliniţi.

12 Dacă veţi lua aminte la aceste legi, dacă le veţi păzi şi le veţi împlini, atunci Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va păstra faţă de voi legământul şi îndurarea pe care le-a jurat strămoşilor voştri. 13 El vă va iubi, vă va binecuvânta şi vă va înmulţi. Va binecuvânta rodul pântecelor voastre şi rodul pământurilor voastre, grânele, mustul şi uleiul vostru, creşterea cirezilor voastre şi creşterea turmelor voastre în ţara pe care a promis strămoşilor voştri că v-o va da. 14 Veţi fi binecuvântaţi mai mult decât toate popoarele; la voi nu va exista nici un om şi nici un animal sterp. 15 Domnul va îndepărta de la voi orice fel de maladie şi nu vă va lovi cu nici una din bolile pe care le-aţi cunoscut în Egipt, dar va lovi cu ele pe toţi aceia care vă urăsc. 16 Să distrugeţi toate popoarele pe care Domnul, Dumnezeul vostru, vi le va da. Ochii voştri să nu privească cu milă spre ele şi să nu slujiţi zeilor lor, fiindcă lucrurile acestea vor fi o capcană pentru voi.

17 Poate că veţi zice în inimile voastre: «Popoarele acestea sunt mai numeroase decât noi! Cum vom putea să le izgonim?» 18 Să nu vă temeţi de ele. Aduceţi-vă aminte ceea ce Domnul, Dumnezeul vostru, i-a făcut lui Faraon şi întregului Egipt, 19 aduceţi-vă aminte de încercările mari pe care le-aţi văzut, de semnele şi de minunile, de mâna puternică şi de braţul cu care El v-a scos. Tot aşa va face Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de care vă temeţi. 20 Mai mult, Domnul, Dumnezeul vostru, va trimite viespi[e] împotriva lor, până vor fi nimiciţi chiar şi cei ce au mai rămas şi s-au ascuns de voi. 21 Să nu vă temeţi de ei fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, Care este în mijlocul vostru, este Dumnezeul cel Mare şi Înfricoşător. 22 Domnul, Dumnezeul vostru, va izgoni aceste neamuri dinaintea voastră încetul cu încetul. Nu le veţi putea nimici repede ca să nu se înmulţească animalele sălbatice împotriva voastră. 23 Dar Domnul, Dumnezeul vostru, vi le va da vouă, va aduce peste ele o mare groază, până vor fi nimicite. 24 El îi va da pe regii lor în mâinile voastre şi voi le veţi şterge numele de sub cer. Nici un popor nu va putea să vă stea împotrivă, până ce nu le veţi nimici. 25 Chipurile zeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti argintul şi aurul lor şi să nu le iei pentru tine ca să nu ajungă o capcană pentru tine, fiindcă acestea sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. 26 Să nu aduci în casa ta nici un lucru urâcios dintre lucrurile care sunt puse deoparte pentru distrugere, pentru că, altfel, ai fi şi tu nimicit ca şi el. Să-ţi fie scârbă de ele şi să le dispreţuieşti, fiindcă ele au fost rânduite pentru a fi nimicite.

Footnotes

  1. Deuteronom 7:2 Vezi nota de la 2:34; şi în v. 26
  2. Deuteronom 7:5 Ebr.: aşerim, simboluri din lemn ale zeiţei canaanite Aşera sau ale zeiţei Aştoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălţime, sub un copac umbros, alături de un altar; stâlpi sacri, crânguri sacre
  3. Deuteronom 7:6 Sau: proprietatea Lui preţioasă
  4. Deuteronom 7:9 Sau: Îşi păstrează cu loialitate legământul până; sau: Îşi păstrează legământul dragostei până; şi în v. 12
  5. Deuteronom 7:20 Sensul termenului ebraic este nesigur; probabil este o metaforă (vezi Is. 7:18)