Călătoria spre Roma

¹Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât şi pe alţi prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial^[a]. ² Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre locurile de prin Asia^[b]. Cu noi era şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic. ³ În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat omenos cu Pavel şi i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. ⁴ Apoi am plecat de acolo şi am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau potrivnice. ⁵ Am navigat pe marea deschisă – pe lângă Cilicia şi Pamfilia – şi am ajuns la Mira, în Licia. ⁶ Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, şi ne-a îmbarcat pe ea. ⁷ Timp de mai multe zile am navigat încet şi cu greutate. Am ajuns lângă Cnidus şi, pentru că vântul nu ne-a lăsat să mergem acolo, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Salmon. ⁸ După ce am trecut de el cu greu, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.

⁹ Trecuse mult timp şi călătoria se făcea de acum periculoasă, pentru că trecuse chiar şi perioada postului^[c]. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit ¹⁰ astfel: „Oamenilor, văd că această călătorie este pe cale să se facă cu mare pagubă şi cu mare pierdere nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre!“ ¹¹ Dar centurionul era mai convins de spusele căpitanului şi ale proprietarului corăbiei decât de spusele lui Pavel. ¹² Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulţi au fost de părere să plece de acolo pe mare şi să încerce să ajungă la Fenix, un port din Creta, îndreptat spre sud-vest şi nord-vest, ca să ierneze acolo.

Furtună pe mare

¹³ Vântul de sud sufla uşor, astfel încât, crezând că-şi pot atinge scopul, au pornit de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. ¹⁴ Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo^[d]. ¹⁵ Corabia a fost luată de vânt, fără să se poată împotrivi lui, şi astfel ne-am lăsat duşi de el. ¹⁶ Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corăbiei. ¹⁷ Au ridicat-o la bord şi apoi s-au folosit de nişte frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu eşueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au lăsat jos ancora de furtună şi s-au lăsat duşi de vânt. ¹⁸ Fiindcă eram prinşi într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corăbiei, ¹⁹ iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord şi echipamentul corăbiei. ²⁰ Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. Într-un final ni se dusese orice speranţă că vom fi salvaţi. ²¹ După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă şi de această pierdere. ²² Acum însă vă sfătuiesc să prindeţi curaj, pentru că nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, ci se va pierde doar corabia. ²³ Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparţin şi Căruia mă închin ²⁴ şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei ce navighează împreună cu tine!» ²⁵ De aceea, prindeţi curaj, oamenilor, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus! ²⁶ Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“

²⁷ Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat. ²⁸ Au măsurat adâncimea apei şi au găsit-o de douăzeci de stânjeni^[e]. Au înaintat încă puţin, au măsurat din nou adâncimea apei şi au găsit-o de cincisprezece stânjeni^[f]. ²⁹ De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă şi aşteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. ³⁰ Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie şi lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare nişte ancore de la proră, ³¹ Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!“ ³² Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.

³³ Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi în aşteptare şi, în tot acest timp aţi rămas flămânzi şi n-aţi mâncat nimic. ³⁴ De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ ³⁵ Şi spunând acestea, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. ³⁶ Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva. ³⁷ În corabie eram, în total, două sute şaptezeci şi şase de suflete. ³⁸ După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.

Naufragiul

³⁹ Când s-a făcut zi, n-au recunoscut ţărmul, dar au observat un golf care avea plajă şi s-au hotărât ca, dacă vor putea, să ducă corabia să eşueze acolo. ⁴⁰ Au tăiat legăturile ancorelor şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârmele; apoi au ridicat în vânt vela cea mică şi s-au îndreptat spre plajă. ⁴¹ S-au lovit însă de un banc de nisip şi corabia a eşuat; prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de izbitura valurilor. ⁴² Planul soldaţilor era să-i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând. ⁴³ Dar centurionul, vrând să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-şi îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce ştiau să înoate să sară primii peste bord şi să ajungă la ţărm, ⁴⁴ iar ceilalţi să-i urmeze ţinându-se de scânduri sau de bucăţi din corabie. Şi aşa s-a făcut că au ajuns cu toţii în siguranţă la ţărm.