Învierea lui Isus
1În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, când încă era întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2A alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus[a], şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!“ 3Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt. 4Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. 5Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. 6Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, 7dar ştergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâşiile de pânză, ci era împăturit şi aşezat într-un loc separat. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el, a văzut şi a crezut. 9Căci tot nu înţeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morţi[b]. 10Apoi ucenicii s-au întors acasă.
Isus i Se arată Mariei Magdalena
11Maria însă stătea afară, lângă mormânt, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt 12şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în alb, şezând unul la cap şi unul la picioare în locul unde fusese pus trupul lui Isus. 13Ei au întrebat-o:
– Femeie, de ce plângi?
Ea le-a răspuns:
– Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus!
14După ce a spus acestea, s-a întors şi L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu ştia că este Isus. 15Isus a întrebat-o:
– Femeie, de ce plângi? Pe Cine cauţi?
Crezând că este grădinarul, ea I-a zis:
– Domnule, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi lua!
16– Maria! i-a zis Isus.
Ea s-a întors şi I-a zis în aramaică:
– Rabbuni[c]! – care înseamnă: „Învăţătorule!“.
17Isus i-a zis:
– Nu Mă ţine, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la fraţii Mei şi spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru!“
18Maria Magdalena s-a dus şi i-a anunţat pe ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ şi că El i-a spus aceste lucruri.
Isus li Se arată ucenicilor
19În seara acelei zile, prima zi a săptămânii, în timp ce acolo unde se aflau ucenicii uşile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ 20Şi spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta Lui. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. 21Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi!“ 22Şi spunând aceasta, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! 23Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.“
24Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didimus“[d], nu era cu ei când a venit Isus. 25Ceilalţi ucenici i-au zis:
– L-am văzut pe Domnul!
Dar el le-a zis:
– Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!
Isus i Se arată lui Toma
26După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
27Apoi i-a zis lui Toma:
– Adu-ţi degetul aici şi priveşte-Mi mâinile! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!
28Toma I-a răspuns:
– Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29Isus i-a zis:
– Ai crezut pentru că M-ai văzut? Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!
Scopul scrierii acestei cărţi
30Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. 31Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi[e] că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.