Trimiterea celor doisprezece
1Isus i-a chemat la El pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat autoritate să scoată afară duhurile necurate şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 2 Iată care sunt numele celor doisprezece apostoli: cel dintâi, Simon, care este numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; 3 Filip şi Bartolomeu[a]; Toma şi Matei, colectorul de taxe; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Tadeu[b]; 4 Simon, zelotul[c], şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.
5 Pe aceştia doisprezece i-a trimis Isus, poruncindu-le următoarele: „Să nu mergeţi printre neamuri şi să nu intraţi în vreo cetate de-a samaritenilor[d], 6 ci mergeţi, mai degrabă, la oile pierdute ale casei lui Israel! 7 Iar în timp ce mergeţi, vestiţi şi ziceţi: «Împărăţia Cerurilor este aproape!» 8 Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţiţi-i pe cei leproşi[e], scoateţi afară demonii! Fără plată aţi primit, fără plată să daţi! 9 Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre, 10 nici traistă de călătorie, nici două tunici, nici sandale şi nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui!
11 În orice cetate sau sat intraţi, interesaţi-vă cine de acolo este vrednic şi rămâneţi la el până veţi pleca. 12 La intrarea voastră în casă, salutaţi-l! 13 Dacă familia aceea este vrednică, pacea voastră să vină peste ea, dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi! 14 Dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, scuturaţi-vă praful de pe picioare când ieşiţi din casa sau din cetatea aceea! 15 Adevărat vă spun că, în Ziua Judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi al Gomorei[f] decât pentru cetatea aceea!
Ucenicii vor fi persecutaţi
16 Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor! Fiţi deci înţelepţi ca şerpii şi fără pată ca porumbeii. 17 Păziţi-vă de oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor[g] şi vă vor biciui în sinagogile lor. 18 Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea guvernatorilor şi înaintea regilor, ca să slujiţi drept mărturie pentru ei şi pentru neamuri. 19 Dar când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi cu privire la cum sau ce veţi spune, pentru că ce va trebui să spuneţi vă va fi dat chiar în ceasul acela! 20 Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Care va vorbi prin voi.
21 Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl, pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. 22 Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 23 Când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiţi în alta! Adevărat vă spun că nu veţi termina de străbătut cetăţile lui Israel înainte să vină Fiul Omului!
24 Un ucenic nu este mai presus de învăţătorul său şi un sclav nu este mai presus de stăpânul său. 25 Îi este de ajuns ucenicului să fie ca învăţătorul său şi sclavului – ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit «Beelzebul»[h], cu cât mai mult îi vor numi aşa pe cei din casa Lui!
Teamă de Dumnezeu, nu de oameni
26 Aşadar, să nu vă temeţi de ei! Căci nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, şi nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut! 27 Ceea ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi şoptindu-se la urechile voastre să vestiţi de pe acoperişurile caselor! 28 Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă. 29 Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion[i]? Şi totuşi, nici măcar una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru! 30 Cât despre voi, chiar şi firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! 31 Deci nu vă temeţi! Voi sunteţi mai valoroşi decât multe vrăbii!
32 Aşadar, pe oricine Mă va mărturisi în faţa oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 33 Însă de oricine se va lepăda de Mine în faţa oamenilor mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Costul uceniciei
34 Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35 Căci am venit să-i întorc
«pe fiu împotriva tatălui său,
pe fiică împotriva mamei ei
şi pe noră împotriva soacrei sale,
36 aşa încât duşmanii unui om vor fi chiar cei din familia lui»[j].
37 Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, şi cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 38 Oricine nu-şi ia crucea şi nu Mă urmează, nu este vrednic de Mine. 39 Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi.[k]
Răsplătiri
40 Cel ce vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine, iar cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte, de fapt, pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. 41 Cel ce primeşte un profet, în numele unui[l] profet, va primi răsplata unui profet, iar cel ce primeşte un om drept, în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept. 42 Şi oricine-i va da chiar şi un pahar cu apă rece unuia dintre aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.“
Footnotes
- Matei 10:3 Bartolomeu (aram.: fiul lui Tolmai) poate fi un alt nume al lui Natanael (vezi In. 1:45-51), care nu este menţionat aici
- Matei 10:3 Unele mss conţin Lebeu, iar altele o combinaţie de genul: Tadeu, numit Lebeu sau Lebeu, numit Tadeu
- Matei 10:4 Gr.: cananitul, însă termenul nu se referă la oraşul Cana, ci derivă din termenul aramaic pentru zel, indicând faptul că probabil Simon a aparţinut grupării zeloşilor/zeloţilor, o grupare revoluţionară, care se opunea în mod violent stăpânirii romane; posibil ca termenul să indice doar temperamentul zelos al lui Simon
- Matei 10:5 Populaţie de rasă amestecată, rezultată în urma căsătoriilor dintre israeliţii rămaşi după deportarea asiriană (722 î.Cr.) şi populaţiile aduse din alte părţi de către asirieni (2 Regi 17:24); în timpul lui Isus, între iudei şi samariteni exista o foarte mare ostilitate (vezi In. 4:9)
- Matei 10:8 Vezi nota de la 8:1
- Matei 10:15 Vezi Gen. 19:23-29
- Matei 10:17 Aram.: sanhedrinelor, care înseamnă adunări; desemna o curte de justiţie locală, întrunindu-se în oraşe şi numărând 23 de membri (sanhedrine mici), spre deosebire de curtea supremă de justiţie, care se întrunea în Ierusalim şi număra 71 de membri (Marele Sanhedrin)
- Matei 10:25 Unele mss conţin Beelzebub, iar altele Beezebul. Beelzebul este forma grecească a lui Baal-Zebul (Prinţul Baal); Beelzebub este forma grecească a lui Baal-Zebub (Domnul Muştelor), o parodiere, de fapt, a lui Baal-Zebul; vezi 12:24, unde Beelzebul este considerat căpetenia demonilor, numele acesta ajungând să fie folosit pentru Satan
- Matei 10:29 Lat.: as, monedă romană de bronz, care valora a 16-a parte dintr-un denar (vezi nota de la 20:2)
- Matei 10:36 Vezi Mica 7:6
- Matei 10:39 Sau: Cel ce caută să-şi păstreze viaţa o va pierde, dar cel ce este gata să-şi dea viaţa pentru Mine o va găsi; fie în sens literal, cu referire la suferinţe şi martiraj, fie în sens figurat, cu referire la „moarte faţă de păcat, faţă de eu“ (vezi 1 Cor. 15:31)
- Matei 10:41 Cu sensul de: ca pe unul care este; şi în v. 42