Reglementări privind anul iertării
1La sfârşitul fiecăror şapte ani să acordaţi iertarea datoriilor. 2 Şi iertarea datoriilor se va face astfel: orice proprietar care l-a împrumutat pe semenul său va trebui să anuleze împrumutul dat. Să nu pretindă semenului sau fratelui său să-i plătească, pentru că Domnul a instituit acest timp de iertare a datoriilor. 3 Vei putea pretinde plata de la străin, dar datoria celui din poporul tău va trebui s-o anulezi. 4 Nu va trebui să existe între voi nici un sărac, deoarece în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire ca s-o moşteneşti, El te va binecuvânta foarte mult, 5 bineînţeles, numai dacă vei asculta întru totul de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind şi împlinind toate poruncile acestea, pe care eu ţi le dau astăzi. 6 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis şi veţi putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veţi lua cu împrumut. Veţi domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi.
7 Dacă va exista printre voi vreun sărac, dintre fraţii voştri, într-una din cetăţile voastre, în ţara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, să nu vă împietriţi inimile şi să nu vă închideţi mâna faţă de fratele vostru sărac. 8 Ci să-ţi deschizi mâna ca să-l împrumuţi cu tot ceea ce are nevoie. 9 Ai grijă ca nu cumva să te gândeşti cu răutate în inima ta şi să spui: «Of, se apropie anul al şaptelea, anul iertării datoriilor!» şi ca nu cumva să priveşti cu ochi rău pe fratele tău nevoiaş şi să nu-l împrumuţi. Atunci el va striga către Domnul şi vei fi vinovat de păcat. 10 Să-i dai cu dărnicie, nu cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările tale şi în orice lucru pe care vei pune mâna. 11 Întotdeauna vor exista săraci în ţară; de aceea îţi poruncesc să fii darnic faţă de fratele tău sărac şi faţă de cel nevoiaş din ţara ta.
12 Dacă unul dintre cei din poporul tău, evreu sau evreică, ţi se va vinde, să te slujească timp de şase ani, iar în al şaptelea an să-l eliberezi. 13 Când îl vei elibera să nu-l trimiţi cu mâna goală; 14 să-i dai produse din turma ta, din aria ta şi din teascul tău, cu care Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat. 15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost sclav în ţara Egiptului, iar Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat. De aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.
16 Dar dacă el îţi va zice: «Nu doresc să plec de la tine», pentru că te iubeşte pe tine şi familia ta şi pentru că o duce bine la tine, 17 atunci să iei o andrea şi să-i străpungi lobul urechii la uşă; astfel el va rămâne sclavul tău pentru toată viaţa. Tot aşa să faci şi cu sclava ta. 18 Să nu-ţi pară rău din cauză că o vei lăsa să plece de la tine, deoarece ţi-a slujit şase ani, ceea ce face cât de două ori plata unui angajat. Iar Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în orice lucrare pe care o vei face.
Reglementări privind întâii născuţi dintre animale
19 Să închini Domnului, Dumnezeul tău, fiecare întâi născut care este mascul din cireada şi din turma ta. Să nu lucrezi cu întâii născuţi ai vitelor tale şi să nu tunzi întâii născuţi ai oilor tale. 20 Să-i mănânci în fiecare an, tu şi familia ta, înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care El îl va alege. 21 Dacă au vreo meteahnă, dacă sunt şchiopi sau orbi sau au alte metehne trupeşti, să nu-i jertfeşti Domnului, Dumnezeul tău. 22 Să-i mănânci în cetăţile tale. Amândoi, atât cel necurat, cât şi cel curat, vor putea să-i mănânce aşa cum se mănâncă o gazelă sau un cerb. 23 Să nu mănânci însă cu sânge, ci să-l verşi pe pământ aşa cum faci cu apa.