Petru şi Ioan în faţa Sinedriului

¹În timp ce Petru şi Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoţii, comandantul gărzii Templului şi saducheii^[a], ² foarte supăraţi de faptul că ei dădeau învăţătură poporului şi vesteau în Isus învierea dintre cei morţi. ³ Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. ⁴ Însă mulţi dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns la aproape cinci mii.

⁵ În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii^[b] şi cărturarii^[c], ⁶ precum şi Ana – marele preot^[d] –, Caiafa^[e], Ioan, Alexandru şi toţi cei care erau din neamul marilor preoţi. ⁷ I-au pus pe apostoli să stea în mijloc şi i-au întrebat:

– Prin ce putere sau în numele cui aţi făcut aceasta?

⁸ Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns:

– Conducători şi bătrâni ai poporului, ⁹ dacă astăzi suntem cercetaţi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios şi pentru felul în care a fost el vindecat, ¹⁰ să vă fie cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi! ¹¹ El este:

¹² În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!

¹³ Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi^[h] şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus. ¹⁴ Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică. ¹⁵ Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu^[i] şi s-au sfătuit între ei, zicând: ¹⁶ „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar şi nu putem nega. ¹⁷ În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească şi mai departe în popor, să-i ameninţăm, ca să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta!“ ¹⁸ I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească deloc şi să nu mai dea învăţătură în Numele lui Isus. ¹⁹ Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! ²⁰ Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit!“ ²¹ După ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind un mod prin care să-i pedepsească, din pricina poporului, deoarece toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. ²² Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

Credincioşii se roagă pentru a primi îndrăzneală

²³ După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoţilor şi bătrânii. ²⁴ Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul în acelaşi gând către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne peste toate, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele, ²⁵ Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoşului nostru David, slujitorul Tău, astfel:

²⁷ Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod^[l], Ponţiu Pilat^[m], neamurile şi poporul^[n] lui Israel, ²⁸ ca să facă, de fapt, tot ceea ce ai hotărât mai dinainte să se întâmple prin mâna Ta şi planul Tău. ²⁹ Şi acum, Doamne, uită-te la ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău! ³⁰ Întinde-Ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“

³¹ După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Credincioşii îşi împart între ei averile

³² Mulţimea celor ce crezuseră era una în inimă şi gând şi nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. ³³ Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus şi un mare har era peste ei toţi. ³⁴ Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obţinuţi pe lucrurile vândute îi aduceau ³⁵ şi-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărţiţi fiecăruia după cum avea nevoie. ³⁶ Iosif, numit de apostoli şi Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, ³⁷ a vândut un ogor care-i aparţinea şi apoi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.