Numeri 3

Responsabilităţile leviţilor

1Aceştia sunt urmaşii lui Aaron şi ai lui Moise, de pe vremea când Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai. 2Acestea sunt numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Elazar şi Itamar; 3acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoţii care au primit ungerea, pe care el i-a învestit în slujba preoţiei. 4Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului în pustia Sinai, atunci când au adus foc străin înaintea Domnului; ei n-au avut copii. Elazar şi Itamar au slujit ca preoţi în prezenţa tatălui lor Aaron.

5Domnul i-a zis lui Moise: 6„Adu-i pe cei din seminţia lui Levi şi pune-i înaintea preotului Aaron ca să-i slujească. 7Ei să-l ajute în lucrurile pe care le are de făcut pentru el şi pentru întreaga adunare înaintea Cortului Întâlnirii, slujind la Tabernacul; 8atunci când slujesc la Tabernacul, ei trebuie să aibă grijă de toate lucrurile din Cortul Întâlnirii şi să ajute la ceea ce li s-a poruncit israeliţilor să facă. 9Să-i încredinţezi pe leviţi lui Aaron şi urmaşilor săi; ei sunt aceia dintre israeliţi care trebuie să-i fie încredinţaţi lui[a] cu totul. 10Să-i pui pe Aaron şi pe urmaşii lui să-şi păzească preoţia, iar străinul[b] care se va apropia să fie omorât.“

Leviţii şi întâii născuţi ai lui Israel

11Domnul i-a mai zis lui Moise: 12„Iată că i-am luat pe leviţi din mijlocul israeliţilor, în locul tuturor întâilor născuţi care li se nasc israeliţilor. Leviţii vor fi ai Mei, 13pentru că toţi întâii născuţi sunt ai Mei; când i-am lovit cu moartea pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi i-am pus deoparte pe toţi întâii născuţi din Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre animale; ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.

14Domnul i-a vorbit lui Moise în pustia Sinai şi i-a zis: 15„Numără-i pe leviţi după familiile şi clanurile lor. Să numeri fiecare bărbat de la vârsta de o lună în sus.“ 16Moise i-a numărat după Cuvântul Domnului, aşa cum i s-a poruncit.

17Acestea sunt numele fiilor lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. 18Acestea sunt numele fiilor lui Gherşon, potrivit clanurilor lor: Libni şi Şimei. 19Fiii lui Chehat, potrivit clanurilor lor: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel. 20Iar fiii lui Merari, potrivit clanurilor lor: Mahli şi Muşi. Acestea sunt clanurile leviţilor, potrivit familiilor lor.

21Din Gherşon provin clanul lui Libni şi clanul lui Şimei; acestea alcătuiesc clanurile gherşoniţilor. 22Cei ieşiţi la numărătoare, după ce au fost număraţi toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, erau în număr de şapte mii cinci sute. 23Clanurile gherşoniţilor îşi făceau tabăra în spatele Tabernaculului, în partea de apus. 24Căpetenia familiilor gherşoniţilor era Eliasaf, fiul lui Lael. 25Responsabilitatea fiilor lui Gherşon în Cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacul, de cort cu acoperitoarea lui, de draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26de draperiile curţii, de draperia de la intrarea în curtea dimprejurul Tabernaculului şi a altarului şi de funii.

27Din Chehat provin clanul amramiţilor, clanul iţhariţilor, clanul hebroniţilor şi clanul uzieliţilor; acestea alcătuiesc clanurile chehatiţilor. 28După ce au fost număraţi toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii şase sute[c] de bărbaţi care aveau grijă de lucrurile Lăcaşului. 29Clanurile chehatiţilor îşi făceau tabăra în partea de sud a Tabernaculului. 30Căpetenia familiilor din clanurile chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel. 31Responsabilitatea lor era aibă grijă de chivot, masă, sfeşnic, altare, de uneltele Lăcaşului cu care preoţii îşi făceau slujba şi de draperie[d]. 32Căpetenia conducătorilor leviţilor era Elazar, fiul preotului Aaron; el îi supraveghea pe cei care aveau grijă de Lăcaş.

33Din Merari provin clanul lui Mahli şi clanul lui Muşi; acestea alcătuiesc clanurile lui Merari. 34Cei ieşiţi la numărătoare, după ce au fost număraţi toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, erau şase mii două sute de bărbaţi. 35Căpetenia familiilor din clanurile lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei îşi făceau tabăra în partea de nord a Tabernaculului. 36Responsabilitatea dată fiilor lui Merari era aibă grijă de scândurile Tabernaculului, de drugi, stâlpi, piedestale şi de toate uneltele ce ţin de ele; 37de asemenea, ei aveau grijă de stâlpii care împrejmuiau curtea, de piedestalele acestora, de ţăruşi şi de funii.

38Cei care-şi făceau tabăra înaintea Tabernaculului, în partea de răsărit – chiar înaintea Cortului Întâlnirii, spre răsărit – erau Moise, Aaron şi fiii lui Aaron. Ei aveau în grijă Lăcaşul cu tot ce trebuia făcut pentru israeliţi; oricine altcineva care se apropia era omorât.

39Toţi leviţii pe care i-a numărat Moise şi Aaron după porunca Domnului, potrivit clanurilor lor, şi anume toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.

40Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Numără-i pe toţi întâii născuţi băieţi ai israeliţilor, de la vârsta de o lună în sus, şi fă o listă cu numele lor. 41Pe leviţi să-i iei pentru Mine – Eu sunt Domnul – în locul tuturor întâilor născuţi ai israeliţilor, iar vitele leviţilor să le iei în locul tuturor întâilor născuţi ai vitelor israeliţilor.“ 42Moise i-a numărat pe toţi întâii născuţi ai israeliţilor, aşa cum i-a poruncit Domnul.

43Toţi întâii născuţi băieţi de la vârsta de o lună în sus, înscrişi după numele lor, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.

44După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: 45„Ia-i pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai israeliţilor, iar turmele leviţilor în locul turmelor acestora. Leviţii vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul. 46Ca preţ de răscumpărare pentru cei două sute şaptezeci şi trei dintre întâii născuţi ai israeliţilor, care trec peste numărul leviţilor, 47să iei cinci şecheli[e] pentru fiecare în parte, după şechelul Lăcaşului (un şechel este douăzeci de ghere). 48Să dai argintul acesta, cu care sunt răscumpăraţi cei ce trec peste numărul leviţilor, lui Aaron şi fiilor săi.“

49Moise a luat argintul pentru răscumpărare de la cei care erau peste numărul celor răscumpăraţi de leviţi; 50a luat argintul de la întâii născuţi ai israeliţilor: o mie trei sute şaizeci şi cinci de şecheli[f], după şechelul Lăcaşului. 51Moise a dat argintul pentru răscumpărare lui Aaron şi fiilor săi, după Cuvântul[g] Domnului, aşa cum Domnul i-a poruncit lui Moise.

Footnotes

  1. Numeri 3:9 Cele mai multe mss ale TM; unele mss ale TM, PentSam şi LXX (vezi şi Num. 8:16): să-Mi fie încredinţaţi Mie
  2. Numeri 3:10 Vezi nota de la 1:51; şi în v. 38
  3. Numeri 3:28 TM; unele mss ale LXX: opt mii trei sute; totalul leviţilor din v. 39 îndreptăţeşte varianta LXX
  4. Numeri 3:31 Draperia despărţitoare (vezi 4:5)
  5. Numeri 3:47 Sau: siclii, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone; aproximativ 50 gr
  6. Numeri 3:50 Aproximativ 13,5 kg
  7. Numeri 3:51 Lit.: gura, glasul