Iefta

¹Ghiladitul Iefta, fiul unei prostituate, era un războinic viteaz, fiind fiul lui Ghilad. ² Soţia lui Ghilad îi născuse fii, iar când aceştia au crescut mari, l-au izgonit pe Iefta, zicându-i: „Tu nu vei avea moştenire în familia noastră pentru că eşti fiul unei alte femei!“ ³ Iefta a plecat dinaintea fraţilor săi şi a locuit în ţara Tob. Acolo nişte bărbaţi de nimic^[a] s-au adunat pe lângă Iefta şi au început să-l însoţească.

⁴ Deci, după câtva timp, amoniţii au declarat război lui Israel. ⁵ În timp ce amoniţii începuseră lupta cu Israel, cei din sfatul bătrânilor^[b] Ghiladului s-au dus să-l aducă pe Iefta din regatul Tob. ⁶ Ei i-au zis lui Iefta:

– Vino, să ne fii căpetenie ca să ne luptăm cu amoniţii!

⁷ Dar Iefta i-a întrebat pe cei din sfatul bătrânilor Ghiladului:

– Oare nu voi sunteţi aceia care m-aţi urât şi m-aţi izgonit din familia tatălui meu? De ce aţi venit la mine acum când sunteţi în primejdie?

⁸ Cei din sfatul bătrânilor Ghiladului i-au răspuns lui Iefta:

– Ne întoarcem la tine pentru că am dori să vii cu noi şi să lupţi împotriva amoniţilor. După aceea, tu vei fi căpetenia noastră, a tuturor locuitorilor Ghiladului!

⁹ Iefta i-a întrebat din nou:

– Dacă mă aduceţi înapoi ca să lupt împotriva amoniţilor şi Domnul îi va da în mâna mea, voi deveni eu cu adevărat căpetenia voastră?

¹⁰ Cei din sfatul bătrânilor Ghiladului i-au răspuns:

– Domnul să ne judece dacă nu vom face întocmai cum ai zis!

¹¹ Iefta a plecat cu cei din sfatul bătrânilor Ghiladului şi poporul l-a pus în fruntea lui drept căpetenie şi conducător. Apoi Iefta a rostit din nou aceste cuvinte, înaintea Domnului, la Miţpa.

Iefta îi învinge pe amoniţi

¹² După aceea, Iefta a trimis nişte soli la regele amoniţilor ca să-i spună:

– Ce ai cu mine, de ai venit să lupţi împotriva ţării mele?

¹³ Regele amoniţilor le-a răspuns solilor lui Iefta:

– Pentru că atunci când venea din Egipt, Israel mi-a luat ţara, de la Arnon până la Iabok şi până la Iordan. Acum, înapoiază-mi-o pe cale paşnică!

¹⁴ Iefta a trimis din nou soli regelui amoniţilor ¹⁵ ca să-i spună:

²⁸ Regele amoniţilor nu a luat în seamă mesajul pe care i l-a trimis Iefta.

²⁹ Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul şi Manase, a trecut prin Miţpa Ghiladului şi din Miţpa Ghiladului a înaintat împotriva amoniţilor. ³⁰ Iefta a făcut un jurământ înaintea Domnului, zicându-I: „Dacă îi vei da în mâna mea pe amoniţi, ³¹ atunci oricine mă va întâmpina la porţile locuinţei mele, când mă voi întoarce în pace de la amoniţi, va fi al Domnului şi îl voi aduce ca ardere de tot!“

³² Iefta a început lupta împotriva amoniţilor şi Domnul i-a dat în mâna lui. ³³ El i-a măcelărit de la Aroer până la intrarea în Minit şi până la Abel-Cheramim, distrugând douăzeci de cetăţi. A fost un măcel foarte mare. Astfel, amoniţii au fost umiliţi înaintea Israeliţilor.

³⁴ Iefta s-a întors acasă, la Miţpa, şi tocmai atunci fiica sa i-a ieşit în întâmpinare cu tamburine şi dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea nici un alt fiu sau fiică. ³⁵ Când a văzut-o, şi-a sfâşiat hainele şi a zis:

– Vai, fata mea! Mi se frânge inima de durere! Nu ştiu ce să fac, căci am făcut un jurământ înaintea Domnului şi nu pot să-l retrag!

³⁶ Ea i-a răspuns:

– Tată, dacă ai făcut un jurământ înaintea Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ai jurat, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe amoniţi, duşmanii tăi! ³⁷ Îngăduie-mi însă un lucru, a continuat ea. Lasă-mă singură două luni căci vreau să plec, să mă duc în munţi cu prietenele mele şi să-mi plâng fecioria!

³⁸ – Du-te! i-a răspuns el.

Şi a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei şi şi-a plâns fecioria în munţi. ³⁹ La sfârşitul celor două luni, s-a întors la tatăl ei şi el şi-a împlinit jurământul făcut. Ea fusese fecioară. De atunci s-a statornicit în Israel obiceiul ⁴⁰ ca în fiecare an, timp de patru zile, israelitele s-o jelească pe fata ghiladitului Iefta.