Pavel acceptat de apostoli

¹Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim, cu Barnabas, luându-l şi pe Titus cu mine. ² M-am suit acolo, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o vestesc eu printre neamuri. Le-am arătat-o, în particular, celor recunoscuţi drept conducători, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. ³ Dar nici chiar Titus, care era cu mine, n-a fost obligat să se circumcidă, cu toate că era grec, ⁴ din cauza fraţilor mincinoşi strecuraţi printre noi, care s-au furişat printre noi ca să ne pândească libertatea pe care o avem în Isus Cristos şi să ne poată înrobi. ⁵ Nu am cedat lor nici măcar o clipă, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. ⁶ Cei ce păreau a fi ceva, – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă, pentru că Dumnezeu nu se uită la faţa omului –, ei, cei recunoscuţi drept conducători, nu mi-au adăugat nimic, ⁷ ci dimpotrivă, când au văzut că mie mi s-a încredinţat Evanghelia pentru cei necircumcişi, aşa cum lui Petru i s-a încredinţat Evanghelia pentru cei circumcişi ⁸ – fiindcă Cel Ce a lucrat în Petru, făcându-l apostol pentru cei circumcişi, a lucrat, de asemenea, şi în mine, trimiţându-mă la neamuri –, ⁹ deci, când Iacov, Chifa^[a] şi Ioan, care erau priviţi ca stâlpi, au cunoscut harul care mi-a fost dat, au căzut la învoială cu mine şi cu Barnabas, ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumcişi. ¹⁰ Au cerut doar un singur lucru: să ne amintim de săraci, lucru pe care m-am şi străduit să-l fac.

Pavel îl confruntă pe Petru

¹¹ Însă când Chifa a venit în Antiohia, m-am opus lui pe faţă, pentru că era de condamnat. ¹² Până când au venit nişte oameni din partea lui Iacov, el obişnuia să ia masa cu cei dintre neamuri, dar, când au venit ei, n-a mai făcut-o şi s-a separat, temându-se de cei circumcişi. ¹³ Şi ceilalţi iudei s-au unit cu el în această ipocrizie. Chiar şi Barnabas a fost dus în rătăcire prin ipocrizia lor. ¹⁴ Când am văzut că ei nu trăiesc după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca unul dintre neamuri şi nu ca un iudeu, cum de obligi neamurile să trăiască ca nişte iudei?“^[b]

¹⁵ Noi, care suntem iudei prin naştere, şi nu „păcătoşi“^[c] dintre neamuri, ¹⁶ ştim că un om nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa în Cristos Isus. De aceea şi noi am crezut în Isus ca să fim îndreptăţiţi prin credinţa în Cristos, şi nu prin faptele Legii, deoarece nimeni nu va fi îndreptăţit prin faptele Legii. ¹⁷ Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptăţiţi în Cristos, noi înşine am fost găsiţi „păcătoşi“, este oare atunci Cristos Unul Care încurajează păcatul^[d]? Nicidecum! ¹⁸ Însă, dacă eu zidesc din nou lucrurile pe care le-am dărâmat, mă arăt ca unul care încalcă Legea. ¹⁹ Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos ²⁰ şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. ²¹ Eu nu resping harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă dreptatea se primeşte prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba.