Israel este condamnat
1„Nu te bucura, Israele,
nu te veseli ca celelalte neamuri,
căci te-ai prostituat, fiindu-I necredincios Dumnezeului tău,
iubind plata de pe urma prostituţiei
în toate ariile de treierat grânele.
2Dar nici aria de treierat, nici teascul de vin nu-i va hrăni,
iar mustul le va lipsi.
3Nu vor rămâne în ţara Domnului;
Efraim se va întoarce în Egipt
şi va mânca lucruri necurate[a] în Asiria.
4Nu-I vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură
şi nici nu-L vor mulţumi cu jertfele lor.
Acestea vor fi pentru ei ca pâinea de jale;
toţi cei ce vor mânca din ea se vor întina.[b]
Căci pâinea lor va fi numai pentru ei;
ea nu va intra în Casa Domnului.“
5„Ce veţi face voi în ziua de adunare,
în ziua de sărbătoare a Domnului?
6Căci iată, chiar dacă vor scăpa de distrugere,
Egiptul îi va strânge,
iar Noful[c] îi va înmormânta.
Lucrurile lor preţioase de argint vor fi invadate de mărăcini,
iar corturile lor – de spini.
7Vin zilele pedepsei,
sunt aproape zilele răsplăţii!
Să ştie Israel lucrul acesta!
Din pricina mulţimii fărădelegilor tale
şi a mărimii duşmăniei tale,
profetul este luat drept nebun,
iar omul insuflat de Dumnezeu – considerat ieşit din minţi.
8Profetul este un străjer pentru Efraim,
din partea Dumnezeului meu.[d]
Totuşi, pe toate căile lui, îi sunt întinse curse,
iar în Casa Dumnezeului lui, are parte de duşmănie.
9S-au adâncit în stricăciune
ca pe vremea Ghivei[e].
El Îşi va aduce aminte de fărădelegea lor
şi îi va pedepsi pentru păcatele lor.
10Precum găsirea unor struguri în pustie
a fost atunci când l-am găsit pe Israel;
ca vederea primelor roade coapte dintr-un smochin
a fost atunci când i-am văzut pe strămoşii voştri.
Dar când au ajuns la Baal-Peor[f],
s-au dedicat Ruşinii[g]
şi au ajuns o urâciune, la fel ca cel pe care-l iubeau.
11Gloria Efraimului va zbura ca o pasăre:
nu va da naştere, nu va avea parte de sarcină şi nici de zămislire.
12Chiar dacă îşi cresc fiii acum,
Eu îi voi lipsi de fiecare din ei.
Căci va fi vai de ei
când Îmi voi întoarce privirea de la ei!
13Îl vedeam pe Efraim, asemenea Tirului,
plantat într-un loc plăcut.[h]
Dar acum, Efraim îşi va aduce fiii
înaintea ucigaşului.“
14„Dă-le, Doamne, ...
Ce să le dai?
Dă-le pântece care să piardă copilul
şi sâni fără lapte!“
15„Toată răutatea lor este în Ghilgal;
acolo am ajuns să-i urăsc.
Din pricina răutăţii faptelor lor
îi voi izgoni din casa Mea[i].
Nu-i voi mai iubi;
toţi conducătorii lor sunt nişte răzvrătiţi.
16Efraim este lovit!
Rădăcina le este uscată
şi nu mai dau rod.
Chiar dacă vor naşte,
le voi ucide preaiubitele roade ale pântecelui lor.“
17„Dumnezeul meu îi va respinge,
pentru că nu L-au ascultat
şi vor ajunge nişte fugari printre neamuri.“