Evrei 8

1Lucrul cel mai important din ceea ce am spus este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri, slujitor în Locul Sfânt şi în adevăratul Cort, ridicat de Domnul, nu de oameni. Fiecare preot este desemnat să aducă atât daruri, cât şi jertfe. Astfel, a trebuit ca şi Acesta să aibă ceva să aducă. Aşadar, dacă era pe pământ, atunci nu mai era preot, întrucât există preoţi care aduc daruri potrivit cu Legea. Ei slujesc într-un sanctuar care este o copie şi o umbră a celui ceresc – aşa cum i-a fost arătat lui Moise atunci când urma să ridice cortul. Lui i-a spus: „Vezi să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!“[a] Însă acum El a obţinut o lucrare mult mai deosebită, în aceeaşi măsură în care şi legământul pe care El îl mijloceşte este mai bun, legământ care a fost dat ca o lege, bazat pe promisiuni mai bune.

Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. Dar El i-a acuzat, zicând:

„Iată, vin zile, zice Domnul,
    când voi încheia cu Casa lui Israel
şi cu Casa lui Iuda
    un nou legământ,
nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoşii lor,
    în ziua când i-am luat de mână
ca să-i scot din Egipt;
    pentru că n-au rămas în legământul Meu,
nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10 Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel,
    după acele zile, zice Domnul:
voi pune legile Mele în mintea lor
    şi le voi scrie în inimile lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
    iar ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nici unul nu va mai învăţa pe semenul
    sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»,
pentru că toţi Mă vor cunoaşte,
    de la cel mai mic până la cel mai mare,
12 căci voi fi îndurător în ce priveşte fărădelegile lor
    şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.“[b]

13 Vorbind despre un nou legământ, l-a făcut pe primul învechit, iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit va dispărea în curând.

Footnotes

  1. Evrei 8:5 Vezi Ex. 25:40
  2. Evrei 8:12 Vezi Ier. 31:31-34