Pedepsirea celor ce instigă la idolatrie
1Dacă în mijlocul vostru se va ridica un profet sau un tălmaci de vise care vă va vesti un semn sau o minune, 2 iar semnul sau minunea despre care v-a vorbit s-a împlinit, dacă vă va zice apoi: «Haideţi să mergem după alţi dumnezei, pe care nu îi cunoaşteţi, ca să le slujim!», 3 să nu ascultaţi de cuvintele acelui profet sau tălmaci de vise, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, vă încearcă ca să ştie dacă Îl iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima şi din tot sufletul vostru. 4 Voi să-L urmaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, de El să vă temeţi, poruncile Lui să le păziţi, de glasul Lui să ascultaţi, Lui să-I slujiţi şi de El să vă ataşaţi. 5 Acel profet sau tălmaci de vise va trebui să moară, deoarece a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, Care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a răscumpărat din casa sclaviei. El a dorit să vă abată de la calea pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a poruncit s-o urmaţi. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru.
6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau soţia ta, care se odihneşte la pieptul tău sau prietenul tău, pe care îl iubeşti ca pe tine însuţi, te va stârni în secret, spunându-ţi: «Hai să mergem şi să slujim altor dumnezei», zei pe care nu i-ai cunoscut nici tu şi nici părinţii tăi, 7 zei dintre cei ai popoarelor care sunt în jurul tău, în apropierea ta sau mai departe de tine, de la o margine la cealaltă a pământului, 8 să nu accepţi ce-ţi spune şi să nu-l asculţi, să nu-l priveşti cu compătimire şi să nu-l cruţi sau să-l ascunzi, 9 ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare şi apoi întregul popor. 10 Să-l ucizi cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. 11 Atunci toţi israeliţii vor auzi şi se vor teme şi nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul poporului.
12 Dacă, despre o cetate pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca să locuiţi în ea, veţi auzi vorbindu-se astfel: 13 «Nişte oameni nelegiuiţi au ieşit din mijlocul ei şi i-au înşelat pe locuitorii cetăţii, zicându-le: ‘Haideţi să slujim altor dumnezei!’», zei pe care nu-i cunoaşteţi, 14 atunci să faceţi cercetări, să căutaţi şi să întrebaţi cu atenţie. Dacă este adevărat şi se dovedeşte că s-a săvârşit această faptă rea în mijlocul vostru, 15 atunci să-i ucideţi cu sabia pe toţi locuitorii cetăţii. Să nimiciţi[a] prin sabie toţi oamenii şi animalele care se află în ea. 16 Să adunaţi toate bunurile în piaţă, să ardeţi complet cetatea împreună cu toate bunurile, ca o ardere de tot înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, şi astfel să rămână pentru totdeauna o ruină, niciodată să nu se mai reconstruiască. 17 Nimic din lucrurile date spre nimicire să nu se lipească de mâinile voastre pentru ca Domnul să se întoarcă din înverşunarea mâniei Lui, să-Şi arate compasiunea şi îndurarea faţă de voi şi să vă înmulţească, după cum a promis strămoşilor voştri că va face 18 dacă veţi asculta de glasul Domnului, Dumnezeul vostru, păzind toate poruncile Lui, pe care eu vi le dau astăzi şi înfăptuind ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeul vostru.
Footnotes
- Deuteronom 13:15 Vezi nota de la 2:34; şi în v. 17