Tufişul în flăcări – delegarea lui Moise
1Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El şi-a dus turma dincolo de pustie şi a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. 2Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. Moise s-a uitat într-acolo şi a văzut că, deşi tufişul ardea, totuşi nu se mistuia. 3Atunci Moise şi-a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această privelişte deosebită; oare de ce nu se mistuie tufişul?“ 4Când Domnul a văzut că el s-a apropiat să privească la ce se întâmpla, l-a chemat din tufiş şi i-a zis:
– Moise, Moise!
– Iată-mă! a răspuns el.
5Dumnezeu i-a zis:
– Nu te apropia! Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
6El i-a mai zis:
– Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.
Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să se uite la Dumnezeu.
7Domnul i-a mai zis:
– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, 8aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. 9Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. 10Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!
11Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:
– Cine sunt eu, să merg la Faraon şi să-i scot pe israeliţi din Egipt?
12El i-a zis:
– Eu voi fi cu tine; acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul Meu din Egipt, vă veţi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta.
13Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:
– Dacă voi merge la israeliţi şi le voi spune că Dumnezeul părinţilor lor m-a trimis la ei, iar ei mă vor întreba Care este Numele Său, ce le voi răspunde?
14Dumnezeu i-a zis lui Moise:
– EU SUNT CEL CE SUNT![a] Să le spui israeliţilor că Cel Ce Îşi spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei.
15Dumnezeu i-a mai zis lui Moise:
– Aşa să le vorbeşti israeliţilor: „Domnul[b], Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.“ Acesta este Numele Meu pentru veci de veci; acest Nume este o aducere-aminte pentru toate generaţiile. 16Du-te, convoacă sfatul bătrânilor lui Israel[c] şi spune-le: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, mi S-a arătat şi mi-a zis: «Am luat aminte la voi şi la ce vi se face în Egipt; 17am hotărât că vă voi scoate de sub asuprirea Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a periziţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, o ţară în care curge lapte şi miere.»“ 18Ei vor asculta glasul tău şi astfel, tu împreună cu cei din sfatul bătrânilor veţi merge la monarhul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul evreilor, ne-a ieşit în cale; lasă-ne să facem o călătorie de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru.“ 19Totuşi Eu ştiu că monarhul Egiptului nu vă va lăsa să ieşiţi până nu-l voi sili cu mâna Mea puternică. 20Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele, pe care le voi face în el; după aceea monarhul Egiptului vă va lăsa să plecaţi. 21Eu voi face ca acest popor să găsească bunăvoinţă la egipteni în aşa fel încât, atunci când veţi pleca, să nu ieşiţi cu mâinile goale. 22Fiecare femeie israelită va cere vecinei ei şi oricărei femei care locuieşte în casa vecinilor, lucruri de argint, lucruri de aur şi îmbrăcăminte; acestea le veţi pune pe fiii şi pe fiicele voastre şi astfel îi veţi prăda pe egipteni.