Invitaţia Înţelepciunii şi a Prostiei
1Înţelepciunea şi-a zidit casa,
şi-a ridicat[a] cei şapte stâlpi,
2şi-a pregătit mâncarea, şi-a amestecat vinul
şi şi-a întins masa.
3Şi-a trimis slujitoarele şi anunţă
de pe vârful înălţimilor oraşului:
4„Cine este nesăbuit să vină aici!“
Iar celor fără minte le spune:
5„Veniţi să mâncaţi din pâinea mea
şi să beţi din vinul pe care l-am amestecat!
6Părăsiţi căile nesăbuite şi veţi trăi!
Umblaţi pe calea priceperii!“
7Cine încearcă să îndrepte un batjocoritor îşi atrage dispreţ[b],
iar cine mustră pe cel rău se răneşte singur.
8Nu mustra pe cel batjocoritor ca să nu te urască!
Mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
9Îndrumă-l pe cel înţelept, şi el va fi şi mai înţelept!
Învaţă-l pe cel drept, şi el va adăuga la învăţătura lui.
10„Frica de Domnul este începutul înţelepciunii,
şi cunoaşterea Celui Sfânt[c] este pricepere.
11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele
şi îţi vor spori anii vieţii.
12Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept;
dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.“
13Femeia „Prostie“[d] este gălăgioasă,
nesăbuită şi nu ştie nimic.
14Ea stă la uşa casei ei,
pe un scaun, chiar în locul cel mai înalt al cetăţii,
15ca să-i anunţe pe trecătorii
care merg drept pe calea lor:
16„Cine este nesăbuit să vină aici!“
Iar celui fără minte îi spune:
17„Apele furate sunt dulci,
iar pâinea luată pe ascuns este delicioasă!“
18Dar acela nu ştie că acolo sunt morţii
şi că oaspeţii ei sunt în adâncimile Locuinţei Morţilor.