2 Regi 3

Campania lui Ioram împotriva moabiţilor

1Ioram[a], fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al optsprezecelea an al domniei lui Iehoşafat, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doisprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu cum făcuse tatăl său şi mama sa, căci a îndepărtat stâlpul sacru al lui Baal[b], pe care-l făcuse tatăl său. El însă a săvârşit păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a depărtat de ele.

Meşa, regele Moabului, era crescător de oi şi era nevoit să dea regelui lui Israel o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci cu tot cu lâna lor. Însă, după moartea lui Ahab, regele Moabului s-a răsculat împotriva regelui lui Israel. Regele Ioram a ieşit atunci din Samaria şi a numărat întregul Israel. Pe urmă a trimis un mesaj lui Iehoşafat, regele lui Iuda, zicând:

– Regele Moabului s-a răsculat împotriva mea. Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?

– Vin, a răspuns el. Eu şi cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău şi caii mei ca ai tăi. Pe ce drum vom merge? a întrebat el.

– Pe drumul prin pustia Edomului, a răspuns Ioram.

Regele Israelului, regele lui Iuda şi regele Edomului au plecat. Dar după ce au înaintat, ocolind timp de şapte zile, n-a mai fost apă pentru oştire şi animale. 10 Atunci regele Israelului a zis:

– Ah! Domnul i-a chemat pe aceşti trei regi ca să-i dea în mâinile Moabului?

11 Dar Iehoşafat a zis:

– Nu este aici nici un profet al Domnului prin care să-L întrebăm pe Domnul?

Atunci unul dintre slujitorii regelui lui Israel a răspuns:

– Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care obişnuia să toarne apă pe mâinile lui Ilie[c].

12 Iehoşafat a zis:

– Cuvântul Domnului este cu el!

Atunci regele lui Israel, Iehoşafat şi regele Edomului s-au dus la el. 13 Elisei i-a zis regelui lui Israel:

– Ce am eu de-a face cu tine? Du-te la profeţii tatălui tău şi la profeţii mamei tale!

– Nu! a răspuns regele Israelului, căci Domnul a chemat pe aceşti trei regi ca să-i dea în mâinile Moabului.

14 Elisei a zis:

– Viu este Domnul Oştirilor[d], al Cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iehoşafat, regele lui Iuda, pe tine nici nu te-aş băga în seamă şi nici nu m-aş uita la tine. 15 Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu o harfă.

În timp ce cântăreţul cânta, mâna Domnului a coborât peste Elisei 16 şi el a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Faceţi în această vale groapă lângă groapă, 17 pentru că – aşa vorbeşte Domnul – deşi nu veţi vedea vânt sau ploaie, valea se va umple cu apă şi veţi bea atât voi, cât şi vitele şi animalele voastre. 18 Însă acesta este doar un lucru mărunt pentru Domnul, astfel că El va da şi pe Moab în mâinile voastre. 19 Voi veţi nimici toate cetăţile întărite şi toate cetăţile alese, veţi tăia fiecare copac bun, veţi astupa izvoarele de apă şi veţi strica cu pietre fiecare ogor bun.»“

20 În dimineaţa următoare, în timp ce se aducea jertfa, a început să vină dintr-odată apă de pe drumul dinspre Edom, şi pământul s-a umplut de apă. 21 Atunci toţi moabiţii, când au auzit că regii vin să lupte împotriva lor, i-au chemat pe toţi aceia care erau în stare să poarte armele, tineri şi bătrâni, şi au stat la hotar. 22 Când s-au trezit dis-de-dimineaţă, soarele strălucea deasupra apelor şi moabiţii au văzut în faţa lor apele roşii ca sângele. 23 „Acesta este sânge!“ au zis ei. „Regii s-au luptat între ei şi s-au omorât unii pe alţii! Acum, la pradă, Moab!“ 24 Dar când au intrat în tabăra lui Israel, israeliţii s-au ridicat şi i-au bătut pe moabiţi până când aceştia au fugit dinaintea lor. Apoi au pătruns în ţară şi i-au ucis pe moabiţi. 25 Le-au distrus cetăţile şi toţi bărbaţii au aruncat pietre în toate ogoarele, umplându-le astfel cu pietre. Au astupat toate izvoarele de apă şi au tăiat toţi copacii buni. Mai rămăseseră doar zidurile[e] cetăţii Chir-Hareset, însă prăştiaşii au înconjurat-o şi au cucerit-o.

26 Când regele Moabului a văzut că a fost învins în luptă, a luat cu el şapte sute de oameni care luptau cu sabia, cu gând să-şi croiască drum până la regele Edomului, dar n-au putut. 27 Atunci a luat pe întâiul său născut, care urma să fie rege în locul lui şi l-a adus ca ardere de tot pe zidul cetăţii. O mare indignare l-a cuprins pe Israel.[f] Drept urmare Israel s-a retras din Moab, întorcându-se acasă.

Footnotes

  1. 2 Regi 3:1 Ebr.: Iehoram, o variantă a lui Ioram; şi în v. 6
  2. 2 Regi 3:2 Probabil imagini din piatră ale zeului canaanit al fertilităţii
  3. 2 Regi 3:11 Sau: care era slujitorul lui Ilie
  4. 2 Regi 3:14 Ebr.: YHWH Ţevaot; termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
  5. 2 Regi 3:25 Lit.: pietrele
  6. 2 Regi 3:27 Sau: O mare mânie s-a aprins împotriva lui Israel.