Ieremia 52

Căderea Ierusalimului

1Zedechia era în vârstă de douăzeci şi unu de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Hamutal şi era fiica lui Ieremia din Libna. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse şi Iehoiachim. Din pricina mâniei Domnului s-au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim şi în Iuda, pe care, în cele din urmă, le-a izgonit din prezenţa Sa. Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.

În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului a înaintat împotriva Ierusalimului cu toată oştirea sa. Ei şi-au aşezat tabăra înaintea cetăţii şi au zidit întărituri de jur împrejurul ei. Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de-al unsprezecelea an al domniei regelui Zedechia.

În ziua a noua a lunii a patra, foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul ţării nu mai avea nimic de mâncare. Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toţi ostaşii au fugit. Ei au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba[a], însă oştirea caldeenilor l-a urmărit pe regele Zedechia şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată oştirea lui se împrăştiase de lângă el. Ei l-au capturat pe rege şi l-au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, în ţara Hamatului. Acesta a rostit o sentinţă împotriva lui. 10 Acolo, la Ribla, împăratul Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. De asemenea i-a înjunghiat şi pe toţi conducătorii lui Iuda. 11 Apoi împăratul Babilonului i-a scos ochii lui Zedechia, l-a legat cu lanţuri de bronz şi l-a dus în Babilon, unde a stat în temniţă până în ziua morţii lui.

12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei împăratului Nebucadneţar, împăratul Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, care era în slujba împăratului Babilonului, a pătruns în Ierusalim. 13 El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui şi tuturor caselor din Ierusalim. A dat foc tuturor caselor mari. 14 Toată oştirea caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat toate zidurile din jurul Ierusalimului. 15 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate o parte din cei mai săraci oameni, poporul[b] care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului şi restul mulţimii. 16 Totuşi Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a lăsat în ţară câţiva oameni săraci ca să lucreze viile şi câmpurile.

17 Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului, precum şi piedestalele şi „marea“[c] de bronz care erau în Casa Domnului şi au dus tot bronzul la Babilon. 18 Au luat vasele, lopeţile, mucarniţele, potirele, farfuriile şi toate uneltele de bronz cu care se făcea slujba. 19 Căpetenia gărzilor a mai luat şi lighenele, cădelniţele, cupele, oalele, sfeşnicele, lingurile şi cupele folosite la jertfele de băutură – tot ce era de aur sau de argint. 20 Cei doi stâlpi, marea, cei doisprezece boi de bronz care erau sub mare şi piedestalele, toate aceste unelte de bronz pe care le făcuse regele Solomon pentru Casa Domnului, aveau o greutate care nu se putea cântări. 21 În ce priveşte stâlpii, fiecare stâlp era înalt de optsprezece coţi[d], avea circumferinţa de doisprezece coţi[e], grosimea de patru degete şi era gol pe dinăuntru. 22 Fiecare avea deasupra un capitel de bronz. Înălţimea unui capitel era de cinci coţi[f], capitelul având de jur împrejur o reţea şi rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rodiile lui, era la fel. 23 Erau nouăzeci şi şase de rodii pe fiecare parte; toate rodiile aflate de jur împrejurul reţelei erau în număr de o sută.

24 Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Ţefania, următorul preot în rang şi pe cei trei paznici ai porţii. 25 Din cetate a luat un ofiţer care avea în subordine ostaşi şi încă şapte oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiţi în cetate; l-a mai luat pe scribul conducătorului oştirii, care recruta bărbaţi din poporul ţării, şi pe încă şaizeci de bărbaţi din poporul ţării, care fuseseră găsiţi tot în cetate. 26 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat şi i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 27 Acolo, la Ribla, în ţara Hamat, împăratul Babilonului a pus să fie omorâţi. Astfel a fost dus Iuda în captivitate, departe de ţara lui. 28 Iată numărul celor din popor duşi de Nebucadneţar în captivitate:

în al şaptelea an: trei mii douăzeci şi trei de iudei;

29 în al optsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar,

a dus în captivitate din Ierusalim opt sute treizeci şi doi de oameni;

30 iar în al douăzeci şi treilea an al domniei lui Nebucadneţar,

Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a mai dus în captivitate şapte sute patruzeci şi cinci de iudei.

În total, au fost duşi în captivitate patru mii şase sute de oameni.

Bunătatea lui Evil-Merodak

31 În al treizeci şi şaptelea an de captivitate al lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci şi cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak[g], împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, l-a eliberat din temniţă pe Iehoiachin, regele lui Iuda. 32 I-a vorbit cu bunătate şi i-a dat un loc de cinste mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. 33 Iehoiachin şi-a schimbat hainele de întemniţat şi pentru tot restul vieţii sale a mâncat la masa împăratului. 34 Împăratul Babilonului s-a îngrijit necurmat de hrana zilnică a lui Iehoiachin în toate zilele vieţii lui, până în ziua morţii acestuia.

Footnotes

  1. Ieremia 52:7 Vezi nota de la 39:4
  2. Ieremia 52:15 Sau: artizanii; sau populaţia
  3. Ieremia 52:17 Vezi nota de la 27:19; şi în v. 20
  4. Ieremia 52:21 Aproximativ 9 m
  5. Ieremia 52:21 Aproximativ 6 m
  6. Ieremia 52:22 Aproximativ 2,5 m
  7. Ieremia 52:31 Numit şi Amel-Marduk (562-560 î.Cr.)