Pregătirea filistenilor pentru război
1Filistenii şi-au adunat toate trupele la Afek, în timp ce israeliţii şi-au aşezat tabăra în apropiere de izvorul care se află în Izreel. 2 Domnitorii filistenilor mărşăluiau cu sutele şi miile lor, iar David cu oamenii lui mărşăluiau în urmă, cu Achiş. 3 Conducătorii filistenilor însă au zis:
– Ce caută evreii aceştia aici?
Achiş le-a răspuns:
– Acesta este David, slujitorul lui Saul, regele lui Israel. El este la mine de mai bine de un an şi, de când a venit la mine şi până astăzi, nu am găsit în el nici un lucru de care să-l învinuiesc.
4 Dar conducătorii filistenilor s-au mâniat pe el şi i-au zis:
– Trimite-l pe omul acesta înapoi, ca să se întoarcă la locul în care l-ai aşezat, ca nu cumva să ne devină duşman în timpul luptei. Căci, cum ar putea el să se facă din nou plăcut stăpânului său? Oare nu cu capetele oamenilor noştri? 5 Nu este acesta David, despre care cântau dansând:
„Saul a ucis miile lui,
iar David zecile lui de mii?“
6 Achiş l-a chemat pe David şi i-a zis:
– Viu este Domnul că ai fost drept şi îmi place să te văd slujindu-mi în oştire. Nu am găsit în tine nimic rău din ziua venirii tale la mine şi până astăzi. Însă nu eşti pe placul domnitorilor. 7 Întoarce-te acum şi mergi în pace, pentru ca să nu faci ceva care să nu placă domnitorilor filistenilor.
8 Însă David i-a răspuns lui Achiş:
– Dar, ce am făcut? Ce rău ai găsit la slujitorul tău, începând din ziua în care am intrat în slujba ta şi până astăzi, de nu pot să merg să lupt împotriva duşmanilor stăpânului meu, regele?
9 Achiş i-a răspuns:
– Ştiu că în ochii mei eşti atât de plăcut ca un înger al lui Dumnezeu; totuşi conducătorii filistenilor au zis: „Să nu vină cu noi în luptă!“ 10 Deci, mâine dimineaţă să te trezeşti devreme, împreună cu slujitorii stăpânului tău, care au venit cu tine şi să plecaţi de îndată ce se luminează.
11 David şi oamenii lui s-au trezit devreme ca să plece de dimineaţă şi să se întoarcă în ţara filistenilor, iar filistenii s-au dus la Izreel.