Dumnezeu Îşi disciplinează fiii

¹De aceea, întrucât suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne-ar putea împiedica şi păcatul care ne prinde atât de strâns şi să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne stă înainte. ² Să ne fixăm atenţia asupra lui Isus, Cel Care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa, Cel Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, dispreţuindu-i ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu! ³ Gândiţi-vă cu atenţie la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire faţă de El Însuşi din partea păcătoşilor, ca să nu vă lăsaţi descurajaţi şi să nu renunţaţi.

⁴ Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului ⁵ şi aţi uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii:

⁷ Răbdaţi încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui? ⁸ Însă dacă voi nu aveţi parte de disciplina de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii nelegitimi, nu fii! ⁹ Mai mult, în cazul părinţilor noştri omeneşti, ei ne-au disciplinat, iar noi i-am respectat; n-ar trebui, cu atât mai mult, să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? ¹⁰ Ei ne-au disciplinat pentru scurt timp, aşa cum li s-a părut lor cel mai bine, însă El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui. ¹¹ Întotdeauna, orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinaţi prin ea adună rodul paşnic al dreptăţii.

¹² De aceea, întăriţi-vă braţele lipsite de putere şi genunchii slăbiţi! ¹³ „Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre“^[b], pentru ca cel şchiop să nu-şi scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat!

¹⁴ Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul! ¹⁵ Fiţi atenţi ca nici unul să nu se întoarcă de la harul lui Dumnezeu, ca nici un lăstar de amărăciune să nu crească şi să provoace durere, iar prin el mulţi să se pângărească! ¹⁶ Fiţi atenţi ca nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc, ca Esau, care, pentru o mâncare, şi-a vândut drepturile de întâi născut. ¹⁷ Voi ştiţi că, mai târziu, când a vrut să-şi moştenească binecuvântarea, a fost respins, chiar dacă a căutat-o cu lacrimi, deoarece n-a găsit loc pentru pocăinţă.

¹⁸ Căci n-aţi venit la un munte care poate fi atins şi care este cuprins de foc; n-aţi venit la întuneric, negură şi furtună, ¹⁹ nici la sunet de trâmbiţă şi la un glas ale cărui cuvinte i-au făcut pe cei ce l-au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, – ²⁰ pentru că n-au putut îndura porunca dată, şi anume: „Chiar dacă un animal atinge muntele, trebuie să fie omorât cu pietre!“^[c]; ²¹ priveliştea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat şi tremur!“^[d] – ²² ci aţi venit la muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, la miile de îngeri adunaţi pentru sărbătoare, ²³ la Biserica întâilor născuţi scrişi în ceruri, la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile desăvârşite ale celor drepţi, ²⁴ la Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, şi la sângele stropit, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

²⁵ Aveţi grijă să nu-L respingeţi pe Cel Ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat aceia care n-au vrut să-l asculte pe cel ce le-a adus mesajul divin pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ni-l aduce din ceruri! ²⁶ Atunci glasul Lui a clătinat pământul, dar acum a promis că: „Voi clătina încă o dată, nu numai pământul, ci şi cerul.“^{[e] 27} Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea a ceea ce poate fi clătinat, adică a lucrurilor create, astfel încât să rămână ceea ce nu poate fi clătinat. ²⁸ De aceea, întrucât primim o Împărăţie care nu poate fi clătinată, să mulţumim şi să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod care-I este plăcut, cu reverenţă şi frică, ²⁹ pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“^[f].