1 Cronici 16

1Au adus Chivotul lui Dumnezeu şi l-au aşezat în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi au adus înaintea lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe de pace[a]. După ce a terminat de adus arderile de tot şi jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului şi a împărţit întregului Israel, fiecărui bărbat şi fiecărei femei, câte o pâine rotundă, o bucată de carne şi o turtă cu stafide. Înaintea Chivotului i-a pus pe unii dintre leviţii slujitori ca să-L amintească, să-L mărturisească şi să-L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Asaf era căpetenia, Zaharia – al doilea în rang, iar Ieiel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel cântau din harfe şi din lire. Asaf era pus să cânte la chimvale, iar preoţii Benaia şi Iahaziel sunau continuu din trâmbiţe înaintea Chivotului Legământului cu Domnul.

Psalmul de laudă al lui David

Aşadar, în ziua aceea David i-a numit, pentru prima dată, pe Asaf şi pe rudele lui ca responsabili să aducă laude Domnului.

„Lăudaţi-L pe Domnul,
chemaţi Numele Lui,
        faceţi cunoscute printre popoare faptele Lui!
Cântaţi-I, cântaţi în cinstea Lui,
    vestiţi toate isprăvile Lui!
10 Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt!
    Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul!
11 Căutaţi pe Domnul şi puterea Lui,
    căutaţi totdeauna faţa Lui!
12 Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut,
    de semnele şi de hotărârile gurii Sale,
13 sămânţă[b] a robului Său Israel,
    fii ai lui Iacov, aleşii Lui!

14 El este Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi judecăţile Lui se împlinesc pe tot pământul.
15 Aduceţi-vă aminte[c] mereu de legământul Lui,
    de cuvântul pe care l-a poruncit pentru o mie de generaţii,
16 de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam,
    de jurământul Lui către Isaac,
17 pe care l-a întărit faţă de Iacov printr-o hotărâre
    şi faţă de Israel printr-un legământ veşnic,
18 spunând: «Ţie îţi voi da ţara Canaanului
    ca parte a moştenirii voastre!»
19 Pe atunci erau doar câţiva bărbaţi
    – puţini la număr – şi erau peregrini în ţară;[d]
20 călătoreau de la un neam la altul,
    şi de la un regat la altul.
21 El nu a mai îngăduit nici unui om să-i asuprească
    şi a mustrat regi de dragul lor:
22 «Nu vă atingeţi de unşii Mei
    şi nu-i vătămaţi pe profeţii Mei!»

23 Cântaţi Domnului toţi locuitorii pământului!
    Vestiţi în fiecare zi mântuirea Lui!
24 Istorisiţi printre neamuri slava Lui
    şi printre toate popoarele – minunile Lui!

25 Căci mare este Domnul şi foarte vrednic să fie lăudat!
    El este mai de temut decât toţi zeii!
26 Toţi zeii popoarelor sunt doar nişte idoli,
    dar Domnul a făcut cerurile.
27 Măreţia şi strălucirea sunt înaintea feţei Lui,
    iar puterea şi bucuria – în Locuinţa Lui.

28 Familii ale popoarelor, daţi Domnului,
    daţi Domnului slavă şi cinstiţi-I puterea!
29 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Său!
    Aduceţi un dar şi veniţi înaintea Lui!
        Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte[e].
30 Tot pământul să tremure înaintea Lui!
    Lumea stă neclintită şi nu poate fi clătinată.
31 Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul!
    Să se spună printre neamuri: «Domnul împărăţeşte!»
32 Să vuiască marea şi tot ce este în ea,
    să tresalte câmpia şi tot ce este pe ea!
33 Atunci copacii pădurii vor chiui înaintea Domnului,
    căci El vine să judece pământul.

34 Lăudaţi pe Domnul, căci este bun!
    Îndurarea[f] Lui ţine pe vecie![g]
35 Ziceţi: «Izbăveşte-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
    strânge-ne şi izbăveşte-ne dintre neamuri,
ca să-Ţi lăudăm Numele Tău cel sfânt
    şi să ne fălim aducându-Ţi laudă.»

36 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
    din veşnicie în veşnicie!“

Tot poporul a zis „Amin!“ şi L-a lăudat pe Domnul.

37 David i-a lăsat înaintea Chivotului Legământului cu Domnul pe Asaf şi pe rudele lui, ca să slujească întotdeauna înaintea Chivotului, împlinindu-şi datoria zi de zi. 38 L-a lăsat şi pe Obed-Edom împreună cu rudele lui, în număr de şaizeci şi opt. Obed-Edom, fiul lui Iedutun, şi Hosa erau portari. 39 David l-a pus pe preotul Ţadok împreună cu rudele lui, preoţii, înaintea Tabernaculului Domnului de pe înălţimea care era în Ghivon, 40 ca să aducă arderi de tot Domnului, pe altarul arderilor de tot, în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, potrivit cu tot ce este scris în Legea Domnului, pe care El a poruncit-o lui Israel. 41 Împreună cu ei se aflau Heman, Iedutun şi cei rămaşi dintre cei care fuseseră aleşi şi desemnaţi pe nume ca să-L laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine pe vecie. 42 Heman şi Iedutun aveau cu ei trâmbiţe şi chimvale pentru cântăreţi, precum şi instrumente de cântat în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau portari.

43 După aceea poporul a plecat, fiecare la casa lui, iar David s-a întors să-şi binecuvânteze familia.

Footnotes

  1. 1 Cronici 16:1 Adesea tradus prin jertfe de comuniune sau jertfe de mulţumire, deoarece poartă şi aceste sensuri; şi în v. 2
  2. 1 Cronici 16:13 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic
  3. 1 Cronici 16:15 TM; câteva mss LXX (vezi şi Ps. 105:8): El Îşi aduce aminte
  4. 1 Cronici 16:19 Un mss TM, LXX, VUL (vezi şi Ps. 105:12); cele mai multe mss TM: moştenire, / 19 deşi sunteţi puţini – cât de puţini! – şi călători în ţară»
  5. 1 Cronici 16:29 Sau : în splendoarea sfinţeniei Sale; sfinţenie se poate referi la Domnul Însuşi, la Tabernacul sau la îmbrăcămintea preoţească (vezi Ps. 110:3)
  6. 1 Cronici 16:34 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte
  7. 1 Cronici 16:34 Sau: Dragostea Lui este veşnică!; şi în v. 41