Rebeliunea poporului şi judecata Domnului
1Atunci toată adunarea a început să ţipe şi în noaptea aceea poporul a plâns. 2Toţi israeliţii au cârtit împotriva lui Moise şi a lui Aaron; întreaga adunare le-a zis:
– Dacă am fi murit în ţara Egiptului sau dacă am fi murit în pustia aceasta! 3De ce ne aduce Domnul în ţara aceasta? Ca să cădem ucişi de sabie? Soţiile noastre şi copiii noştri vor ajunge pradă; n-ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4Şi au zis unul către altul:
– Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!
5Atunci Moise şi Aaron au căzut cu feţele la pământ înaintea întregii adunări a israeliţilor. 6Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei ce iscodiseră ţara, şi-au sfâşiat hainele 7şi au zis întregii adunări a israeliţilor:
– Ţara pe care am străbătut-o noi ca să o iscodim este o ţară deosebit de bună. 8Dacă Domnul Îşi găseşte plăcerea în noi, ne va duce în această ţară şi ne-o va da nouă; este o ţară în care curge lapte şi miere. 9Dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de poporul din ţară, căci îi vom înghiţi de vii. Ei nu mai au nici o protecţie, iar Domnul este cu noi; nu vă temeţi de ei.
10Dar întreaga adunare a zis să-i omoare cu pietre. Atunci slava Domnului s-a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea israeliţilor. 11Domnul i-a zis lui Moise:
– Până când Mă va dispreţui poporul acesta? Până când vor refuza să creadă în Mine, în ciuda tuturor semnelor pe care le-am făcut între ei? 12Îi voi lovi cu molimă şi-i voi dezmoşteni, iar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât ei.
13Dar Moise i-a zis Domnului:
– Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor, 14şi vor spune locuitorilor acestei ţări. Ei au auzit că Tu, Doamne, eşti în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne, eşti văzut de ei faţă în faţă, că norul Tău stă peste ei şi că mergi înaintea lor în timpul zilei într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc. 15Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit despre Tine vor zice: 16„Domnul n-a putut duce acest popor în ţara pe care a jurat că le-o va da şi i-a omorât în pustie.“ 17De aceea, Te rog, lasă acum ca puterea Domnului să se arate în măreţia ei, după cum ai promis atunci când ai spus: 18„Domnul este încet la mânie şi plin de îndurare[a], iertând nedreptatea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la a treia şi a patra generaţie.[b]“ 19Te rog, iartă nedreptatea acestui popor, potrivit măreţiei îndurării Tale, aşa cum ai iertat acest popor din Egipt până aici.
20Domnul a zis:
– I-am iertat aşa cum ai cerut; 21dar, aşa cum este de adevărat faptul că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul, 22tot aşa nici unul din oamenii care au văzut slava Mea şi semnele pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie şi care totuşi M-au ispitit de zece ori[c] până acum şi n-au ascultat glasul Meu, 23nu vor vedea ţara pe care am jurat că le-o voi da părinţilor lor; nici unul dintre cei care m-au dispreţuit nu o vor vedea. 24Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh şi M-a urmat pe deplin, îl voi duce în ţara în care a fost, iar urmaşii lui o vor moşteni. 25Amalekiţii şi canaaniţii locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceţi-vă şi porniţi spre pustie, pe drumul către Marea Roşie[d].
26Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: 27„Până când va cârti această adunare rea împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care israeliţii le-au rostit împotriva Mea. 28De aceea spuneţi-le: «Pe viaţa Mea, zice Domnul, că vă voi face precum aţi vorbit şi voi în auzul Meu: 29trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta; dintre toţi cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus care aţi fost număraţi şi înscrişi şi care aţi cârtit împotriva Mea, 30nici unul nu veţi intra în ţara în care am jurat că vă voi aşeza, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. 31Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi spus că vor fi de jaf, îi voi duce în ţară şi astfel ei vor cunoaşte ţara pe care voi aţi dispreţuit-o. 32Cât despre voi, trupurile voastre vor cădea în pustia aceasta. 33Copiii voştri vor fi păstori în pustie timp de patruzeci de ani şi vor purta vina necredincioşiei voastre până când trupurile voastre îşi vor găsi sfârşitul în pustie. 34După cum timp de patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, timp de patruzeci de ani – câte un an pentru fiecare zi – vă veţi purta vina şi astfel veţi cunoaşte respingerea Mea.» 35Eu, Domnul, am vorbit; cu siguranţă aşa îi voi face acestei adunări rele care s-a adunat împotriva Mea. În pustia aceasta îşi va găsi sfârşitul, aici va muri.“
36Bărbaţii pe care Moise îi trimisese să iscodească ţara şi care, atunci când s-au întors, au făcut toată adunarea să cârtească împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre ţară, 37deci oamenii aceia care aduseseră un raport rău despre ţară, au murit loviţi de o urgie înaintea Domnului. 38Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viaţă dintre bărbaţii care se duseseră să iscodească ţara.
39Când Moise le-a spus aceste cuvinte tuturor israeliţilor, poporul a fost cuprins de o mare jale. 40Ei s-au trezit dis-de-dimineaţă şi s-au urcat pe vârful muntelui, zicând:
– Iată-ne! Ne vom duce în locul pe care l-a promis Domnul, căci ne-am dat seama că am păcătuit.
41Dar Moise le-a zis:
– De ce continuaţi să încălcaţi porunca Domnului? Nu veţi reuşi. 42Să nu vă urcaţi pentru că Domnul nu este cu voi şi astfel veţi fi învinşi de către duşmanii voştri. 43Amalekiţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea loviţi de sabie; fiindcă v-aţi abătut de la Domnul, El nu va fi cu voi.
44Ei însă au îndrăznit să se urce pe înălţimile muntelui, chiar dacă Moise şi Chivotul Legământului cu Domnul nu au părăsit tabăra. 45Atunci amalekiţii şi canaaniţii care locuiau în acea regiune muntoasă au venit, i-au învins şi i-au zdrobit până la Horma.