Deuteronom 21

Ispăşire pentru crimele ai căror făptaşi nu sunt cunoscuţi

1Dacă în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire vei găsi pe câmp un om ucis şi nu ştii cine l-a omorât, cei din sfatul bătrânilor şi judecătorii să vină şi să măsoare distanţa de la omul ucis până la cetăţile cele mai apropiate. Sfatul bătrânilor din cetatea cea mai apropiată de cel ucis să ia o juncană, care n-a fost pusă la muncă niciodată sau care n-a tras la jug, să o ducă lângă o apă curgătoare unde nu se ară, nici nu se seamănă şi să-i frângă gâtul. Preoţii leviţi să se apropie, pentru că pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui şi să decidă cu privire la orice ceartă şi la orice rănire. Atunci toţi cei din sfatul bătrânilor cetăţii celei mai apropiate de cel ucis, să se spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i-au frânt gâtul şi să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se! Doamne, primeşte această ispăşire pentru poporul Tău, Israel, pe care Tu l-ai răscumpărat şi nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat.» Şi se va face ispăşire pentru ei din cauza sângelui vărsat. Aşa va trebui să îndepărtaţi de la voi vina pentru sângele nevinovat care este în mijlocul vostru, de vreme ce aţi făcut ce este drept în ochii Domnului.

Reglementări privind relaţiile familiale

10 Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi Domnul, Dumnezeul tău, ţi-i va da în mână şi vei lua prizonieri, 11 dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă şi te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soţie. 12 S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-şi taie unghiile, 13 să-şi schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea[a]; tu să-i fii soţ, iar ea să-ţi fie soţie. 14 Dacă nu-ţi va mai plăcea, să o laşi să plece unde doreşte. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o.

15 Dacă un om are două soţii şi pe una o iubeşte, iar pe cealaltă nu o mai iubeşte şi are copii de la amândouă, dacă întâiul născut este de la soţia pe care nu o iubeşte, 16 în ziua când va împărţi moştenirea între fiii lui, nu va putea da dreptul de întâi născut fiului celei pe care o iubeşte în defavoarea întâiului născut care este fiul soţiei pe care nu o iubeşte. 17 Să recunoască dreptul de întâi născut pentru fiul soţiei pe care nu o iubeşte şi să-i dea o parte dublă din toată averea lui. Din moment ce el este primul rod al puterii lui, lui i se cuvine dreptul de întâi născut.

18 Dacă un om are un fiu neascultător şi răzvrătit, care nu ascultă de tatăl şi de mama lui şi nu ascultă nici după ce l-au disciplinat, 19 părinţii să-l ducă înaintea celor din sfatul bătrânilor, la poarta cetăţii 20 şi să le spună: «Acest fiu al nostru este neascultător şi răzvrătit! Nu ascultă de noi şi este un risipitor şi un beţiv.» 21 Atunci toţi oamenii din cetatea lui să-l omoare cu pietre. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru. Toţi israeliţii vor auzi şi se vor teme.

Diferite reglementări

22 Dacă un om care a săvârşit un păcat vrednic de moarte, a fost omorât şi l-aţi spânzurat[b] de un copac, 23 să nu-i rămână trupul atârnat de lemn întreaga noapte, ci să-l îngropaţi în aceeaşi zi, pentru că cel atârnat de lemn este blestemat de Dumnezeu. Să nu pângăriţi pământul pe care Domnul, Dumnezeul vostru, vi l-a dat ca moştenire.

Footnotes

  1. Deuteronom 21:13 Eufemism cu sensul de a avea relaţii sexuale
  2. Deuteronom 21:22 Sau: l-aţi tras în ţeapă, mod de expunere a trupurilor celor executaţi.