Exodul 28

Instrucţiuni privind veşmintele preoţilor

1Apoi adu-i lângă tine, dintre israeliţi, pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, Nadab şi Abihu, Elazar şi Itamar, ca să-Mi împlinească slujba de preoţi. 2Fratelui tău, Aaron, să-i faci veşminte sfinte, ca acestea să-i confere demnitate şi să-i servească drept podoabă; 3să vorbeşti cu toţi acei oameni pricepuţi, pe care i-am umplut cu un duh de înţelepciune, să facă veşmintele lui Aaron, ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot. 4Acestea sunt veşmintele pe care trebuie să le facă: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică ţesută, o mitră şi un brâu. Atunci când vor face aceste veşminte sfinte pentru fratele tău, Aaron, şi pentru fiii săi, ca aceştia să-Mi împlinească slujba de preoţi, 5să folosească aur, fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi fir de in subţire.

Instrucţiuni privind efodul

6Să facă un efod din aur, din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi din fir de in subţire răsucit, lucrat cu măiestrie. 7Acesta să aibă doi umerari prinşi la cele două margini ale sale, în aşa fel încât să fie unit cu ei. 8Brâul efodului, care este prins de el, să fie lucrat la fel şi din aceleaşi materiale: din aur, din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi din fir de in subţire răsucit.

9Să iei două pietre de onix şi să gravezi pe ele numele israeliţilor: 10şase din numele lor pe o piatră, iar celelalte şase pe cealaltă piatră, în ordinea naşterii lor. 11Aşa cum este lucrătura gravorului pe o piatră sau aşa cum este gravura unui sigiliu, tot aşa să gravezi pe cele două pietre numele israeliţilor şi să fixezi apoi aceste pietre în monturi de aur. 12Să pui cele două pietre pe umerarii efodului, ca să fie pietre de aducere-aminte pentru israeliţi. Aaron să poarte numele lor înaintea Domnului, pe umerii săi, ca aducere-aminte. 13Monturile să le faci din aur; 14să faci şi două lănţişoare din aur curat, împletite ca nişte funii şi să prinzi aceste lănţişoare de monturi.

Instrucţiuni privind pieptarul

15Să faci pieptarul judecăţii, lucrându-l cu măiestrie; să-l faci la fel ca efodul, din aur, din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi din fir de in subţire răsucit. 16Să aibă suprafaţa pătrată şi să fie făcut din material dublu; lungimea şi lăţimea să fie de o palmă[a]. 17Să fixezi pe el patru şiruri de pietre: pe primul şir – un sard, un topaz şi un smarald, 18pe al doilea şir – un turcoaz, un safir[b] şi un diamant, 19pe al treilea şir – un iacint, un agat şi un ametist, iar 20pe al patrulea şir – un crisolit, un onix şi un jasp.[c] Acestea să fie fixate în monturi de aur. 21Să aveţi douăsprezece pietre cu numele israeliţilor; pe fiecare dintre acestea să fie gravate, asemenea sigiliilor, numele uneia din cele douăsprezece seminţii.

22Pentru pieptar să faci lănţişoare din aur curat, răsucite ca nişte funii; 23tot pentru pieptar să mai faci două inele din aur şi să fixezi ambele inele la cele două margini ale pieptarului. 24Să treci cele două lănţişoare de aur prin cele două inele de la marginile pieptarului, 25iar celelalte două capete ale lănţişoarelor să le prinzi în cele două monturi şi să le pui peste umerarii efodului, în partea din faţă. 26Să mai faci două inele de aur şi să le pui la celelalte două margini ale pieptarului, pe partea interioară, în apropierea efodului. 27Apoi să mai faci încă două inele de aur şi să le pui în partea inferioară a umerarilor efodului, la nivelul legăturilor sale, deasupra brâului efodului. 28Pieptarul cu inelele lui să fie legat de inelele efodului cu o sfoară albastră, astfel încât să fie fixat peste brâul efodului fără să se mişte de pe efod.[d]

29Astfel, atunci când va intra în Locul Sfânt, Aaron va purta numele israeliţilor pe inima sa, fixate pe pieptarul judecăţii, pentru o aducere-aminte continuă înaintea Domnului. 30Pe pieptarul judecăţii să fixezi Urimul şi Tumimul[e]; ele vor fi pe inima lui Aaron atunci când va merge înaintea Domnului. În acest fel, Aaron va purta întotdeauna pe inima sa judecata israeliţilor când va fi înaintea Domnului.

Instrucţiuni cu privire la alte veşminte ale preoţilor

31Mantia efodului să o faci din fir de culoare albastră. 32Să aibă o deschizătură pentru cap ca şi deschizătura unei cămăşi cu zale[f], cu un tiv ţesut de jur împrejurul ei, ca să nu se rupă. 33Pe marginea de jos, de jur împrejur, să-i faci rodii din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, cu clopoţei din aur între ele; 34să fie câte un clopoţel de aur şi o rodie, un clopoţel de aur şi o rodie, pe marginea de jos a mantiei, de jur împrejur. 35Aaron să poarte mantia atunci când va face slujba; când va intra în Locul Sfânt, înaintea Domnului şi când va ieşi de acolo, se va auzi sunetul clopoţeilor şi astfel el nu va muri.

36Să faci apoi o plăcuţă din aur curat şi să gravezi pe ea, aşa cum se gravează un sigiliu: «Sfânt pentru Domnul.» 37Să o prinzi pe mitră cu o sfoară albastră; ea să se afle în partea din faţă a mitrei. 38Să fie pe fruntea lui Aaron, iar Aaron va purta asupra lui fărădelegile israeliţilor, când ei îşi vor aduce darurile sfinte; să fie întotdeauna pe fruntea sa, pentru ca ei să fie acceptaţi înaintea Domnului.

39Să ţeşi apoi o tunică din fir de in subţire şi să faci o mitră tot din fir de in subţire; brâul să fie lucrat la gherghef. 40Pentru fiii lui Aaron să faci tunici, brâie şi scufii, ca acestea să le confere demnitate şi să le servească drept podoabe. 41Să-i îmbraci cu ele pe Aaron şi pe fiii lui, după care să-i ungi, să-i învesteşti în slujire şi să-i sfinţeşti, căci ei Îmi vor sluji ca preoţi. 42Să le faci izmene de in, ca să le acopere goliciunea, de la şold până la coapse. 43Aaron şi fiii săi să le poarte când intră în Cortul Întâlnirii sau în momentul în care se apropie de altar, ca să slujească în Locul Sfânt; dacă nu vor face aşa, vor aduce vina asupra lor şi vor muri. Aceasta să fie o poruncă veşnică pentru el şi pentru urmaşii lui după el.

Footnotes

  1. Exodul 28:16 Vezi nota de la 25:25; aproximativ 0,22 m
  2. Exodul 28:18 Sau: lapislazuli
  3. Exodul 28:20 Identificarea exactă a anumitor pietre este nesigură
  4. Exodul 28:28 LXX nu conţine aceste versete; în unele variante, pentru a evita decalajul de versete, LXX trece de la v. 22 direct la v. 29, cu un rezumat al vs. 24-25 în v. 29a; în alte variante, decalajul există
  5. Exodul 28:30 Cuvinte cu origine şi sens nesigur, însemnând probabil: Lumini şi Desăvârşiri; pietre cu funcţie oraculară, de căutare a voii lui Dumnezeu, în timp de criză (Num. 27:21; 1 Sam. 28:6; Ezra 2:63); LXX le traduce cu Arătarea şi Adevărul; alte indicii nu avem în VT
  6. Exodul 28:32 Sensul termenului ebraic este nesigur