Dragostea lui Dumnezeu pentru Israel
1„Când Israel era doar un copil, îl iubeam
şi l-am chemat pe fiul Meu din Egipt.
2Cu cât îi chemam[a] mai mult,
cu atât se îndepărtau de Mine[b];
jertfeau baalilor[c]
şi ardeau tămâie idolilor.
3Eu am fost Cel Ce l-am învăţat pe Efraim să meargă,
luându-l de mâini[d],
dar el nu şi-a dat seama
că Eu am fost Cel Ce l-am vindecat.
4I-am tras cu funii omeneşti,
cu legături de dragoste.
Am fost pentru ei ca cei care ridică jugul de pe umeri[e]
şi M-am aplecat spre ei ca să-i hrănesc.
5Dar oare nu se vor întoarce în ţara Egiptului
şi nu va fi asirianul împăratul lor,
pentru că au refuzat să se pocăiască?
6Sabia se va dezlănţui în cetăţile lor,
le va distruge zăvoarele porţilor
şi-i va devora din pricina planurilor lor rele.[f]
7Dar poporul Meu este pornit să-Mi întoarcă spatele.
De aceea, chiar dacă Îl vor striga pe Cel Preaînalt,
El nu-i va înălţa nicidecum.
8Totuşi cum să te dau, Efraime?
Cum să te predau, Israele?
Cum aş putea să-ţi fac ca Admei?
Sau să mă port cu tine ca şi cu Ţeboimul?
Mi se zbate inima în Mine
şi toată fiinţa-Mi freamătă de compasiune.
9Nu voi lucra după mânia Mea cea aprigă,
nu mă voi întoarce să-l distrug pe Efraim,
căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om,
sunt Cel Sfânt din mijlocul tău
şi nu voi veni cu mânie[g].
10Ei vor merge după Domnul,
Care va rage ca un leu.
Când El va rage,
fiii Lui vor veni tremurând din apus.
11Vor veni tremurând
ca păsările din Egipt
şi ca porumbeii din Asiria,
iar Eu îi voi aşeza în casele lor,
zice Domnul.