1În anul întâi al domniei lui Darius Medul[a], eram alături de el[b] ca să-l întăresc şi să-i fiu de ajutor.
Regii de la sud şi cei de la nord
2 Acum, îţi voi spune adevărul acesta: încă trei împăraţi se vor mai ridica în Persia. Cel de-al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi şi, când va câştiga putere prin bogăţie, îi va răscula pe toţi împotriva împărăţiei Greciei.[c] 3 Apoi se va ridica un împărat puternic care va domni cu mare autoritate şi va face tot ce-i va plăcea.[d] 4 Şi după ce se va fi înălţat, împărăţia lui va fi sfărâmată şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerului. Dar aceasta nu va merge la urmaşii lui şi nici nu va mai avea aceeaşi autoritate ca atunci când domnea el, căci împărăţia lui va fi dezrădăcinată şi va fi dată şi altora pe lângă aceştia.[e]
5 Regele din sud va ajunge tare, dar una dintre căpeteniile lui va deveni mai tare decât el şi-şi va stăpâni cu mare autoritate propriul regat.[f] 6 După câţiva ani se vor alia. Fiica regelui din sud va veni la regele din nord pentru a ratifica alianţa, dar alianţa nu-şi va păstra puterea, iar el şi puterea lui nu vor dura[g]. Şi fata va fi dată la moarte împreună cu însoţitorii ei, cu cel din care s-a născut[h] şi cu cel ce a sprijinit-o.[i]
În acele vremuri[j], 7 din rădăcinile ei se va ridica un lăstar în locul ei.[k] El va veni împotriva oştirii regelui din nord şi va intra în fortăreaţa lui; se va lupta cu ei şi va fi biruitor. 8 Va duce în Egipt, ca pradă de război, zeii lor, chipurile lor turnate şi vasele lor scumpe de argint şi de aur. Pentru câţiva ani el se va ţine departe de regele din nord. 9 Atunci regele din nord va veni împotriva regatului regelui din sud, dar se va întoarce în ţara lui. 10 Totuşi, fiii săi[l] se vor pregăti de război şi vor strânge o mulţime de oşti care vor înainta, se vor revărsa ca un potop, vor traversa şi se vor război cu el[m], împingând lupta până spre fortăreaţa lui[n].
11 Mâniat de aceasta, regele din sud[o] va ieşi şi se va război cu el, adică cu regele din nord[p], care va ridica o mare oştire, însă această oştire va fi dată în mâinile celuilalt. 12 Când oştirea va fi înfrântă, inima regelui din sud se va îngâmfa; va doborî zeci de mii, dar tot nu va fi biruitor. 13 Regele din nord va strânge o altă oştire, mai mare decât cea dintâi şi, după câţiva ani, va înainta cu această mare oştire şi cu multe provizii.
14 În vremurile acelea, mulţi se vor ridica împotriva regelui din sud[q]. Nişte oameni violenţi din poporul tău se vor răscula ca să împlinească viziunea, însă vor cădea.
15 Când regele din nord va veni, va ridica rampe de asalt şi va cuceri o cetate fortificată[r]. Forţele regelui din sud nu-i vor putea sta împotrivă şi nici chiar trupele cele mai alese nu i se vor putea împotrivi. 16 Cel ce va veni împotriva lui va face cum îi va plăcea şi nu-i va sta nimeni împotrivă. El se va opri în ţara cea minunată, având puterea de a distruge. 17 Va avea de gând să vină cu toată puterea regatului său şi va face o alianţă cu el[s]. Îi[t] va da pe una din fiicele sale de soţie, ca să-i distrugă regatul, dar lucrul acesta nu va reuşi[u] şi nu-l va ajuta.[v]
18 Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave[w] şi va cuceri multe dintre ele, dar un comandant va pune capăt batjocurii lui[x], astfel încât aceasta se va răsfrânge asupra lui însuşi. 19 El se va întoarce înspre fortăreţele din ţara lui, dar se va împiedica, va cădea şi nu va mai fi găsit.
20 Cel ce-i va lua locul va trimite un colector de taxe, pentru a păstra splendoarea regatului. În câteva zile însă va fi zdrobit, şi aceasta fără mânie şi fără luptă.[y]
21 În locul lui se va ridica un om dispreţuit, căruia nu i s-a dat măreţie regală. El va veni pe neaşteptate[z] şi va pune mâna pe regat prin uneltiri.[aa] 22 Oştile cele copleşitoare la număr vor fi măturate dinaintea lui şi vor fi zdrobite; la fel se va întâmpla şi cu prinţul legământului[ab]. 23 După ce se vor uni cu el prin alianţă, el se va folosi de înşelăciune, se va ridica şi va fi tare chiar şi cu puţin popor. 24 Va veni pe neaşteptate în locurile roditoare ale provinciei şi va face ceva ce nu făcuseră nici părinţii săi, nici părinţii părinţilor săi: va împărţi prada, jaful şi bogăţiile şi va urzi planuri împotriva fortificaţiilor, dar numai pentru o vreme.
