Prin credinţă
1Galateni nesăbuiţi! Cine v-a fermecat? Înaintea ochilor voştri Isus Cristos a fost înfăţişat ca răstignit! 2 Un singur lucru vreau să aflu de la voi: aţi primit Duhul prin faptele Legii sau crezând ceea ce aţi auzit? 3 Sunteţi chiar atât de nesăbuiţi? Aţi început prin Duhul, iar acum vreţi să sfârşiţi în fire? 4 Aţi suferit degeaba atâtea? – dacă într-adevăr a fost degeaba! 5 Aşadar, El v-a dat Duhul şi a făcut minuni între voi pentru că aţi făcut faptele Legii sau pentru că aţi crezut ceea ce aţi auzit? 6 Tot astfel, „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi El i-a socotit acest lucru dreptate.“[a]
7 Înţelegeţi deci că fii ai lui Avraam sunt aceia care cred! 8 Iar Scriptura, care a prevăzut că Dumnezeu va îndreptăţi neamurile prin credinţă, i-a vestit mai dinainte lui Avraam Evanghelia: „Prin tine vor fi binecuvântate toate neamurile.“[b] 9 Astfel, cei care cred sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. 10 Căci aceia care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, deoarece este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte să împlinească toate lucrurile scrise în Cartea Legii!“[c] 11 Este clar că nimeni nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „Cel drept va trăi prin credinţă“[d], 12 iar Legea nu se bazează pe credinţă, ci ea spune: „Cel ce face aceste lucruri va trăi prin ele.“[e] 13 Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn.“[f] – 14 pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea dată lui Avraam să vină asupra neamurilor, ca să primim, prin credinţă, Duhul promis.
Legea şi promisiunea
15 Fraţilor, să vorbesc în felul oamenilor: aşa cum nimeni nu poate anula sau adăuga ceva la un legământ o dată ce a fost stabilit, la fel este şi aici. 16 Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui; el nu spune „şi seminţelor“, ca şi cum ar fi mai multe, ci se referă la una: „şi seminţei lui“[g], care este Cristos. 17 Ceea ce vreau să spun este aceasta: Legea, care a fost dată patru sute treizeci de ani mai târziu, nu poate desfiinţa autoritatea unui legământ, care a fost stabilit mai înainte de către Dumnezeu, şi astfel să anuleze promisiunea. 18 Dacă moştenirea ar depinde de Lege, atunci nu ar mai depinde de promisiune; însă Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune. 19 Care este, atunci, scopul Legii? Ea a fost adăugată pentru a arăta ce este încălcarea Legii, până când va veni Sămânţa celui căruia i-a fost făcută promisiunea. Legea a fost dată prin îngeri, printr-un mijlocitor. 20 Un mijlocitor nu reprezintă o singură parte, însă Dumnezeu este Unul.
21 Aceasta înseamnă oare că Legea este împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viaţa, atunci dreptatea ar fi venit prin Lege, 22 însă Scriptura spune că întreaga lume este sub păcat, pentru ca promisiunea să le fie dată celor ce cred în Cristos Isus.
23 Înainte de a veni credinţa, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care urma să fie descoperită. 24 Astfel, Legea a fost îndrumătorul[h] nostru spre[i] Cristos, pentru ca noi să fim îndreptăţiţi prin credinţă. 25 Dar acum, după ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
Copii ai lui Dumnezeu
26 În Cristos Isus, voi toţi sunteţi copii ai lui Dumnezeu, prin credinţă. 27 Căci toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. 28 Nu este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat, nici femeie, pentru că voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. 29 Iar dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori după promisiunea făcută.
Footnotes
- Galateni 3:6 Vezi Gen. 15:6
- Galateni 3:8 Vezi Gen. 12:3; 18:18; 22:18
- Galateni 3:10 Vezi Deut. 27:26
- Galateni 3:11 Vezi Hab. 2:4
- Galateni 3:12 Vezi Lev. 18:5
- Galateni 3:13 Vezi Deut. 21:23
- Galateni 3:16 Vezi Gen. 12:7; 13:15; 24:7
- Galateni 3:24 Lit.: pedagogul, cu sensul de: gardian, tutore; în acea vreme, pedagogul era un sclav care îl însoţea pe băiat sau pe tânăr la şcoală şi îi supraveghea comportamentul; nu era un „profesor“. Când băiatul ajungea la o anumită vârstă, nu mai era nevoie de acest pedagog; şi în v. 25
- Galateni 3:24 Sau: până la venirea lui