Mana şi prepeliţele
1Întreaga adunare a israeliţilor a plecat de la Elim şi a ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua, după ce a ieşit din ţara Egiptului. 2În pustie, întreaga adunare a israeliţilor a cârtit împotriva lui Moise şi a lui Aaron. 3Israeliţii le-au zis: „O, de-am fi fost omorâţi de mâna Domnului în ţara Egiptului! Cel puţin acolo stăteam lângă oalele de carne şi mâncam pâine din belşug. Ne-aţi adus aici, în pustia aceasta, ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta!“
4Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Voi face să plouă pâine din cer; în fiecare zi poporul să iasă şi să adune pâine pentru ziua aceea. În acea zi, îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor trăi după Legea Mea sau nu. 5În ziua a şasea să pregătească ce au adunat, într-o cantitate dublă faţă de ce au adunat în fiecare zi.“
6Moise şi Aaron le-au zis tuturor israeliţilor: „În seara aceasta veţi şti că Domnul v-a scos din ţara Egiptului, 7iar dimineaţă veţi vedea slava Domnului, pentru că El aude cârtirile voastre împotriva Lui. Căci cine suntem noi, ca să vă plângeţi împotriva noastră?“ 8Moise a mai zis: „Veţi şti că a fost Domnul, atunci când, seara, vă va da carne, iar dimineaţa – pâine din belşug, pentru că Domnul v-a auzit cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui, căci noi nu suntem nimic; cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului.“
9După aceea, Moise i-a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a israeliţilor: «Apropiaţi-vă de Domnul, căci El a auzit cârtirile voastre.»“ 10În timp ce Aaron vorbea întregii adunări, ei s-au uitat înspre pustie şi slava Domnului s-a arătat în nor. 11Domnul i-a vorbit lui Moise astfel: 12„Am auzit cârtirile israeliţilor; de aceea spune-le: «Între cele două seri[a] veţi avea carne, iar dimineaţa – pâine din belşug; atunci veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.»“ 13Seara au venit nişte prepeliţe care au acoperit tabăra; dimineaţa, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. 14Când stratul de rouă s-a ridicat, pe suprafaţa pustiei au rămas nişte boabe mici, ca boabele de gheaţă pe pământ. 15Când le-au văzut, neştiind ce sunt, israeliţii şi-au zis unii altora: „Oare ce sunt acestea?“ Moise le-a zis: „Este pâinea pe care Domnul v-a dat-o s-o mâncaţi. 16Domnul a poruncit ca fiecare om să adune cât îi trebuie pentru hrană şi anume un omer[b] de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunaţi pentru fiecare persoană din cortul vostru.“ 17Israeliţii au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alţii mai puţin. 18După ce au măsurat-o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i-a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puţin nu a dus lipsă; fiecare om a adunat după nevoile lui. 19Deşi Moise le-a zis să nu lase nimic din ea până dimineaţa, 20ei nu l-au ascultat; unii au lăsat o parte din ea până dimineaţa, astfel că aceasta a făcut viermi şi s-a împuţit, iar Moise s-a mâniat pe ei. 21În fiecare dimineaţă israeliţii adunau după cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, pâinea se topea. 22În ziua a şasea ei au adunat de două ori mai mult, doi omeri[c] pentru fiecare persoană. Când toţi conducătorii adunării au venit şi i-au spus acest lucru lui Moise, 23el le-a răspuns: „Domnul a poruncit astfel: «Mâine este o zi de odihnă, un Sabat sfânt pentru Domnul; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi tot ce vă rămâne păstraţi până dimineaţa.»“ 24Ei au păstrat-o aşa cum a poruncit Moise; ea nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi. 25Moise le-a zis: „Mâncaţi-o azi, pentru că azi este Sabatul Domnului; azi nu veţi găsi pâine pe câmp. 26S-o adunaţi timp de şase zile, căci în a şaptea zi, Sabatul, ea nu va fi.“ 27În ziua a şaptea însă unii oameni din popor au ieşit să adune pâine, dar n-au găsit nimic. 28Domnul i-a zis lui Moise: „Până când veţi refuza să păziţi poruncile şi legile Mele? 29Ştiţi că Domnul v-a dat Sabatul şi de aceea în a şasea zi vă dă hrană pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Nici unul să nu iasă din locul său în ziua a şaptea.“ 30Şi astfel, în ziua a şaptea poporul s-a odihnit. 31Casa lui Israel a numit pâinea venită din cer „mană“[d]; ea era albă, ca bobul de coriandru, iar la gust era ca o turtă cu miere.
32Moise le-a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: «Puneţi deoparte un omer de mană, ca să fie păstrat pentru toate generaţiile, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v-am hrănit în pustie, când v-am scos din ţara Egiptului.»“ 33Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşază-l înaintea Domnului ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.“ 34Aaron l-a pus înaintea Mărturiei ca să fie păstrat acolo, după cum îi poruncise Domnul lui Moise. 35Israeliţii au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până au ajuns într-o ţară locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul Canaanului. 36(Un omer este a zecea parte dintr-o efă[e].)