25 El îşi va stârni puterea şi curajul, înaintând împotriva regelui din sud cu o mare oştire. Regele din sud se va angaja în luptă cu o oştire mult mai mare şi mai puternică, dar nu va birui din pricina planurilor rele uneltite împotriva lui. 26 Cei ce mănâncă din bucatele lui vor căuta să-l zdrobească; oştirea lui va fi spulberată şi mulţi vor cădea răpuşi. 27 Cei doi regi, cu inimile înclinate spre rău, vor sta la aceeaşi masă şi se vor minţi unul pe altul, dar nu vor reuşi, căci sfârşitul va fi la vremea hotărâtă. 28 Regele din nord se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, dar inima lui va fi împotriva legământului sfânt. Va lucra întocmai, iar apoi se va întoarce în ţara lui.
29 La timpul hotărât va reveni şi va înainta împotriva sudului, dar nu va mai fi ca înainte. 30 Vor veni împotriva lui nişte corăbii din Chitim[ac], care-l vor descuraja.[ad] Se va retrage şi îşi va vărsa apoi mânia asupra legământului sfânt. Întorcându-se, îi va favoriza pe cei ce au părăsit legământul sfânt.[ae]
31 Oştile trimise de el vor ocupa şi vor profana Lăcaşul şi fortăreaţa, vor îndepărta jertfa continuă[af] şi vor aşeza urâciunea pustiirii.[ag] 32 Îi va corupe prin linguşiri pe cei ce calcă legământul, dar cei din popor, care Îl cunosc pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari şi vor rezista.
33 Înţelepţii poporului îi vor învăţa pe mulţi, chiar dacă, pentru o vreme, unii din ei vor cădea prin sabie sau prin foc, în captivitate sau prădaţi. 34 Când vor cădea, vor primi puţin ajutor şi mulţi li se vor alătura fără a fi sinceri. 35 Unii dintre înţelepţi vor cădea pentru a fi încercaţi, curăţiţi şi albiţi până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul va fi doar la vremea hotărâtă.
Regele care se va înălţa pe sine[ah]
36 Regele va face ce-i va plăcea. Se va mări şi se va înălţa deasupra oricărui zeu şi va rosti lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor. El va reuşi până când se va sfârşi perioada mâniei, căci ce este hotărât se va împlini. 37 Nu va ţine seamă nici de zeii[ai] strămoşilor lui, nici de cel dorit de femei[aj]. El nu va ţine seamă de nici un zeu, ci se va mări pe sine însuşi deasupra tuturor. 38 În locul lor va cinsti un zeu al fortăreţelor; pe acest zeu, necunoscut strămoşilor lui, îl va cinsti cu aur şi cu argint, cu pietre preţioase şi cu lucruri de preţ. 39 Cu ajutorul acestui zeu străin va lupta împotriva cetăţilor fortificate. Celor ce-l vor recunoaşte le va oferi multe onoruri şi pe mulţi dintre aceştia îi va pune să domnească şi le va împărţi pământul drept răsplată[ak].
40 La vremea sfârşitului, regele din sud va porni război cu el. Dar regele din nord se va năpusti ca o furtună asupra acestuia cu care de luptă, cu călăreţi şi cu corăbii multe; va invada multe ţări şi le va traversa ca un potop. 41 Va invada chiar şi ţara cea minunată. Multe ţări[al] vor cădea, iar cei ce vor scăpa din mâna lui vor fi Edomul, Moabul şi conducătorii amoniţilor. 42 Îşi va întinde mâna peste multe ţări şi nici chiar ţara Egiptului nu va scăpa. 43 Va lua în stăpânire comori ascunse de aur şi de argint şi tot felul de lucruri de preţ din Egipt, iar libienii şi cuşiţii[am] îi vor sta la picioare. 44 Când însă nişte veşti din răsărit şi din nord îl vor tulbura, el va porni cu o mare furie ca să nimicească şi să distrugă pe mulţi. 45 Îşi va întinde corturile regale între mări, la muntele sfânt şi minunat[an], însă apoi îl va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-l va ajuta.
Footnotes
- Daniel 11:1 Vezi nota de la 5:31
- Daniel 11:1 Pronumele se poate referi fie la Darius Medul, fie la Mihail (10:21)
- Daniel 11:2 Este vorba despre Xerxes I (486-465 î.Cr.), care a pornit o campanie împotriva Greciei, în 480 î.Cr.
