1 Corintieni 16

Strângerea de ajutoare pentru sfinţi

1Cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi, faceţi şi voi ceea ce le-am spus şi bisericilor din Galatia să facă: în prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi să pună deoparte, din ceea ce a câştigat, pentru ca atunci când vin să nu mai fie necesar să se strângă nimic. Când voi sosi, pe cei pe care-i consideraţi vrednici îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim. Dacă mi se va părea potrivit să merg şi eu, vor merge cu mine.

Planuri de călătorie

Voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Probabil voi petrece un timp cu voi, poate chiar toată iarna, pentru ca voi să mă puteţi trimite mai departe, oriunde aş merge. Nu vreau să vă văd doar în treacăt. Sper să rămân un timp la voi, dacă Domnul îmi va permite. Însă voi rămâne în Efes până la Cincizecime, întrucât mi s-a deschis o uşă largă pentru o mare lucrare, dar sunt mulţi potrivnici.

10 Dacă vine Timotei, vedeţi să se simtă fără frică între voi, pentru că şi el face lucrarea Domnului, ca şi mine. 11 De aceea, nimeni să nu-l dispreţuiască. Trimiteţi-l mai departe, ca să poată veni la mine, pentru că eu îl aştept împreună cu fraţii.

12 Cu privire la fratele Apolos, l-am rugat stăruitor să vină la voi, împreună cu fraţii. El însă n-a dorit să vină acum, ci va veni atunci când va avea o ocazie potrivită.

Îndemnuri şi saluturi finale

13 Vegheaţi, staţi fermi în credinţă, fiţi bărbaţi, fiţi tari! 14 Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste.

15 Vă dau un îndemn, fraţilor: ştiţi despre cei din casa lui Stefanas, că ei sunt cel dintâi rod al Ahaiei[a] şi că s-au dat pe ei înşişi pentru a-i sluji pe sfinţi. 16 Supuneţi-vă unor astfel de oameni şi fiecăruia care lucrează şi trudeşte împreună cu ei! 17 Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunatus şi a lui Ahaicus, pentru că ei, în lipsa voastră, v-au ţinut locul. 18 Ei au înviorat duhul meu şi al vostru. Apreciaţi astfel de oameni!

19 Bisericile din Asia[b] vă salută. Aquila şi Prisca[c], împreună cu biserica din casa lor, vă salută călduros în Domnul. 20 Toţi fraţii vă salută. Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă!

21 Eu, Pavel, scriu acest salut cu mâna mea. 22 Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul, să fie blestemat! Marana tha![d] 23 Harul Domnului Isus să fie cu voi! 24 Dragostea mea este cu voi toţi, în Cristos Isus. (Amin.)[e]

Footnotes

  1. 1 Corintieni 16:15 Provincie romană cu capitala la Corint
  2. 1 Corintieni 16:19 Este vorba despre provincia romană Asia, cu capitala de facto la Efes, privincie care ocupa, alături de alte provincii, aria geografică cunoscută ca Asia Mică
  3. 1 Corintieni 16:19 În Faptele Apostolilor, Luca foloseşte diminutivul, Priscila, pe când Pavel foloseşte numele nediminutivat, Prisca
  4. 1 Corintieni 16:22 Marana tha! înseamnă, în aramaică, Vino, Doamne!
  5. 1 Corintieni 16:24 Unele mss timpurii nu conţin acest cuvânt; este posibil ca scribii să fi adăugat mai târziu cuvântul amen la sfârşitul fiecărei cărţi, deoarece foarte multe mss greceşti încheie toate cărţile, mai puţin Faptele Apostolilor, Iacov şi 3 Ioan, cu acest cuvânt