Deuteronom 12

Un singur loc pentru închinare

1Acestea sunt poruncile şi hotărârile pe care trebuie să le împliniţi în ţara pe care Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, v-a dat-o în stăpânire, în toate zilele vieţii voastre pe pământ. Să distrugeţi complet toate locurile aflate pe munţii înalţi, pe dealuri şi sub orice copac verde, unde neamurile pe care le veţi stăpâni slujesc zeilor lor. Să le distrugeţi altarele, să le zdrobiţi stâlpii sacri şi să le ardeţi în foc aşerele[a], să le dărâmaţi chipurile cioplite ale zeilor lor şi să le nimiciţi numele din locurile acelea.

Voi să nu vă închinaţi astfel înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, ci să-L căutaţi în locul pe care Domnul, Dumnezeul vostru, îl va alege ca locuinţă din toate seminţiile, ca să-Şi aşeze Numele acolo. În acel loc să mergeţi. Acolo să vă aduceţi arderile de tot, jertfele, zeciuielile, primele roade, contribuţiile pentru împlinirea jurămintelor, darurile de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile şi turmele voastre. Acolo, în prezenţa Domnului, să mâncaţi şi să vă bucuraţi împreună cu familiile voastre de toate realizările mâinilor voastre, cu care Domnul, Dumnezeul vostru, vă va fi binecuvântat.

Să nu faceţi aşa cum facem noi astăzi aici, unde fiecare face ce-i place, deoarece n-aţi ajuns încă la locul de odihnă şi la moştenirea pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă. 10 Dar, după ce veţi traversa Iordanul şi vă veţi aşeza în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca moştenire şi după ce vă va da odihnă din partea tuturor duşmanilor voştri, care vă înconjoară, ca să locuiţi în siguranţă, 11 atunci va exista un loc pe care Domnul, Dumnezeul vostru, îl va alege pentru a-Şi aşeza Numele Lui. Acolo să aduceţi tot ceea ce v-am poruncit: arderea de tot, jertfele, zeciuielile, primele roade şi toate contribuţiile voastre alese, pe care le veţi aduce Domnului pentru împlinirea jurămintelor voastre. 12 Să vă bucuraţi în prezenţa Domnului, Dumnezeul vostru, voi, fiii şi fiicele voastre, slujitorii şi slujitoarele voastre, precum şi leviţii din cetăţile voastre, întrucât ei n-au parte de moştenire împreună cu voi. 13 Aveţi grijă să nu jertfiţi arderile de tot în orice loc pe care îl veţi vedea, 14 ci să aduceţi arderile de tot în locul pe care Domnul îl va alege într-una din seminţiile voastre şi acolo să împliniţi tot ceea ce vă poruncesc.

15 Totuşi toţi aceia care vor dori vor putea să jertfească şi să mănânce carne în cetăţile lor potrivit cu binecuvântarea pe care Domnul, Dumnezeul vostru, le-o va da; atât cei necuraţi, cât şi cei curaţi vor putea să mănânce din carne aşa cum se mănâncă din gazelă şi din cerb. 16 Dar să nu mâncaţi sângele, ci să-l vărsaţi pe pământ aşa cum faceţi cu apa. 17 Nu veţi putea să mâncaţi în cetăţile voastre zeciuielile din grâne, din must, din ulei, din întâii născuţi ai cirezilor şi ai turmelor voastre, nici din ceea ce aduceţi pentru împlinirea unui jurământ, nici din darurile de bunăvoie sau din contribuţiile voastre. 18 Pe acestea să le mâncaţi în prezenţa Domnului, Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege; să le mâncaţi atât voi, fiii şi fiicele voastre, slujitorii şi slujitoarele voastre, precum şi leviţii din cetăţile voastre. Să vă bucuraţi în prezenţa Domnului, Dumnezeul vostru, de toate realizările voastre. 19 Aveţi grijă să nu-l părăsiţi niciodată pe levit în tot timpul cât veţi trăi pe pământ.

20 După ce Domnul, Dumnezeul vostru, vă va mări teritoriul, aşa cum v-a promis şi veţi dori să mâncaţi carne, veţi putea să mâncaţi carne după cum doriţi. 21 Dacă locul pe care Domnul, Dumnezeul vostru, îl va alege pentru a-Şi aşeza Numele acolo va fi prea departe de voi, veţi putea să jertfiţi, aşa cum v-am poruncit, din cirezile şi turmele voastre, pe care El vi le-a dat şi veţi putea mânca din ele în cetăţile voastre, după cum doriţi. 22 Dar va trebui să le mâncaţi aşa cum se mănâncă gazela şi cerbul. Vor putea mânca atât cei necuraţi, cât şi cei curaţi. 23 Ai grijă ca nu cumva să mănânci cu sânge, deoarece sângele este viaţa; să nu mănânci viaţa împreună cu carnea[b]. 24 Să nu mănânci cu sânge, ci să verşi sângele pe pământ aşa cum faci cu apa. 25 Să nu mănânci cu sânge, ca să fii fericit atât tu, cât şi urmaşii tăi, căci astfel vei înfăptui ce este drept în ochii Domnului.

26 Însă lucrurile tale sfinte şi ceea ce vei aduce pentru împlinirea unui jurământ va trebui să le iei şi să le aduci în locul pe care Domnul îl va alege. 27 Să îţi aduci arderea de tot, carnea împreună cu sângele, pe altarul Domnului, Dumnezeul tău. Sângele pentru jertfă trebuie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeul tău, iar carnea trebuie s-o mănânci. 28 Să păzeşti şi să asculţi toate aceste cuvinte, pe care eu ţi le poruncesc, ca să fii fericit pentru totdeauna atât tu, cât şi urmaşii tăi, înfăptuind ceea ce este bine şi drept în ochii Domnului, Dumnezeul tău.

29 După ce Domnul, Dumnezeul vostru, va zdrobi dinaintea voastră neamurile pe care le veţi invada ca să le stăpâniţi, după ce le veţi lua în stăpânire şi veţi locui în ţara lor, 30 iar ele vor fi nimicite dinaintea voastră, aveţi grijă să nu cumva să cădeţi în capcană şi să vă luaţi după ele, spunând: «Oare cum se închinau aceste neamuri zeilor lor? Şi noi vrem să facem la fel!» 31 Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru, căci ele săvârşeau înaintea zeilor lor tot felul de lucruri îngrozitoare, pe care Domnul le urăşte. Ele îşi ardeau fiii şi fiicele în foc ca jertfe pentru zeii lor. 32 Voi însă să aveţi grijă să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc. Să nu adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele.

Footnotes

  1. Deuteronom 12:3 Vezi nota de la 7:5
  2. Deuteronom 12:23 Sângele simboliza viaţa, care era sacră, trebuind tratată cu respect (vezi Gen. 9:4-6; Lev. 17:11)