Neemia 13

Ultimele reforme ale lui Neemia

1În ziua aceea s-a citit în auzul poporului din Cartea lui Moise şi s-a găsit scris în ea că amonitului şi moabitului le este interzisă pe veci intrarea în adunarea lui Dumnezeu, deoarece nu i-au întâmpinat pe israeliţi cu pâine şi cu apă, ci l-au tocmit pe Balaam împotriva lor, ca să-i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare. Când au auzit ce spune Legea, i-au separat de ceilalţi pe toţi cei din Israel cu descendenţă amestecată.

Reforma morală aprofundată

Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era responsabil cu cămările din Templul lui Dumnezeu şi rudă cu Tobia, îi pregătise acestuia o încăpere mare, chiar acolo unde se obişnuia mai demult să se pună darurile de bunăvoie, tămâia, vasele, zeciuiala din grâne, din must şi din ulei care era rânduită leviţilor, cântăreţilor şi portarilor, precum şi contribuţia pentru preoţi. Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an de domnie al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului[a]. După o vreme i-am cerut împăratului învoire şi m-am întors la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătindu-i lui Tobia o încăpere în curţile Templului lui Dumnezeu. M-am supărat foarte tare şi am aruncat afară din încăpere toate lucrurile lui Tobia. Am dat porunci să se cureţe încăperile şi am pus iarăşi acolo vasele de slujbă ale Templului lui Dumnezeu, darurile de bunăvoie şi tămâia.

10 Am mai aflat că nu s-au mai dat părţile rânduite pentru leviţi, astfel încât leviţii şi cântăreţii care se ocupau de slujbă s-au întors fiecare la moşia lui. 11 I-am mustrat pe dregători, zicându-le: „De ce aţi părăsit Templul lui Dumnezeu?“

Apoi i-am adunat pe leviţi şi pe cântăreţi şi i-am pus din nou în slujbele lor. 12 Toţi cei din Iuda au început iarăşi să-şi aducă în magazii zeciuiala din grâne, din must şi din ulei. 13 I-am numit responsabili peste magazii pe preotul Şelemia, pe scribul Ţadok, pe levitul Pedaia, iar pe Zacur, fiul lui Matania, l-am pus ca ajutor al lor, căci ei erau recunoscuţi ca fiind oameni de încredere. Ei urmau să împartă rudelor lor bunurile din magazii.

14 „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, şi nu-mi uita faptele pe care le-am făcut pentru Templul lui Dumnezeu şi pentru rânduielile de acolo!“

15 Tot în zilele acelea am văzut pe unii din Iuda călcând în teasc în ziua de Sabat şi pe alţii aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine şi tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat şi i-am mustrat chiar în ziua în care îşi vindeau mărfurile. 16 Mai erau şi nişte tirieni care locuiau acolo şi care aduseseră peşte şi tot felul de mărfuri. Ei le vindeau la Ierusalim celor din Iuda, tot în ziua de Sabat. 17 I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua de Sabat? 18 Oare nu aşa au făcut şi strămoşii voştri, de a adus Dumnezeul nostru asupra noastră şi asupra cetăţii acesteia tot acest necaz? Pângărind Sabatul nu faceţi decât să aduceţi mai multă mânie împotriva lui Israel!“

19 Apoi am poruncit ca, atunci când umbra cade asupra porţilor Ierusalimului, înainte de a începe Sabatul, să se închidă porţile. Am mai dat poruncă să nu se deschidă până după Sabat. Am pus la porţi pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu permită intrarea poverilor în cetate în timpul zilei de Sabat. 20 Negustorii şi vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara Ierusalimului o dată, chiar de două ori. 21 I-am mustrat zicându-le: „De ce aţi înnoptat lângă zid? Dacă mai faceţi aşa, voi pune mâna pe voi!“ Şi de atunci nu au mai venit în ziua de Sabat. 22 Am poruncit leviţilor care se sfinţiseră să preia sarcina păzirii porţilor, să sfinţească ziua de Sabat. „Pentru toate acestea, adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, şi îndură-te de mine, după marea Ta îndurare!“

23 Tot pe atunci am mai văzut că unii iudei se căsătoriseră cu femei aşdodite, amonite şi moabite. 24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba aşdodită şi nu ştiau să vorbească iudaica[b], ci doar limba unui popor sau altul. 25 I-am mustrat, i-am blestemat, i-am pălmuit chiar pe unii dintre bărbaţi şi le-am smuls părul. I-am pus să jure pe Dumnezeu astfel: „Nu ne vom mărita fiicele cu fiii popoarelor şi nu ne vom căsători nici fiii, nici chiar noi înşine, cu fiicele lor!“ 26 Apoi le-am spus: „Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu era nici un alt rege ca el între toate neamurile şi era iubit de Dumnezeu. Dumnezeu îl pusese rege peste tot Israelul, însă cu toate acestea şi pe el l-au atras în păcat femeile străine. 27 Şi acum trebuie să mai auzim şi despre voi că săvârşiţi acest mare rău şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, căsătorindu-vă cu femei străine?“

28 Unul dintre urmaşii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliaşib, era ginerele horonitului Sanbalat. Prin urmare, l-am izgonit de la mine. 29 „Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeul meu, pentru faptul că au întinat preoţia şi legământul preoţilor şi al leviţilor!“ 30 I-am curăţit pe preoţi şi pe leviţi de orice străin şi i-am aşezat la datoriile lor, pe fiecare în slujba lui. 31 Am mai făcut rânduială atât cu privire la lemnele aduse ca dar, la vremuri hotărâte, cât şi cu privire la primele roade. „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine!“

Footnotes

  1. Neemia 13:6 Împăratul persan purta acest titlu, precum şi pe cel de împărat al Asiriei
  2. Neemia 13:24 Sau: ebraică