Iefta în conflict cu efraimiţii
1Efraimiţii s-au strâns laolaltă, au trecut în Ţafon şi i-au zis lui Iefta:
– De ce te-ai dus să lupţi împotriva amoniţilor şi nu ne-ai chemat şi pe noi ca să mergem cu tine? Pentru asta vom da foc casei tale şi te vom arde şi pe tine!
2 Iefta le-a răspuns:
– Eu şi poporul meu am avut o mare ceartă cu amoniţii şi când v-am chemat nu mi-aţi venit în ajutor. 3 Când am văzut că nu mă ajutaţi, mi-am pus viaţa în joc şi am pornit împotriva amoniţilor, iar Domnul i-a dat în mâna mea. De ce veniţi astăzi să vă luptaţi cu mine?
4 Iefta i-a strâns pe toţi ghiladiţii şi s-a luptat cu cei din Efraim. Ghiladiţii i-au ucis pe efraimiţi pentru că aceştia îi batjocoreau zicând: „Voi, ghiladiţii, sunteţi nişte fugari ai lui Efraim; Ghiladul aparţine lui Efraim şi lui Manase!“ 5 Ghiladiţii au cucerit şi vadurile Iordanului dinspre Efraim, astfel că, atunci când vreunul din fugarii efraimiţi voia să treacă, ghiladiţii îl întrebau dacă este efraimit. Dacă nega, 6 îl puneau să zică „Şibolet“; el însă nu putea rosti decât „Sibolet“. Atunci ei îl înşfăcau şi îl omorau la vadurile Iordanului. Aşa au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de efraimiţi. 7 Iefta a judecat[a] Israelul timp de şase ani. Apoi ghiladitul Iefta a murit şi a fost îngropat într-una din cetăţile Ghiladului.
Ibţan, Elon şi Abdon
8 Cel ce a judecat Israelul după el a fost Ibţan din Betleem. 9 El a avut treizeci de fii şi treizeci de fete[b]. Fetele le-a măritat în afara clanului, iar fiii i-a căsătorit cu treizeci de femei din afara clanului. El a judecat pe Israel timp de şapte ani. 10 Ibţan a murit şi a fost îngropat la Betleem.
11 După el, cel ce a judecat Israelul a fost zabulonitul Elon. El a judecat Israelul timp de zece ani. 12 Zabulonitul Elon a murit şi a fost îngropat în Aialon, pe teritoriul lui Zabulon.
13 După el, cel ce a judecat Israelul a fost Abdon, fiul piratonitului Hilel. 14 Acesta avea patruzeci de fii şi treizeci de nepoţi care călăreau pe şaptezeci de măgari. El a judecat Israelul timp de opt ani. 15 Apoi Abdon, fiul piratonitului Hilel, a murit şi a fost îngropat la Piraton, pe teritoriul lui Efraim, în regiunea muntoasă a amalekiţilor.
Footnotes
- Judecători 12:7 Cu sensul de a conduce, a cârmui; peste tot în capitol
- Judecători 12:9 Vezi nota de la 10:4; şi în v. 14