- Daniel 11:3 Alexandru Macedon (336-323 î.Cr.)
- Daniel 11:4 Vezi nota de la 8:22
- Daniel 11:5 Este vorba despre Ptolemeu I Soter (323-285 î.Cr.) şi despre Seleucus I Nicator (311-280 î.Cr.), care a început să domnească mai întâi peste Babilonia, extinzându-şi apoi teritoriul; iau naştere două dinastii rivale, cea a Ptolemeilor, în Egipt, şi cea a Seleucizilor în Siria, fiecare dintre acestea râvnind la teritoriul Canaanului
- Daniel 11:6 Sau: ea nu-şi va păstra puterea iar descendenţa lui nu va dura.
- Daniel 11:6 Sau: cel pe care l-a născut (vezi VUL, Siriacă)
- Daniel 11:6 Berenice, fiica lui Ptolemeu II Philadelphos (285-246 î.Cr.) al Egiptului, s-a căsătorit cu Antioh II Theos (261-246 î.Cr.) al Siriei, care a divorţat de soţia sa, Laodice. După moartea lui Ptolemeu, Antioh s-a recăsătorit cu Laodice, care a pus la cale asasinarea lui, a lui Berenice şi a copilului ei
- Daniel 11:6 Sau: cel ce a sprijinit-o în acele vremuri.
- Daniel 11:7 Ptolemeu III Euergetes (246-221 î. Cr.), fratele Berenicei
- Daniel 11:10 Seleucos III (226-223 î.Cr.) şi Antioh III cel Mare (223-187 î.Cr.); Seleucos moare în scurt timp într-o bătălie
- Daniel 11:10 Cu regele din sud
- Daniel 11:10 Fortăreaţa lui Ptolemeu de la Rafia, în sudul Canaanului
- Daniel 11:11 Ptolemeu IV Philopator (221-203 î.Cr.)
- Daniel 11:11 Antioh III cel Mare (223-187 î.Cr.)
- Daniel 11:14 Ptolemeu V Epiphanes (203-181 î.Cr.)
- Daniel 11:15 Sidonul
- Daniel 11:17 Cu regele din sud
- Daniel 11:17 Regele din sud
- Daniel 11:17 Sau: dar ea nu-l va susţine
- Daniel 11:17 Antioh III a dat-o pe fiica sa, Cleopatra I, de soţie lui Ptolemeu V, care nu avea mai mult de 10 ani, însă aceasta a ţinut partea soţului ei
- Daniel 11:18 Cu referire la Asia Mică şi Grecia
- Daniel 11:18 Consulul roman Lucius Cornelius Scipio Asiaticus l-a învins pe Antioh III la Magnesia, în Asia Mică (190 î.Cr.)
- Daniel 11:20 Este vorba despre Seleucos IV Philopator (187-175 î.Cr.), care l-a trimis pe Heliodor, vistiernicul său, după tezaurul Templului de la Ierusalim
- Daniel 11:21 Sau: va veni într-o perioadă de prosperitate; şi în v. 24
- Daniel 11:21 Antioh IV Epiphanes (175-164 î.Cr.), fratele lui Seleucos IV Philopator, care a ajuns pe tron fără a avea acest drept
- Daniel 11:22 Poate fi vorba despre Marele Preot Onias III, ucis în 170 î.Cr., sau despre Ptolemeu VI Philometor (181-146 î.Cr.)
- Daniel 11:30 De obicei, Ciprul; aici insulele sau regiunile de coastă egeene şi mediteraneene
- Daniel 11:30 O delegaţie romană, condusă de Gaius Popillius Laenas, i-a cerut lui Antioh să renunţe la planurile lui împotriva Egiptului, care ceruse ajutor Romei (168 î.Cr.)
- Daniel 11:30 Iudeii apostaţi
- Daniel 11:31 Vezi 8:11; 9:27
- Daniel 11:31 Vezi 9:27 şi nota; vezi şi Mt. 24:15
- Daniel 11:36 De la v. 36, profeţia nu se mai potriveşte cu informaţiile istorice pe care le avem despre Antioh IV Epiphanes (175-164 î.Cr.)
- Daniel 11:37 Sau: zeul; sau: Dumnezeul
- Daniel 11:37 Posibil Tamuz (vezi Ezech. 8:14) sau, cel mai probabil, Mesia (vezi Hag. 2:7; 1 Sam. 9:20)
- Daniel 11:39 Sau: va împărţi pământul în schimbul unui preţ
- Daniel 11:41 Sau: zeci de mii
- Daniel 11:43 Locuitori din regiunea Nilului Superior; etiopieni
- Daniel 11:45 Sau: între mare şi muntele sfânt şi minunat