Iosua 12

Regii din Transiordania, înfrânţi de Moise

1Regii Canaanului pe care israeliţii i-au învins şi ale căror teritorii le-au ocupat la răsărit de Iordan, de la uedul[a] Arnon până la muntele Hermon, precum şi toată partea de răsărit a Arabei[b], sunt Sihon şi Og.

Sihon, regele amoriţilor, locuia la Heşbon şi domnea de la Aroer, care se află pe malul uedului Arnon, de la jumătatea uedului, peste o jumătate din Ghilad, până la uedul Iabok, hotarul amoniţilor. El mai domnea de la Araba până la marea Chineret[c], în răsărit, şi până la Marea Arabei (Marea Sărată[d]), tot în răsărit, pe drumul către Bet-Ieşimot, iar în partea de sud până la poalele muntelui Pisga.

Og, regele Başanului, unul dintre ultimii refaiţi, locuia atât la Aştarot, cât şi la Edrei şi domnea peste Hermon, Salca, peste întregul Başan până la hotarul gheşuriţilor şi al maacatiţilor şi peste jumătate din Ghilad până la hotarul cu Sihon, regele Heşbonului. Moise, robul Domnului, împreună cu israeliţii i-au cucerit, iar Moise, robul Domnului, a dat acest teritoriu, ca moştenire, rubeniţilor, gadiţilor şi jumătăţii seminţiei lui Manase.

Regii din Cisiordania, înfrânţi de Iosua

Iată care sunt regii ţării, pe care Iosua şi israeliţii i-au învins în partea de apus a Iordanului, de la Baal-Gad în Valea Libanului, până la muntele Halak, care se înalţă către Seir, al căror teritoriu l-a împărţit Iosua între seminţiile lui Israel, ca partea lor de moştenire, teritoriu ce cuprindea regiunea muntoasă[e], Araba, zona deluroasă[f], poalele munţilor, pustia şi Neghevul[g] (acesta era teritoriul hitiţilor, amoriţilor, canaaniţilor, periziţilor, hiviţilor şi iebusiţilor):

regele din Ierihon, unul; regele din Ai, care este lângă Betel, unul;

10 regele din Ierusalim, unul; regele din Hebron, unul;

11 regele din Iarmut, unul; regele din Lachiş, unul;

12 regele din Eglon, unul; regele din Ghezer, unul;

13 regele din Debir, unul; regele din Gheder, unul;

14 regele din Horma, unul; regele din Arad, unul;

15 regele din Libna, unul; regele din Adulam, unul;

16 regele din Makkeda, unul; regele din Betel, unul;

17 regele din Tapuah, unul; regele din Hefer, unul;

18 regele din Afek, unul; regele din Laşaron, unul;

19 regele din Madon, unul; regele din Haţor, unul;

20 regele din Şimron-Meron, unul; regele din Acşaf, unul;

21 regele din Taanah, unul; regele din Meghido, unul;

22 regele din Kedeş, unul; regele din Iokneam, lângă Carmel, unul;

23 regele din Dor (din Nafot-Dor[h]), unul; regele din Goyim, lângă Ghilgal, unul[i];

24 şi regele din Tirţa, unul. În total treizeci şi unu de regi.

Footnotes

  1. Iosua 12:1 Vale situată într-un ţinut arid care acumulează apele de pe versanţi în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar; şi în v. 2
  2. Iosua 12:1 Vezi nota de la 8:14; şi în vs. 3, 8
  3. Iosua 12:3 Marea Galileii
  4. Iosua 12:3 Marea Moartă
  5. Iosua 12:8 Vezi nota de la 9:1
  6. Iosua 12:8 Vezi nota de la 9:1
  7. Iosua 12:8 Vezi nota de la 10:40
  8. Iosua 12:23 Vezi nota de la 11:2
  9. Iosua 12:23 Sau: Regele popoarelor din Galileea