Pregătirile pentru construirea Casei Domnului
1Hiram, regele Tirului, şi-a trimis slujitorii la Solomon, întrucât auzise că a fost uns ca rege în locul tatălui său, iar el îl iubise pe David[a] toată viaţa lui. 2 Apoi Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram, spunându-i:
3 „Tu ştii că tatăl meu, David, n-a putut zidi o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul său, datorită războaielor cu care duşmanii lui l-au înconjurat din toate părţile, până ce Domnul i-a pus sub picioarele lui. 4 Acum Domnul, Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici un duşman, nici o nenorocire. 5 Prin urmare, am de gând să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, după cuvântul pe care Domnul i-l rostise tatălui meu, David, când a zis: «Fiul tău, pe care-l voi pune pe tronul tău, în locul tău, va zidi o Casă pentru Numele Meu.» 6 Porunceşte deci să se taie cedri din Liban pentru mine. Slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi, iar eu îţi voi plăti pentru munca slujitorilor tăi ceea ce-mi vei cere, căci ştii că nimeni dintre noi nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.“
7 Când Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, s-a bucurat foarte mult şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul pentru că i-a dat lui David un fiu înţelept, care să domnească peste acest popor numeros!“ 8 Hiram i-a trimis vorbă lui Solomon, spunându-i: „Am primit mesajul pe care mi l-ai trimis. Voi face tot ceea ce doreşti cu lemnele de cedru şi de chiparos. 9 Slujitorii mei le vor aduce din Liban la mare şi le voi trimite pe plute, pe mare, până la locul pe care mi-l vei arăta. Le voi descărca acolo, iar tu le vei putea duce mai departe. Cer în schimb să trimiţi hrană familiei mele.“
10 Astfel, Hiram i-a dat lui Solomon câte lemne de cedru şi de chiparos a dorit el, 11 iar Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori[b] de grâu ca hrană pentru familia lui şi douăzeci de mii[c] de cori de ulei din măsline presate. Atât îi dădea Solomon lui Hiram în fiecare an. 12 Domnul îi dăduse înţelepciune lui Solomon, aşa cum promisese. Între Hiram şi Solomon a fost pace, iar ei au încheiat împreună un legământ.
13 Regele Solomon a luat din tot Israelul treizeci de mii de oameni de corvoadă. 14 I-a trimis în Liban cu schimbul, câte zece mii pe lună: o lună erau în Liban, două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă. 15 Solomon mai avea şaptezeci de mii de cărăuşi şi optzeci de mii de cioplitori în regiunea muntoasă, 16 pe lângă trei mii trei sute[d] de conducători ai lui Solomon care supravegheau lucrarea şi poporul care muncea. 17 După porunca regelui, ei au adus pietre mari şi costisitoare, pietre cioplite pentru temelia Casei. 18 Constructorii lui Solomon, cei ai lui Hiram şi oamenii din Ghebal[e] au cioplit şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea Casei.
Footnotes
- 1 Regi 5:1 Sau: a fost în relaţii bune cu David
- 1 Regi 5:11 Aproximativ 4400 kilolitri
- 1 Regi 5:11 LXX (vezi şi 2 Cron. 2:10); TM: douăzeci; 440 kilolitri
- 1 Regi 5:16 TM; câteva mss LXX (vezi şi 2 Cron. 2:2): trei mii şase sute
- 1 Regi 5:18 Biblos